THE BLOG-BÂRLOG

TVR emitea deja, hă – hă, de 13 ani, dar niciun sătean din Vlaşca nu avea televizor. Păi ce să facă ei, moromeţi colectivizaţi, cu televizorul, când ei n-aveau nici biciclete? Până la urmă, şi-a cumpărat popa, care era de la oraş şi fusese detaşat la parohia asta. Când a fost la ’69, în casa popii s-a strâns lumea buluc, ca să vadă, de sub mileul croşetat de însăşi coana prioteasă, cum pun americanii piciorul pe lună. După aia, au adus televizor la Sfat, apoi la CAP, apoi la şcoală. Zece ani mai încolo, juma’ de sat ridicase spre cer antene, ca nişte greble care scormoneau undele, ca să dea peste nea Mărin şi să-l bage, de Revelion, în casa omului. Bicicletele erau, desigur, la fel de rare.

În 2007 – să fiţi sănătoşi, că tot veni vorba – tinerii americani vor petrece, în medie, 3518 ore cu ochii la televizor, mâna pe mouse sau urechile la i-Pod, aşa zice un studiu. Asta va să însemne cinci luni de viaţă racordată la reţeaua de curent. Aproape jumătate de an de stat de veghe în lanul de megabiţi şi megahertzi.
Mai socot (deşi nu scrie la studiu) că, încă vreo trei luni pe an, the young american face nani. Plus încă vreo două săptămâni de stat cu hamburgeru-n bot, şi alte cel puţin două de folosit transportul în comun. Başca vreo trei zile de stat la coadă la console PS3 sau Nintendo. Trag linie: nouă luni de hibernare modernă. Şi, reţineţi, nu vorbim de muşteriii Anei Aslan, ci de puştani în floarea adolescenţei.

Uite, dacă americanii, cu experienţa lor IT, ar putea defragmenta hardul vieţii, ca să pună fiecare activitate în colţul ei, ar înseamna că, încă de la începutul anului, mai au doar 25% spaţiu liber pe disc: octombrie, noiembrie şi decembrie.

Cum s-ar spune, 2007 va fi, pentru ei, un an scurt.

Ştiţi care e totuşi vestea bună? Speranţa de viaţă a americanilor de azi e cu vreo trei ani mai mare decât cea a ţăranilor de acum 40 de ani, din Vlaşca.

Ca să nu mai scriu de Moş Crăciun şi anul acesta, mi-am adus aminte de ultima oftică a lui Gigi Becali. Omul şi-a tras bordură de lux la trotuar, iar primarul a venit cu pichamărul s-o fărâme, pentru că legea zice că acolo e musai să şadă asfalt căcăniu de Bucureşti, nu marmură albă de Ruşchiţa.

Litera şi spiritul legii se bat deseori cap în cap, spre hazul publicului spectator.
Alteori, hazul devine necaz. Exemplul ţâncului uitat în spital, de unde l-a răpit o tanti care l-a dus acasă să aibă grijă de el. Răpitoarea a ajuns la arest, iar pruncul a ajuns la ţâţa mă-sii, unde s-au întrunit legal condiţiile de frig şi foame suficiente unei morţi premature.

La noi mai treacă-meargă, dar la americani se râde de sentinţe ca de poantele lui Leslie Nielsen, existând chiar un top al celor mai poznaşe sentinţe.
Stella Awards vine de la o băbăciune pe nume Stella, care s-a pârlit cu cafeaua de la Mac şi a câştigat 2,9 milioane de dolari pe duma asta. Printre laureaţi, găsim un puşti despăgubit fiindcă, în timp ce pătimea furând roata unei maşini, a fost călcat pe lăbuţe de şoferul neatent. Alt hoţ a pus-o şi mai mişto: blocat opt zile în casa pe care o jefuia, el a primit juma’ de milion pentru că „situaţia i-a provocat stres“. Mai e o cuconiţă care a aruncat apă pe gagicu-so, la restaurant, dar a alunecat pe balta astfel creată şi şi-a rupt fundul. Instanţa a evaluat noada fetii la 113.500 $. Etc etc.

Cel mai ciumeg e însă un capsoman care şi-a luat rulotă, a setat pilotul automat la 120 km/h şi a plecat în spate, să-şi prepare o cafea. Rulota s-a făcut muci, iar cetăţeanul a încasat 1,75 milioane de dolari, pentru că firma constructoare nu i-a precizat că şoferul trebuie să rămână la volan în timpul mersului!

În America, Becali ar duce-o bine: ar da primăria în judecată, acuzând-o că l-a stresat la bordură, şi sigur ar câştiga mai mult decât vânzându-l pe Opriţa.