Nu vreau o gumă
- N-ai mărunt? – Nu. – Îţi dau o gumă!
În faţa vânzătoarei de la chioş mi-e jenă s-o recunosc, ştiu că nu e vina ei, dar vouă vă zic cât se poate de serios: m-am săturat de atâta gumă.
Unde s-a dus tot mărunţişul din ţara asta şi de unde a apărut atâta gumă, asta numai Isărescu şi Dumnezeu poa’ să ştie. Eu unul văd doar că, orice-aş avea de cumpărat, primesc rest plus gumă.
N-am pehaşul ridicat, nu-mi miroase gura, dar am ba o pastilă care nu-ţi ia durerea de cap, ba o lamă cu care nu poţi să te bărbiereşti. Ce să fac cu ele? Să le rumeg pe-ndelete, ca o vacă de tip nou? Să fac balonaşe? Să lipesc produsul mestecat sub birou sau sub scaun, când mă satur de dat din fălci, ca să bage urmaşii unghia-n el?
Trebuie să fi cioflăit la viaţa mea vreo valiză de gumă, dar bag seamă c-a fost de pomană: n-am dinţii din faţă nici pe jumătate de sclipicioşi cum îi au fetelor din reclame. Ceea ce mă cam enervează.
Ca să nu vă mai zic cum mă enervez când ajung la automatul de cafea de la serviciu şi, băgând mâna în buzunar, în loc de copeici scot numai ciungă. Iar blestemăţia de expresor vrea bani de-o mie sau de cinci, sub niciun pretext nu primeşte gumă.
Am încercat să le-o pasez cerşetorilor de la semafor şi m-am făcut de băcănie. Ai naiba milogi, s-au uitat urât la guma mea de mentă creaţă. Până la urmă, lor la ce le-ar fi de folos? Nu le ţine nici de foame, nici de sete, nu e nici covrig cu susan, nici ţigară cu filtru. Nici măcar nu e Turbo, s-aibă abţibild, să facă şi ei o colecţie, un schimb cu colegii de trotuar.
Mă bate gândul să-mi iau o puşculiţă şi să fac economii de gumă. Să pun lamă pe lamă şi pastilă pe pastilă până s-o umple porcuşorul. Şi, dup-aia, să umblu cu puşculiţa din chioşc în chioşc şi să văd care vânzătoare rămasă fără mărunt îmi converteşte kilul de gumă pe-o navetă de bere.
Mânz, viezure, brânză, blog: Gumă, magazine, mărunţiş