Răceală şi gripă? Nu, mersi!
S-ar putea să-l ştiţi pe Traian, zis Piele: e fratele lui Adi, zis Portocală, şi are un prieten Cezar, zis Cezar. T. şi C. sunt de părere că Nurofen Răceală şi Gripă e un medicament bun şi simplu de cerut la farmacie. Tot cetăţeanul virozat care se întreabă „ce să iau când am răceală şi gripă?“ îşi poate răspunde cu precizie: „Nurofen răceală şi gripă!“ Inspiraţi de simplitatea prescripţiei, T. şi C. aşteaptă ca oamenii de ştiinţă să vină cu noi şi noi varietăţi de Nurofen în sprijinul celor suferinzi de viaţă la oraş:
În zilele de trudă capitalistă, Cezar şi-ar dori să ia Nurofen Muncesc şi Nu Dorm, iar Traian, care e lipit de scaunul Nubirei din dotare, visează la Nurofen Volan şi Pedală. Nădăjduind la vârsta pensiei, Cezar aşteaptă Nurofenul Bătrâneţe şi Gârboveală, în timp ce Traian, suflet sensibil, vrea Nurofen Necazuri şi Durere.
În vremurile în care sănătatea poporului încă se mai ţinea într-un fir de piramidon, trebuie să recunosc că şi mie mi-ar fi prins grozav de bine nişte Nurofen. Nurofen Virginitate şi Acnee, eventual. De fapt, atât de mult mi-a lipsit doctoria, încât nici n-am apucat să-mi dau seama când am făcut complicaţii, ajungând să am nevoie de Nurofen Gastrită şi Mahmureală (recomandat la prima oră, pe stomacul gol), combinat cu Nurofen Somn şi Toropeală (administrabil în restul zilei). Dar nu-mi pare rău: măcar aşa n-am avut niciodată nevoie de Nurofen Plictiseală şi Filme Proaste.
Mergând pe firul bolii până în ziua de azi, aş fi avut nevoie de: Nurofen Dragoste şi Ejaculare Precoce, Nurofen Rude şi Soacră, Nurofen Tuse şi Junghi, Nurofen Amantă şi Divorţ, Nurofen Sesiune şi Toceală, Nurofen Şefi şi Leafă Mică, Nurofen Prostie şi Ţeapă, Nurofen Datorii şi Rate la Bancă, Nurofen Etilotest şi Mers pe Jos etc etc.
Acuma, dacă-l ştiţi deja pe Traian, musai să-l cunoaşteţi pe frati-su, Adi. Adi îşi caută nişte Nurofen Lehamite şi Durere în Pană. Dacă face rost, îl îmbârlig să-mi dea şi mie câteva pastile: să am cu ce-mi trece vremea, până inventează cineva Nurofenul Tinereţe Fără Bătrâneţe şi Viaţă Fără De Moarte. Pentru că, sincer vorbind, în leacuri băbeşti precum Nurofenul Dric şi Vată-n Nas n-am deloc încredere.
Mânz, viezure, brânză, blog: Adiţă, Nurofen, Traian