THE BLOG-BÂRLOG

Transmitem în direct din Vama Veche, zona terasei Stuf, unde vreo mie – două de cetăţeni dansează şi ţopăie pe ritmuri agreate bio-cultural, cu o bucurie şi o vioiciuine de zici că tocmai s-a sfârşit al Doilea Război Mondial.

Corporatişti făcuţi mangă, care dansează cu toată nonşalanţa celor patru carduri VISA din buzunare; punkişti gata să facă pogo şi pe melodiile lui John Lennon; satanişti închipuiţi, cu pentagrama de pe tricou spoită cu maioneza shaormei, bucuroşi că prin partea asta de ţară nu-i bagă nici dracu-n seamă; hippioţi costelivi, pletoşi şi bărboşi, hristoşi care te întreabă dacă n-ai o ţigară în plus cu fierbinţeala rugii din Grădina Ghetsemani. Toţi dansează şi se bucură şi fac consumaţie, în timp ce eu, de-abia aterizat în mijlocul lor, stau şi mă întreb: ce-or sărbători oamenii ăştia?

A ieşit victorioasă vreo revoluţie anti-globalizare şi eu, ca un ageamiu ce sunt, n-am aflat? O fi fost poluarea înfrântă acum, de când greenfestul e sponsorizat de esenţa mişcării şi a poluării? S-a găsit remediul pentru cancer? Au înviat Morrison şi Cobain? Se refac stratul de ozon şi calota glaciară? Se intră fără bilet la Stuffstock? Ori faptul că se aud pe plajă melodiile pe care le-au învăţat pe de rost ascultându-le la i-Pod, în fiecare dimineaţă, în metrou, are asemenea efect revigorant?

Nu cred.

Să fie vorba doar de alcool, nisip, iarbă, muzică şi sex? Adica nu tu revoluţie, nu tu nonconformism, nu tu boemie?

Nu pot să cred nici asta.

Mă rog, n-o să-nţeleg prea curând de ce s-o bucura atât de tare această armată de rebeli, antrenată psihologic să lupte cu tot ce e chicios, comercial sau scoate fum, dar e bine că ei se bucură şi mă bucur şi eu de bucuria lor, ca într-un terapeutic group-hug. Şi-apoi, de ce să mă-ngrijorez? Vorba aia: nu încălzirea e globală, băutura e puţină!

Un căpiat de parlamentar voia, acum vreo lună de zile, să mai umfle niţel orarul liniştii publice, aşa încât muzica în cârciumi să se stingă de pe la nouă seara – eventual cu tot cu cârciumi.
Mare movilă de tâmpenie e iniţiativa asta, şi o să vă explic de ce din pur patriotism, nu doar pentru că-mi place mie să am relaţii cu halba mai ales după miezul nopţii.
Ştiţi ce le-a plăcut cunoscuţilor mei de alte naţionalităţi care au călcat, din varii motive, pragul ţării noastre?
Nu, nu e vorba de măreţii Carpaţi, unde urşii cu diaree sunt suspectaţi de turbare şi împuşcaţi în consecinţă. Or fi ei munţi frumoşi, dar nici Europa nu e vreun şes, extaziat că dă de stâncă pe Valea Cernei.
Nici de însoritul litoral nu e vorba, şi nici n-o să fie până când euro-amatorii de scaldă, scârbiţi să tot vadă fundul Meditarenei, o să se înghesuie pe la noi, să afle şi ei cum e să ieşi din mare cu alga în chilot.
Tăiaţi de pe lista cu atracţii băştinaşe şi Castelul Bran, caninii lui Dracula, Casa Poporului, mânăstirile din Nordul Moldovei, minuni care n-adună turişti într-un an cât Ibiza într-un weekend.
Surpriza plăcută a venit taman dinspre blamata noastră viaţă de noapte. Cârciumi deschise la ore mici, muşterii veşnic pe tură, studenţi care nu ştiu s-ajungă la cămin decât după ce răsare soarele. O agitaţie cu care noi ne-am învăţat, dar la care europenii se uită ca muta la i-Pod.
Amsterdamul ori Parisul mai ştiu să-şi trăiască nopţile aşa cum o face Bucureştiul, Timişoara sau Craiova, dar pe-acolo nu vine niciun dobitoc care să trimită beţivanii la culcare o dată cu găinile.
De când s-a inventat paharul, strămoşii noştri şi-au descoperit simpatia pentru dânsul. Ce brand de ţară ar ieşi din viciul ăsta, consemnat istoric încă de pe vremea lui Burebista, n-are rost să vă mai explic: puţine naţii se pot mândri că, acum două milenii, erau atât de experte în vin, încât regele însuşi se ocupa de tăiatul viilor.
Vin bun şi femei frumoase, la orice oră din zi şi din noapte: iată o reţetă care ar putea rentabiliza turismul românesc, dar şi clinicile de dezalcoolizare şi dermato-venerice din Vest.
Pentru ideea asta minunată, îmi dă şi mie vreun parlamentar o bere?