Cine-a pus cacofonie pe clanţă?
Am discutat cu amicul Lazio despre treaba asta şi am ajuns la concluzia că pe amândoi ne enervează cacofoniile. Nu pentru că sunt comise, ci pentru că există. El a scris ce-a avut de spus, acum e rândul meu.
Cunoştinţele mele de gramatică s-au stabilizat în zona genunchilor broaştei, deşi aş zice că ajunseseră, prin gimnaziu-liceu, pe la pubisul animalului râios. Prin urmare, sunt gata să iau de bune toate regulile pe care le flatulează nemuritorii de la Academie, chiar dacă adesea mi se par nişte bâzdâgănii scornite de pamplezir, ca să nu creadă lumea c-au adormit cercetaşii limbii. (De exemplu: revenirea la grafia cu â şi cu sunt, fără de care mujicul n-ar fi scris niciodată sânt, ca să împace capra latină şi curechiul slav. Mai nou, se scrie niciun într-un cuvânt, dar câte un tot în două. Etc etc.) Când vine însă vorba de cacofonii, capacitatea mea de supunere în faţa normelor îşi găseşte obştescul the end.
În ciuda a ceea ce ne închipuim noi rostindu-l, cuvântul cacofonie înseamnă, etimologic, ceva care sună urât, iar termenul ăsta fuse luat de lingvişti din domeniul muzicii. În această situaţie, trag rapid următoarele concluzii: 1. Cântecele Andreei Bălan sunt cacofonii mai acceptate decât Biserica Catolică, pentru că sună urât; 2. Sintagma „Gramatica Academiei“, la care se raportează fără jenă toţi literaţii care condamnă cacofoniile, e o cacofonie. Sau, dacă vreţi, o caacofonie. 3. Latinescul „vox populi, vox dei“ e o cacofonie, evitabilă doar dac-ai zice „vox po, vox dei“; 4. Cacofonia e mai cu moţ când spui, cu pudoare, „Gică virgulă căuta ceva“, pentru că oricum sună ca dracu’, başca virgula dintre Gică şi predicat; 5. Cuvântul cacofonie e o cacofonie şi, prin urmare, ar trebui evitat sau interzis.
Eu nu zic că (apropo, oficial tocmai am comis o cacofonie) n-ar trebui să evităm să călcăm în cacofonii pe cât posibil. Dar nici nu trebuie să fii fr’un Iorgu Iordan ca să-ţi dai seama că, într-o limbă literară în care poţi folosi fără scrupule tot lexicul necesar berzei ca să te-aducă pe lume, e cam dubios să-ţi dai cu palma peste bot când te scapă, de exemplu, prea-porcoasa formulare „forţă de muncă calificată“. E ca şi cum te-ai duce la filarmonică în curul gol, dar, din politeţe, ţi-ai pune mâna la gură când caşti.
Mânz, viezure, brânză, blog: cacofonii, ciudăţenii, educaţie