THE BLOG-BÂRLOG

Trecură fro doişpe ani de cînd un juvete din Corlate (Corlatele adevărate, nu ălea din Vacanţa Mare), ţăran dospit din coca lui Moromete, m-a luat de mînă şi m-a vîrît la el în grajd, să-mi arate doi tauri, binecunoscuţi cică printre toate vacile locale.

„P-ăsta ăl bălţat îl cheamă Roman şi pe ăstălalt Stolojan“, mi-a explicat omul, lăsîndu-se-n glas cu mai multă mîndrie decît John Wayne în rolurile de cowboy.
Departe de cele două bovine năşite la Palatul Victoria, într-un alt colţ de staul, şedea cuminte un viţeluş din producţia recentă.
„Ăstuia micu’ îi zice Văcăroiu, nu-i aşa?“, am făcut eu pe deşteptul.
Ţăranul s-a uitat la mine galeş, ca la unul pe care-l prostise poluarea din oraş:
„Fii serios, domne, cum să pui la o vacă numele Văcăroiu?“

N-am mai trecut de atunci pe la Corlate. Nu ştiu dacă prin ograda bătrînului s-au băligat, de-a lungul anilor, Ciorbea, Vasile, Isărescu sau Năstase. Tăriceanu, prea nou în peisajul premierilor, nu cred că a avut ocazia. În schimb, pe Văcăroiu l-am întîlnit la Amărăşti, sub formă de curcan.

„Păi, maică, vruserăm să-l tăiem de Sîntă Mărie şi-i deterăm nişte ţuică înainte, să se frăgezească. Al dracu’ curcanu’, se-mbătă aşa de tare că începu să fugă prin vie şi nu mai puturăm să-l prindem neam. Pîn’ la urmă, ne păru rău de el şi tăiarăm cocoşu’ în loc, da’ de atunci Văcăroiu îi rămase numele“, m-a lămurit proprietara orătaniei.

Deşi Aristotel avea cu totul şi cu totul altceva în minte cînd vorbea de zoon politikon, iată că pe meleagurile româneşti expresia îşi găsi sensul cel mai apropiat de traducerea mot-a-mot, determinînd în mod precis o lighioană politică.
Geoană, de exemplu, poate fi găsit pe la noi prin judeţ fie în vizită la rudele din satul Mlecăneşti, fie în satul Golfin, unde există şi toarce, în calitate de mîrtan, după soba bunică-mii. În ambele cazuri, poate fi recunoscut după dimensiunile nasului, exagerate, fie că le raportăm la un demnitar, fie că le raportăm la un pisoi.

Năstase, în schimb, era craiovean get-beget. Un dog german corcit, care, pui fiind, se-alese cu aşa nume de fală din pricină că, privit din spate, te invita parcă să-i numeri ouăle. Simplu: părea că are trei. Din păcate, pe Năstase l-a călcat un Tico, pînă să apuce săracul să împlinească un an.

Ei bine, dacă animale domestice pot fi strigate la catalog cu nume de pesedişti, în schimb mi-e tare greu să îmi imaginez ce jivină ar putea fi botezată după actualii miniştri Gheorghe Flutur sau Mona Muscă.

Am totuşi o întemeiată bănuială că dihania care va merita numele de Băsescu se va fi făcut remarcată prin niscaiva obiceiuri destul de zgomotoase şi odorizate cam nasol.

După ce s-a făcut remarcat în mediile intelectuale de Bucureşti ca reprezentant al curentului de filosofi născuţi, iar nu făcuţi, domnul Gigi Becali le-a dat reporterilor Antenei 1 o mostră telefonică de materialism dialectic de cea mai bună calitate.

După cum s-a putut citi în Gazeta Sporturilor, în timp ce trupul domnului Becali purta o conversaţie telefonică plină de spirit, spiritul lui Gigi purta relaţii cît se poate de carnale cu Dan Voiculescu, familia acestuia, morţii din familia acestuia şi, nu în ultimul rînd, cu toţi slujbaşii Antenei 1.

Plin de elan birjăresc, patronul Stelei a reuşit o performanţă pe care nici Paraziţii nu au atins-o pe cd-urile lor cu versuri explicite: în cinci minute de dialog s-a putut regăsi de 37 de ori termenul folosit de popor pentru a defini ceea ce doctorul Ciomu obişnuieşte să taie în trei.

Pentru că reporterul încerca, de fapt, să afle nişte detalii economice legate de firmele lui Becali, patronul Stelei l-a lămurit că aplombul său erect are serioase conotaţii financiar-contabile: „Da, da, păi eu vreau economic! Păi, eu vreau economic. Ca să nu mai dau bani la femei, să-mi sugă p… Voiculescu!“

Să nu vă faceţi griji: restul de 36 de apariţii seducătoare ale înainte-mergătorului becalian sînt la fel de pline de tîlc.

Mai mult, Gigi i-a şi învăţat pe ziarişti cum să transforme bălăcăreala într-un interviu educativ: să înlocuiască termenul în litigiu cu cîte trei puncte. În felul acesta, Becali a dat clasă echipei de fotbal pe care o finanţează din punga cu parai, reuşind un parcurs de 37 de etape a cîte trei puncte fiecare.

Deşi se considera într-o vreme urmaş al lui Mihai Viteazul, Gigi a dovedit că deţine elemente cheie şi din personalitatea calului voievodal, celebrul Breazu, a cărui potenţă poate fi verificată de orice craiovean care analizează ochiometric statuia din Piaţa Prefecturii.

Pe bună dreptate, 37 de numere în cinci minute reprezintă o performanţă care ar face invidios orice cioban, cu tot cu proverbiala din dotare.

Şi, dacă fanii lui Coelho au avut reţineri în a pune semnul egalităţii între şoferul de Maybach şi Războinicul Luminii, vestea bună e că de-acum înainte, fără dubii, Gigi Becali poate fi considerat războinicul pulimii.