Adi nu vrea în UE

Ne prinsese noaptea în cârciumă. De la bere şi de la oboseală mă simţeam ca muşcat de musca ţeţe. Dar nu-mi permiteam să moţăi, fiindcă Adi îmi explica de ce nu e bine să intrăm în UE.

Am prea puţine litere la dispoziţie ca să vă povestesc pe-ndelete, dar puteţi să vă prindeţi singuri: sunt veşnicele motive pentru care un rocker animat de principiile revoluţiei franceze (sau cubaneze), injectat cu spirit de Vama Veche şi îndopat cu bere, ajunge să respingă toate acele blestemăţii contemporane: globalizare, consumerism, aditivi alimentari, ejaculare precoce etc.

Dar ştiţi cum e, la fotbal şi la geopolitică se pricepe toată lumea. Şi, în timp ce hotăram că UE e nu e bună decât de contragreutate pentru SUA, mi-am adus aminte cum mi-a fost mie prima dată când am pus piciorul în Europa. Abia mă dădusem jos din Eurolines în autogara din Frankfurt şi, stând cu fundul pe bagaje, aprindeam ţigara râvnită vreme de sute de kilometri. În secunda doi a venit la mine o nemţoaică blondă, care mi-a şoptit în dulcele grai de pe Main: „Eine Zigarette, bitte!“

Aşa, carevasăzică: eu, rumânul sărac, valorând 5000 de euro pe asigurarea de sănătate, începeam colaborarea cu rasa ariană dând de la mine din pachet! Şi am mai tot văzut europeni d-ăştia, cărora ajutorul social consistent le lua grija zilei de mâine, iar turiştii binevoitori le luau grija ţigării de după.

Mi-am adus însă aminte şi de un amic care trudeşte de ani buni pe-afară. Omul şi-a luat, din leafa lui cea mare, un super sistem hi-fi. După un an, nu ştia să umble la butoane: nu avusese timp să înveţe, şi oricum n-ar fi vrut să-i bată vecinii în ţeavă.

În UE, e mai nasol pentru cei cu chef de muncă. Condamnaţi la sclavie de propria dorinţă de înavuţire, ei se trezesc devreme şi se culcă târziu, făcând din concediul exotic singura raison d’être şi pomenindu-se că nu au nimic de povestit nepoţilor decât nişte tâmpenii universal-anoste.

Dar Adi e băiat deştept şi refuză să facă parte din şleahta asta, a oamenilor muncii. Aşa că degeaba se plânge de viaţa în UE. Lui o să-i convină mai mult ca mie.

O vârâciune marca Mishu. La 29/09/2006 23:04, în Uncategorized
Mânz, viezure, brânză, blog: , ,

Revelion 1984

Într-o poveste de-a lui Brătescu-Voineşti care m-a foarte deprimat când eram şcolar, Niculăiţă, un băiat isteţ dar inadaptat, îşi pune ştreangul. Şi autorul comentează cam aşa: lumea s-a schimbat de 2000 de ani, fiindcă nu te mai duce cu alai pe Golgotă, ci te lasă să te prezinţi acolo singurel şi din proprie iniţiativă.

Adevărul e că tare e defazată busola liberului nostru arbitru.

Orwell credea că nu se poate ajunge în 1984 decât printr-un accident al istoriei. Ce fraier! Noi, de bună-voie şi nesiliţi de nimeni, ne îndreptăm dinspre sânul lui Avram spre cel al lui Big Brother.

Pe bune, cetăţeanul modern îşi pierde libertatea numai prin majoritate de voturi şi celebrând evenimentul.

Când a apărut telefonia 3G, mă gândeam că, în timp ce Orwell îşi imagina că numai un bau-bau ar putea să ne supravegheze peste tot, noi ne abonăm şi plătim ca să fim siguri că e tot timpul cineva cu ochii pe noi.

Vremurile în care securiştii plantau microfoane s-au dus oricum, de când ne bucurăm că suntem ascultaţi pe mobil, pentru a scăpa de grija că vine avionul deturnat la noi în blocul turn.

Sau treaba cu interzicerea fumatului prin tot soiul de locuri. Nu zic că-i bună mahoarca. Cred şi eu că-i lesne să te laşi pentru că, precum Mark Twain, m-am lăsat de o mie de ori până acum. Doar că nu pricep de ce am voie să fac cancer la colon de la hamburgeri, însă nu-mi permit un stop cardiac de la gudron.

Cică în Canada, dacă un locatar are ceva împotriva tabacului, poliţia interzice fumatul în tot blocul. De parcă pe geam intră mai mult monoxid de la ţigări decât de la maşinile de pe stradă. Marfă. În Anglia, ţara pub-urilor, n-ai voie să produci chiştoace în cârciumi, ca să nu-i afectezi ozonul comeseanului preocupat să-şi inducă o ciroză de calitate, numai pe bază de alcool etilic. Marfă. La noi, adio fumat pe în tren, spre bucuria microbuziştilor, care nu mai au niciun atu lipsă în faţa CFR. De trei ori marfă.

Şi mai sunt multe care mă fac să-mi pară că suntem, orwelleneşte, în toamna lui 1983. Şi de Revelion o să-i ardem un chef zdravăn, fără să ştim ce ne aşteaptă.

O vârâciune marca Mishu. La 09/09/2006 22:53, în Uncategorized
Mânz, viezure, brânză, blog: , , ,