THE BLOG-BÂRLOG

Regulile politeţii în adresare ne obligă să folosim, când vorbim despre Vasile Augustus Zgribcea, apelativul „domnul“. Domnul Zgribcea, carevasăzică, nu are nici costum cu vestă şi cravată, nici pălărie de fetru, nici nu este funcţionar public, nici director pe la vreo companie multinaţională. Ba dimpotrivă: în dimineaţa asta avea nişte blugi prespălaţi, terorizaţi până în măduva bumbacului de apropiata perspectivă a primei găuri transversale pe crac, un hanorac plin de litere şi cifre, gata să-l damblagească fără milă pe semioticianul care le-ar căuta rostul, şi o pereche de ochi negri şi mici, artistic pictaţi pe canvasul unor cearcăne generoase, efect secundar al nopţii puse în slujba lui Ursus, regele berii în România. Statutul său de student în anul al treilea la Facultatea de Ştiinţe Economice este cel care ne obligă să-i spunem „dl. Zgribcea“, pentru a-l diferenţia de ceilalţi tineri de 21 de ani care nu au mers pe nobilul drum al şcolarizării universitare.

Domnul Zgribcea avu, deci, examen la materia numită Marketing, predată prin aceste părţi de lume de dl. conf. univ. dr. I. Ţopa, unul dintre cei mai exigenţi şi nemiloşi profesori din întreaga facultate. Atât de exigent şi nemilos, încât domnul Zgribcea ajunse, zilele trecute, la concluzia că nici n-ar mai avea rost să se înhame la o activitate atât de riscantă, precum studiul marketingului, preferând să ia legătura cu un unchi al său din partea mamei, tot un conf. univ. dr., coleg şi amic al exigentului şi nemilosului Ţopa.
- Bă, puţă, îi zise domnului Zgribcea unchiul său, vezi că aranjai cu Ţopa. Să te duci la examen, să scrii şi tu ceva, orice subiect acolo, şi să stai liniştit, că e rezolvată.
Mai departe scrie-n carte »

• Până la Paşte, adică o lună de-acum înainte, nu mai scriu aici decât dacă arde ţara. Cred că am început să duc dorul unor gânduri care apucă să se dospească înainte să fie împărtăşite. Aşa că pregătiţi-vă să vă fie dor de mine.

• Dar adorm în plină glorie: amicul Vali G. a preluat unul din posturile anterioare, ăla cu epitaful, pentru a-l publica într-un ziar local. Staţi aşa că nu e chiar simplu: ziarul se cheamă “Vocea Tăcerii” şi e periodicul comunităţii de surdo-muţi din oraş. Încă nu mi-am pierdut speranţa că o să fiu tradus şi în braille, deşi e posibil ca textele mele să sune a răzătoare de bucătărie.

• Mi-am ales, ca în fiecare an, baba de pe 7 martie. Să vă uitaţi pe geam atuncea şi să reţineţi cum va fi anul ăsta pentru sarpente. Şi ne revedem cu ouăle-n mână, pe 5 aprilie. Doamne-ajută!

• Mi s-a arătat mai demult că Dumnezeu are un plan pentru fiecare dintre noi. Tot ce sper acum e ca, pentru mine, să aibă şi un plan B.

• Vi s-a-ntâmplat vreodată să aveţi mulţi bani în buzunar sau pe card sau la saltea? Atât de mulţi încât să vi se pară că nu se vor termina niciodată? Şi chiar dacă se vor termina, nu va fi nicio scofală, pentru că între timp vor apărea alţii, de te miri unde? Şi vi s-a întâmplat să se termine de-a-binelea şi să nu mai aveţi leţcaie? Şi să nici nu vă mai puteţi închipui, darămite aminti, gustul vremurilor în care aveaţi mulţi? Şi mie, şi încă mi se mai întâmplă.

• Dar acum nu vorbeam de bani. Vorbeam de Dumnezeu. Mi s-a arătat, o dată, într-o primăvară ciudată, şi mi-a umplut atât de tare buzunarele sufletului încât mi s-a părut că pot să-L cheltui liniştit pe prostii, pentru că nu se va termina stocul mai curând ca o nouă revelaţie să refacă aprovizionarea. Iar acum sunt acolo unde nu-mi mai pot imagina, darămite aminti, cum a fost.

• Şi, ca să ilustrăm blogăreala, uite şi o poză şutită prin inducţie de la domnişoara xenu:

• Şi nici când o să am iar bani în buzunare, n-o să fiu în stare să fiu zgârcit. Prefer să rămân fără hârtie igenică decât să sufăr de constipaţie. Dumnezeu musai să aibă şi un plan C.

• Staţi, dragi tovarăşi, la locurile voastre. Astăzi n-am nimic inteligent de spus. Dacă, totuşi, suferiţi de plictiseală, daţi click alături şi purcedeţi.
Mai departe scrie-n carte »

• Asta-i o zi bună pentru un nou început. Ziua de mâine, zic. Nu foarte des o săptămână, o lună şi un anotimp încep simultan. Se va mai întâmpla în septembrie 2014. Dar nici atunci nu va fi acelaşi lucru, fiindcă acum e început de primăvară, adică de an astral şi roman.  Aşa că profitaţi de minunatele auspicii oferite şi puneţi mâna de începeţi chiar acum ceva nou şi bun şi frumos.

• Mda. Luaţi-vă normă dublă la iubit. Schimbaţi un păcat mai mare pe unul mai mic. Faceţi-vă duş mai des. Nu vă mai bateţi capul cu lucrurile triste ca şi cum, bătându-vi-l, le veţi putea evita într-o bună zi. Cumpăraţi-vă un parfum nou şi păstraţi pe fundul flaconului câteva picături, care să v-aducă aminte de primăvara asta tot restul vieţii. Uitaţi-vă un pic mai atent la cei din jur, o să înţelegeţi că „nenorocit“ nu înseamnă om rău, ci om lipsit de noroc. Daţi de 10 ori link cu căcatul meu de blog, deşi ştiţi că nu vi se va întâmpla nicio altă minune în termen de trei zile, după cum nici dezastrele nu vă vor lovi dacă n-o faceţi. Nu mai cumpăraţi din mall toate căcaturile de care n-aveţi nevoie. Lăsaţi-vă de fumat, nu foloseşte nimănui. Poate reuşesc şi eu, azi. Zâmbiţi şi voi mai des, în pula mea, e primăvară. Zâmbiţi-i cuiva căruia nu i-aţi zâmbit niciodată, o să vă facă ziua frumoasă. Treziţi-vă cu juma’ de ceas mai devreme, ca să nu mai plecaţi stresaţi la serviciu. Daţi-i un leu unui cerşetor de la semafor. Trageţi o băşină când treceţi pe lângă o cucoană simandicoasă. Daţi-le în pizda mamii lor de lucruri complexe, dacă Dumnezeu voia să le pricepem, ne dădea un cap cât autostrada Soarelui. Prostiţi-vă un pic. Faceţi dragoste ca la 18 ani sau daţi o labă ca la 14. Asta dacă nu ţineţi post. Mai daţi-l în căcat de internet, dacă nu vreţi să ajungeţi să simţiţi că daţi log off în loc să daţi ortul popii, când o veni ziua. Nu mai fiţi trişti din motive de import. Ziceţi „Muie, Boc!“ de fiecare dată când vă uitaţi la ceas. Nu mor caii când vor câinii. Băgaţi-vă pula în cutremurul din Chile. Deocamdată, vă număraţi printre supravieţuitori.

Epitaf:

Matematica spune că un număr finit de particule

- adică Universul -

creează un număr finit de combinaţii

- adică noi -

care, într-un timp infinit, se vor repeta de un număr infinit de ori.

Asta înseamnă că ne vom revedea.

Îmi făcui o baie într-o apă mai plină de nisip decât plaja din 2 Mai şi îmi dădui seama cât de dor îmi e de-o vară. Drept pentru care bag aici un post lipsit de orice pretenţii, după ce scotocii prin arhiva de poze caniculare, ca să mă justific de ce vara nu-i ca iarna:

• Vara, chiar şi cele mai nasoale sarcini sunt mai uşor de dus la îndeplinire:

From sarpente

Mai departe scrie-n carte »

• La limita paranormalului: îi beau lu’ mama nişte sticluţe de lichior digestiv, Bruderschaft se cheamă. E dulceag, e cam ca Jagermeisterul, nu e enervant ca Zwackul. Au 20 de fucking mililitri, cred că-s de-alea de le iei de prin duty-free-uri de suvenir. Sunt la a doua, din patru posibile. Mă simt, deşurubându-le căpăcelele astea mici cât moţul lindicului, periculos de aproape de aftershave-ul lu’ tata.

Mai departe scrie-n carte »

Uite, ce rău îmi pare că nu mi-am adus aminte de melodia asta în campania electorală…