99 la sută transpiraţie

August, ora prânzului, şi în oraşul ăsta toată lumea transpiră:

Şcolarii transpiră bănelnicoliţeşte, la miuţă, pătând spatele tricoului exact între „10“ şi „Mutu“. Bătrânii transpiră pânză topită, în tramvaiul cu microunde, a cărui vatmaniţă năduşeşte a depou, de la gât în jos, acolo unde nu mai ajunge pala moale a ventilatorului prins în ventuze pe parbriz.

Muncitorii exsudă bere la pet, în hale de beton armat şi încins, şi în axila lor se vede barba plouată a lui Karl Marx. Clasa de mijloc transpiră indignare, în birourile în care aerul condiţionat stă oprit, ca să n-o tragă pe madam cutare curentul şi să n-o bată-n cap. Excepţie fac corporatiştii, care năduşesc cu discount, în lumea ermetică închisă de nasturii costumaţiei business sau office.

Cu gândul la mamele celorlalţi şoferi, taximetriştii transpiră birjăreşte, din cap până-n şlapi, ştergându-şi periodic palmele ude pe husele de pluş îmbâcsit. Răstimp, în loganurile fără aer, poliţiştii transpiră şi ei, desigur, dar nu intru acum în detalii, ca să nu-mi mai ia carnetul. Mai fraierii lor colegi comunitarii transpiră ca nişte curcani insolaţi, fiindcă ei nu pot să-mi ia carnetul. Sper.

Bagaboantele de cartier transpiră anticelulitic, în faţa web-cam-ului, pregătind fără să ştie viitoarele delicii de pe pitipoance.org. Fetele de liceu transpiră string şi tanga şi, în urma lor, bărbaţii veşnic între două vârste transpiră a pagubă.

Popii asudă sub patrafir, pentru iertarea păcatelor şi uşurimea ţărânii, iar enoriaşul plimbat spre Sineasca nu mai transpiră deloc. Metaliştii transpiră sub plete, boemii transpiră cu pofta mamiferului ierbivor, puştii emo transpiră cu teamă, maneliştii năduşesc sub apăsarea imaginară a sacilor cu milioane. Pe braţele câte unui motociclist dubios, vulturul Harley e şi el făcut fleaşcă de la atâta libertate de mişcare.

Într-un colţ de cameră transpir şi eu, din complezenţă.

În august, la amiază, oraşul ăsta ar putea să devină genial. Îi lipseşte doar acel unu la sută inspiraţie.

Mânz, viezure, brânză, blog: ,

Raspunde