Antonie, fa caldo!

Uitîndu-mă la televizor cum băieţii buni ai lui Piţurcă o încasau bărbăteşte de la portocalii mecanici din livada lui Van Basten, mi s-a părut limpede ca vinul de liturghie că principalul fel în care societatea asta a noastră găseşte de cuviinţă să stimuleze cerebelele indivizilor e publicitatea.

Pe bună dreptate: nu e de ici – de colo ca, în timp ce urmaşii lui Decebal, Traian şi Gică Hagi ratau metodic calificarea la modialele nemţeşti, să-ţi apară pe ecran un nene care-şi trage supărat tricoul galben peste cap, în speranţa nemărturisită că berea fotbalului românesc îşi va creşte vînzările cu niscaiva mii de hectolitri.

Dacă realizatorii campaniei publicitare cu pricina ar fi avut mai mult fler (sau ar fi purtat o preacinstită discuţie cu Mircea Sandu), atunci şi spoturile de dinaintea meciului ar fi sunat niţel diferit: „Dorinele, adu-ne punctele înapoi, da’ nu pe toate!“ sau „Lobonţ, te rog io, ia un gol pentru mine!“

Se vede treaba că reclama nu mai e, ca odinioară, doar sufletul comerţului, ci a devenit o halcă grăsuţă a sufletelor şi a minţilor noastre.

De cînd te trezeşti şi pînă-ţi vîri nasu-n pernă, de cînd te naşti şi pînă cînd ai nevoie de viagra, se găseşte cîte un slogan publicitar care să-ţi ghideze paşii mai precis decît horoscopul coanei Neti Sandu.

Şi, dacă treaba cu reclamele va evolua în felul ăsta, poate că într-o bună zi o să ai credit doar cu buletinul şi în faţa puştoaicei pe care ai combina-o la un dans prin vreo discotecă de fiţe.

Dacă n-ai mîncat în copilărie decît pernuţe moi cu danao, e posibil să ai ghinion. Rămas fără o respiraţie rece ca gheaţa ce durează, te vei pomeni că domnişorica, în loc să percuteze la efectul axe, începe brusc să-ţi explice cum e cu marmota care înveleşte ciocolata. Momentul e, desigur, nasol şi îţi vine să-ţi baţi covoarele, chit c-o să le doară.

Se poate întîmpla să ai noroc, adică fata să fie bamboocha şi viitorul să-ţi sune bine. Vei merge la tine acasă, lovit sub centură de nişte senzaţii mai tari decît cele din 1964, dar hotărît să-i dovedeşti că te ţine de şapte ori mai mult decît o baterie obişnuită. Cînd simţi că dumneaei ezită, musai s-o linişteşti: „don’t worry, there’s no sugar“. Apoi, ajuns conform directivei Consiliului CE la filtrul multistratificat al ţigării de după, vei pricepe că nu mai e problemă pe care publicitatea să nu te-ajute s-o rezolvi. Capisci?

Poate, cel mult, să vrei să te răcoreşti în toiul nopţii cu un duş rece şi să nu curgă apa în Craioviţa. Chiar şi atunci însă, poţi să pui mîna pe telefon şi să-i strigi de la obraz primarului Solomon: „Antonie, fa caldo!“

O vârâciune marca Mishu. La 31/05/2005 22:05, în Uncategorized
Mânz, viezure, brânză, blog: , , ,