THE BLOG-BÂRLOG

Spune-mi ceva trist, iubito, ceva mai trist decât şuieratul vântului prin burlane şi termopane. Fă-mă să plâng, în moaşe-ta on ice, emoţionează-mă până la lacrimi.

Povesteşte-mi despre tine, cum ai crescut lipsită de dragostea părinţilor. Şi cum, exact în ziua în care ai început s-o iubeşti pe mă-ta, ai aflat că eşti înfiată. Adu-mi aminte cum a călcat-o pe mătuşe-ta Jana o maşină cu numere de Olt. Fii mai crudă cu mine ca Inchiziţia, mai deprimantă ca o salcie, mai cinică decât o firmă de pompe funebre. Adu-mi aminte cum ai plâns când au dat colţul Freddy Mercury, Bobby Ewing şi Kurt Cobain, cum ai jelit la Titanic, cum ai avut ochişorii roşii, de iepure belgian, când ţi-a dispărut pisica de acasă.

Spune-mi cum ţi-ai dat virginitatea pe mâna unui imbecil pe care nu l-ai uitat nici acum, deşi în noaptea aia erai beată, iar el nu ţi-a mai răspuns la telefon încă de a doua zi dimineaţă. Lasă gravitaţia să-ţi aplece colţurile ochilor şi spune-mi cât de triste erau chiuratejele pe timpul comuniştilor, să plângem împreună 3 luni, 2 săptămâni şi o zi. Ei bine da, ştiu, şi tu ai vrea un copil, dar ai citit în Cioran că ţi-ar mulţumi dacă rămâne nenăscută. Nu te opri aici, iubito, nu înainte să-mi spui că nu merită să avem încredere în oameni, că bărbaţii sunt nişte porci, iar femeile nişte vorba aia, exceptând-o pe mama mea şi pe sora lui Napoleon.

Dă drumul la winamp, bagă nişte Cohen, nişte Nick Cave. Dumnezeu nu există şi, dacă există, există degeaba, fiindcă nu face dreptate: marele premiul la loto, ca să vezi, a fost din nou câştigat de-un moldovean dubios. Politicienii sunt nişte hoţi, draga mea, sunt de acord cu tine, n-are rost să mai votezi. Universitatea a luat bătaie încă o dată bătaie, iubito, e copleşitor ce se întâmplă, mai ales că s-au scumpit căldura, gazele, curentul şi uleiul de floarea-soarelui. E adevărat că s-au ieftinit televizoarele color, dar cui îi mai trebuie, când e atâta violenţă la televizor? Nimic nu mai e ce-a fost odată. Stratul de ozon se subţiază, orice ar face Mihaela Rădulescu. Iar dacă simţi că nu m-am mohorât îndeajuns, spune-mi că în Africa neagră moare câte un copil la fiecare 30 de secunde.

Întristează-mă, iubito: am avut o zi excelentă şi m-aş simţi grozav de stingher să fiu eu singurul om vesel într-o lume atât de tristă.

1. Într-o cârciumă cu lume bună, nişte tineri din lumea bună, copii cu niscaiva carte la bord, din aceia care dispreţuiesc militant subcultura pop, telenovelele, manelele şi maneliştii, ascultau cu plăcere melodii de pe coloana sonoră a coproducţiei rromâno-franceze Gadjo Dilo / L’étranger fou. Ştiţi voi, filmul care a pricopsit-o pe Rona Hartner cu o poală de premii prin ’98 – ’99, cu puţin timp înainte ca presa să-i dea trofeul de ex-amantă a ex-preşedintelui Milică. Interpretul cântecului în discuţie era un anume Adrian Simionescu, iar copiii din lumea bună îl ascultau cu plăcere. Nu bănuiau, sărmanii, că Simionescu e doar numele din buletin al artistului formerly known as Copilul Minune, Minune şi-atât, de Vito etc.

2. Pe pliantele de prezentare a Stufstockului de astă vară scria că festivalul e o şansă acordată arealului protejat cultural Vama Veche – 2 Mai, şi că manelele şi muzica house trebuie să se-audă doar de la Mangalia spre miazănoapte. Totuşi, în fiecare seară de festival, concertele erau deschise (sau închise) de dj-seturi. Organizatorii, grăbiţi să-şi propovăduiască adevărurile, nu-şi dădeau seama că tocmai încălcaseră platforma-program, aducând muzica house şi în josul Callatisului.

3. Pe când telenovelele erau batjocorite de intelighenţie, Adrian Cioroianu, în a cărui mapă de şoarece de bibliotecă se ascundea impecabil bastonul de ministru, făcea pipi contra curentului intelectual, sesizându-i corect ipocrizia: telenovelele nu-s aşa de rele, zicea el, pentru că le învaţă pe gospodine să-şi ţină casele dichisite şi curate, nu să înjure sau să scuipe pe jos.

4. Un folkist ieşean invitat la Zilele Craiovei încânta audienţa cu o compoziţie proprie, al cărei refren umplea sala cu marxism-leninism în re major: „Decât să fiu prost, mai bine sărac!“ Dialectica sa lirică, de Copou, mă şi făcea să văd în faţa ochilor un ţânc blondiu, cu ochi albaştri, interogat de mătuşă-sa: „Tu ce vrei să fii când o să te faci mare? Sărac sau prost?“ Grea dilemă.

5. De fapt, aş putea să dau şi un răspuns la întrebarea asta, dar vreau ca acest text să rămână unul despre toleranţă şi înţelegere. Şi-apoi, există deja destule bancuri cu moldoveni.