Nu vreau o gumă

- N-ai mărunt? – Nu. – Îţi dau o gumă!
În faţa vânzătoarei de la chioş mi-e jenă s-o recunosc, ştiu că nu e vina ei, dar vouă vă zic cât se poate de serios: m-am săturat de atâta gumă.

Unde s-a dus tot mărunţişul din ţara asta şi de unde a apărut atâta gumă, asta numai Isărescu şi Dumnezeu poa’ să ştie. Eu unul văd doar că, orice-aş avea de cumpărat, primesc rest plus gumă.

N-am pehaşul ridicat, nu-mi miroase gura, dar am ba o pastilă care nu-ţi ia durerea de cap, ba o lamă cu care nu poţi să te bărbiereşti. Ce să fac cu ele? Să le rumeg pe-ndelete, ca o vacă de tip nou? Să fac balonaşe? Să lipesc produsul mestecat sub birou sau sub scaun, când mă satur de dat din fălci, ca să bage urmaşii unghia-n el?

Trebuie să fi cioflăit la viaţa mea vreo valiză de gumă, dar bag seamă c-a fost de pomană: n-am dinţii din faţă nici pe jumătate de sclipicioşi cum îi au fetelor din reclame. Ceea ce mă cam enervează.

Ca să nu vă mai zic cum mă enervez când ajung la automatul de cafea de la serviciu şi, băgând mâna în buzunar, în loc de copeici scot numai ciungă. Iar blestemăţia de expresor vrea bani de-o mie sau de cinci, sub niciun pretext nu primeşte gumă.

Am încercat să le-o pasez cerşetorilor de la semafor şi m-am făcut de băcănie. Ai naiba milogi, s-au uitat urât la guma mea de mentă creaţă. Până la urmă, lor la ce le-ar fi de folos? Nu le ţine nici de foame, nici de sete, nu e nici covrig cu susan, nici ţigară cu filtru. Nici măcar nu e Turbo, s-aibă abţibild, să facă şi ei o colecţie, un schimb cu colegii de trotuar.

Mă bate gândul să-mi iau o puşculiţă şi să fac economii de gumă. Să pun lamă pe lamă şi pastilă pe pastilă până s-o umple porcuşorul. Şi, dup-aia, să umblu cu puşculiţa din chioşc în chioşc şi să văd care vânzătoare rămasă fără mărunt îmi converteşte kilul de gumă pe-o navetă de bere.

O vârâciune marca Mishu. La 25/03/2007 06:59, în Uncategorized
Mânz, viezure, brânză, blog: , ,

Povestea smileyurilor mele triste

Odată ca niciodată, fetele zâmbeau în multe feluri.

Când te băgai în seamă cu ele, pe holurile liceului, zâmbeau la tine ca icebergul la Titanic. Apoi, când pe vreo bancă din parc mâna ta se aşeza ruşinată pe a ei, fetele aveau un zâmbet de ghiocel şi parcă dădeau de deochi micului secret al vostru. În timp ce le pupai în negura cinematografului, zâmbetul lor invizibil pişca limba ca şampania la miezul nopţii de revelion. Dacă le dăruiai vreun trandafir, zâmbeau mai încântate decât Narcis la malul lacului. Mai departe, frăgezite cu coniac prin cine ştie ce crâşmă, zâmbeau ca lacătul la cheie când tu le familiarizai cu veşnica dilemă: „La mine sau la tine?“. Înaintea ţigării de după zâmbeau relaxat şi larg, cu tot sufletul şi cu toţi dinţii. Zâmbeau stupid şi se gudurau ca puii de cocker, când, târâş – grăpiş, te luau să le cunoşti părinţii. Zâmbetul lor dulce se prăbuşea în rictus când, scotocindu-ţi în telefon, găseau tot soiul de sms-uri dubioase. Părăsite pentru zâmbetul alteia şi reîntâlnite întâmplător, după jumătate de an, zâmbeau trist, ca asfaltul sub o ploaie de toamnă.

De la o vreme încoace, fetele zâmbesc la fel. Cu ochi din două puncte şi buze închizând parenteze, prietena ta şi prietena ei cea mai bună, nevasta şi ibovnica, şefa de la serviciu şi vecina de la patru, împart toate şi mereu acelaşi surâs: „:) :) :) “. Pozând on-line pentru Leonardo, Giocconda însăşi n-ar putea fi mai misterioasă de-atât; nu i-ar da voie blestematul de Yahoo! Messenger.

De-ar şti ele, fetele din ziua de azi, cu câtă cruzime le-aş da sign out la toate şi le-aş sili să zâmbească iar pe băncuţele din parc ori prin colţurile crâşmelor, cred că le-ar îngheţa fibra optică şi nu s-ar mai hlizi aşa tont la id-ul meu.

O vârâciune marca Mishu. La 13/03/2007 07:58, în Uncategorized
Mânz, viezure, brânză, blog: , ,