SOS crâşmozofia

Aveam un amic care devenea delicios când, amânând pe motiv de mangă câte o partidă de ştangă, îşi justifica misoginismul cu tot soiul de raţionamente. „Femei sunt peste tot, calci pe ele ca pe dude!“, zicea el, completându-se visător: „Abia aştept să mă lase scula şi să mă dedic complet băuturii!“ Au trecut ceva ani de când a zis ultima oară chestia asta. Între timp, s-a-nsurat şi nu mai calcă prin crâşme.

Mai îmi făcusem un prieten beţivan care, deşi nu şi-ar fi găsit banii prin buzunare nici cu sprijinul OTV, venea şi pleca de la cârciumă cu o invariabilă bună dispoziţie. Mi-a dat şi mie reţeta: „Când mi-aduc aminte de datorii, mă duc la un vecin de bloc, care e mult mai în rahat decât mine. El îmi povesteşte câte sute de milioane are de dat şi necazurile mele mi se par brusc mărunte!“

Alt machitor fruntaş se indigna privitor la tariful haimanalelor: „Ar trebui plătite cu minimul pe economie, fiindcă stau degeaba, în timp ce eu fac toată treaba!“ Dacă s-ar fi întâlnit cu un un alcoolic pe care-l cunosc bine, s-ar fi lămurit: „Curvele nu-s plătite nu ca să facă sex cu tine – asta poţi să faci gratis cu nevasta! – ci ca să plece după ce actul e consumat.“

Intelectualii cu ficat mic, de bibliotecă, i-au botezat filozofi de cafenea pe înţelepţii de acest gen. Eu i-aş numi filozofi de crâşmă, pentru că, de bună seamă, cafeaua nu apare nici în teoriile lor despre viaţă şi lume şi nici pe nota lor de plată. Crâşmozofi. Ador înţelepciunea lor de moromeţi clătinânzi şi stilul lor de a scoate din desagă câte o vorbă duhnind a duh, fie ca să-l scoată din depresie pe muşteriul paradit de mâhnire, fie ca să-i aducă picioarele pe pământ clientului cu surplus de optimism.

Mi-aş fi dorit să câştig şi eu din profunzimea acestor măreţi gânditori. N-am putut însă memora sistemele lor de valori bine unse la punct, dintr-un motiv banal: discipolul era adesea mai abţiguit decât maestrul. De-asta apelez acum la toţi băutorii de apă plată: când umblaţi prin crâşme, luaţi-vă un carneţel şi-un pix la voi şi notaţi tot ce auziţi! Cine ştie câţi Ţuţea se pierd în anonimat, la ceasul zorilor, mergând în pas ondulat pe cele trei cărări către casă…

O vârâciune marca Mishu. La 27/08/2008 08:01, în Crâşmozofie, Din 24FUN, Toate
Mânz, viezure, brânză, blog: , ,

99 la sută transpiraţie

August, ora prânzului, şi în oraşul ăsta toată lumea transpiră:

Şcolarii transpiră bănelnicoliţeşte, la miuţă, pătând spatele tricoului exact între „10“ şi „Mutu“. Bătrânii transpiră pânză topită, în tramvaiul cu microunde, a cărui vatmaniţă năduşeşte a depou, de la gât în jos, acolo unde nu mai ajunge pala moale a ventilatorului prins în ventuze pe parbriz.

Muncitorii exsudă bere la pet, în hale de beton armat şi încins, şi în axila lor se vede barba plouată a lui Karl Marx. Clasa de mijloc transpiră indignare, în birourile în care aerul condiţionat stă oprit, ca să n-o tragă pe madam cutare curentul şi să n-o bată-n cap. Excepţie fac corporatiştii, care năduşesc cu discount, în lumea ermetică închisă de nasturii costumaţiei business sau office.

Cu gândul la mamele celorlalţi şoferi, taximetriştii transpiră birjăreşte, din cap până-n şlapi, ştergându-şi periodic palmele ude pe husele de pluş îmbâcsit. Răstimp, în loganurile fără aer, poliţiştii transpiră şi ei, desigur, dar nu intru acum în detalii, ca să nu-mi mai ia carnetul. Mai fraierii lor colegi comunitarii transpiră ca nişte curcani insolaţi, fiindcă ei nu pot să-mi ia carnetul. Sper.

Bagaboantele de cartier transpiră anticelulitic, în faţa web-cam-ului, pregătind fără să ştie viitoarele delicii de pe pitipoance.org. Fetele de liceu transpiră string şi tanga şi, în urma lor, bărbaţii veşnic între două vârste transpiră a pagubă.

Popii asudă sub patrafir, pentru iertarea păcatelor şi uşurimea ţărânii, iar enoriaşul plimbat spre Sineasca nu mai transpiră deloc. Metaliştii transpiră sub plete, boemii transpiră cu pofta mamiferului ierbivor, puştii emo transpiră cu teamă, maneliştii năduşesc sub apăsarea imaginară a sacilor cu milioane. Pe braţele câte unui motociclist dubios, vulturul Harley e şi el făcut fleaşcă de la atâta libertate de mişcare.

Într-un colţ de cameră transpir şi eu, din complezenţă.

În august, la amiază, oraşul ăsta ar putea să devină genial. Îi lipseşte doar acel unu la sută inspiraţie.

O vârâciune marca Mishu. La 10/08/2008 07:59, în Bârlozofie, Din 24FUN, Toate
Mânz, viezure, brânză, blog: ,