Să-l trag de barbă şi să urlu: „Este!“

Ascultam la radio o ştire cum că-n perioada sărbătorilor creşte numărul de sinucideri, drept pentru care fi bine s-avem grijă de oamenii singuri şi trişti, măcar pân’ la Bobotează, şi-mi spuneam că la situaţia asta tragică s-a ajuns numai din cauza moşcrăciunilor de ciocolată. Aţi văzut cum mănâncă un copil un moşcrăciun de ciocolată? Mai întâi îl priveşte cu ochi blânzi, apoi devine pofticios şi pe urmă îi haleşte capul, cu barbă şi căciulă cu tot. Mai ceva ca artistul Ozzy la tinereţe, când mânca live nu’ş’ ce păsăreturi vii. Şi, zic, să nu te ia depresia când îl vezi pe săracul moş sclipicios luând atitudinea brâncovenească tradiţională, cu capul deoparte?

Gândiţi-vă în perspectivă, la viitorul acestor copii, la ziua în care vor afla că Moş Crăciun nu există. „Păi de ce nu există, mami?“ „Pentru că l-ai mâncat tu, puişor!“ Asta e o chestie care lasă sechele. Practic, aş prognoza, la fiecare moşcrăciun canibalizat, un emo-kid e pe cale să se nască.

Dar ce-i viaţa noastră, dacă nu o sumă de dezamăgiri-cheie? 1. Nu există Moş-Crăciun. 2. Marijuana e ilegală. 3. Există Moş Crăciun, dar tu tocmai ai comis o infracţiune. Iar la bătrâneţe, când ai nepoţi, ajungi să-ţi anticipezi inexistenţa şi să constaţi că Moş Crăciun, care nu există, eşti chiar tu.

Şi mi-a mai venit în cap o istorioară pe care mi-o zicea bunicu-meu, înainte să se ducă şi el pe planeta lui Moş Crăciun. Cică, tot într-o iarnă cu criză economică, acum vreo opt decenii, un evreu sărac din târgul Ieşilor, care-şi câştiga traiul construind statuete cu Moise, n-a mai avut bani de ghips. Aşa încât, înainte să se reprofileze, a făcut, din materie primă de producţie internă, atât de bine îngheţată încât i se pierduse întreg mirosul, un ultim Moise. Pe care l-a vândut-o unei cucoane bogate, la iarmaroc. Muierea a pus statuia-n casă, la loc de cinste, iar a doua zi, când a găsit-o topită, pe scrin, a exclamat: „Văleu, şe minune! Moise-al nost’ s-o căcat şi-o plecat!“.

Cu moşcrăciunii de la milka, e mai simplu. Îi uiţi lângă calorifer, observi că „moşul nostru s-a ciocolat şi-a plecat!“, dar eşti liniştit: nimic nu se pierde, totul devine finetti.

O vârâciune marca Mishu. La 21/12/2008 09:13, în Bârlozofie, Din 24FUN, Toate
Mânz, viezure, brânză, blog: , , ,

Viaţa veşnică a devoratorilor de publicitate

După cum poate vă aduceţi aminte, Noaptea Devoratorilor de Publicitate s-a întâmplat, la Craiova, în noaptea de Moş Nicolae, şi poate că această coincidenţă a contribuit la un fenomen ciudat: când am ajuns acolo, după ce mi-am luat o pungă de floricele, personalitatea mea s-a dedublat şi m-am transformat într-un scouter al lui Dumnezeu, care căuta o agenţie de publicitate capabilă să-i facă Celui de Sus o campanie publicitară mai de Doamne-ajută.

Acuma pe bune: nu vi se pare că Dumnezeu nu se mai consumă ca altădată? Că nu mai are vizibilitate prin târgurile de suflete? Că lipseşte de la standurile supermarketurilor? Că segmentul de public-ţintă e tot mai îngust? Exact. Iar motivul nu poate să fie decât unul: lui Dumnezeu îi lipseşte reclama. Paradoxal, tocmai El, care deţine un brand atât de puternic (ba chiar atotputernic), suferă la capitolul advertising.

La prima vedere, n-ar trebui să fie greu să-I faci reclamă. E clar că Dumnezeu te poate ajuta mai mult decât un detergent performant, un iaurt-minune sau o maşină cu douăşpe airbaguri. Şi totuşi, dacă stai şi te gândeşti, lucrurile nu-s deloc simple. Gândiţi-vă numai la tag-line-ul cel mai potrivit. „God. Just does it!” Sau „God. Creating people”. Sau „Dumnezeu. Alegerea profesioniştilor.” Veţi fi de acord cu mine că sună ca dracu’, plus că ăsta e doar începutul unei daravele grozav de îmbârligate. Adevărat vă zic, dacă ar fi pus în situaţia de a-i face publicitate lui Dumnezeu, chiar şi Dan Chişu ar avea bătăi de cap în a-şi satisface clientul.

Deci de-asta m-am dus la Noaptea Devoratorilor, ca să fur idei pentru un spot de 60 de secunde cu Dumnezeu. Şi chiar am găsit ceva drăguţ: reclama belgienilor de la Pure FM, cu vânătorul de căprioare care, pătruns de melodia de la radio, se dă jos din maşină şi îşi resuscitează victima. Good music makes good people. Ceea ce, parafrazându-l pe Sucă, ne doresc şi nouă.

O vârâciune marca Mishu. La 07/12/2008 09:50, în Bârlozofie, Din 24FUN, Toate
Mânz, viezure, brânză, blog: , ,