Să mă vezi mereu dacă te mint!

Credibilitatea. Ştiţi cît de important e, în vremurile noastre, să fii credibil? Lumea trebuie să pună botul la ce ai de zis. Nu contează cît adevăr e la mijloc: credibilitatea e o artă care are legătură cu adevărul cît are doamna Laura Andreşan cu maicile de la Cîrcea.

Vrei să convingi potenţialul cumpărător de Oltcit că maşina nu consumă decît opt la sută în oraş; îi explici profesorului că ai lipsit tot anul din cauza hepatitei B; îi spui prietenei că ai fost doar cu băieţii, la o bere; îţi lămureşti şeful că ai întîrziat două ore fiindcă n-ai găsit cheia de la maşină. Cazuri frecvente în care sinceritatea ta musai să nu fie pusă la îndoială.

Doar că nu mai e suficient să te uiţi în ochii victimei cînd îi torni gogoaşa în tigaie. De obicei trebuie să juri.

Textele cu „jur că aşa a fost“ sau „la naiba, doar nu crezi că te mint?“ nu poa’ să mai facă faţă cerinţelor secolului XXI. Pe bună dreptate, sună ca dublajul precipitat al Irinei Nistor de pe vechile VHS-uri. Ca să fii credibil, trebuie să combini jurămîntul cu un blestem precis, ca să înţeleagă tot prostul că nu e de glumit cu buna ta credinţă.

Primul pe listă e clasicul „să moară mama dacă te mint“. Care însă nu prea mai ţine, decît rostit cu un aer grav, ca şi cum de tine ar depinde dacă babaca rămîne sau nu pe lista abonaţilor la viaţă veşnică. Regula sobrietăţii se aplică şi în cazul variantelor „să moară ce-am mai scump“ sau, vorba lui Ombladon, „să moară fetele mele jupuite ş.a.m.d.“. Îţi permiţi niţel relaş doar la un „să moară soacră-mea“ sau „să moară doi vecini şi şeful de scară“.

Dacă vrei să fii credibil asigurînd protecţie rubedeniilor de gradul unu şi doi, îţi pui propria piele în băţul cu vrăjeală. „Să mor io“ nu prea mai merită încercat: necazul trebuie bine ancorat în timp şi spaţiu. „Să mor înfipt“, „să mor la Rahova“, „să mor instantaneu“, „să mor cu datorii“, „să mă calce maşinile“ sau „să mor împuşcat în poză“ sînt mai de efect, dacă auditoriul apreciază altruiştii ca tine.

Există şi variante pentru bisericoşii care nu vor să apeleze la decese pentru a-şi întări spusele. Una din ele e „să mă vezi cu un ochi dacă te mint!“ Destul de echivocă încît să poată fi folosită fără stres. Din aceeaşi gamă: „să n-am parte de ce văd în faţa ochilor“ şi „să treacă focul peste casa mea“. Merg oricînd şi oriunde, preferabil rostite la repezeală, ca să nu apuce omul să-şi dea seama cine cu cine ţine de fapt.

De sărbători, merge şi căldurosul „să mă bată Moş Crăciun“.

În cazul în care îţi place să întinzi coarda subtilităţilor, riscă un „să te văd la Mircea Radu“ sau „să-ţi deie Domnul o Dacie Logan de n-o fi adevărat!“

Iar dacă ăstea ţi se par prea finuţe, încearcă una pe care am împrumutat-o fără dobîndă din repertoriul unui şef de trib local, chipeş ca foamea: „Să mă vezi mereu dacă te mint!“

O vârâciune marca Mishu. La 14/06/2005 22:13, în Uncategorized
Mânz, viezure, brânză, blog: , , ,