Câştigătorul marelui premiu
Cineva, dar nu se ştia exact cine, spusese că se va câştiga ceva, dar nu se ştia exact ce, dacă vei strânge un număr de puncte, dar – evident – nu se ştia exact câte anume.
Era pe la începutul anilor ’90 când dăduse strechea asta în noi. Unii îşi mai aduc, poate, aminte. Toţi puştii strângeam punctele din pachetele de ţigări Hollywood. Puncte le ziceam noi, ele erau doar nişte numere scrise pe unul din pliurile interioare ale pachetului, la care ajungeai numai după ce se terminau ţigările şi scoteai staniolul afară. Ce să vă zic, am strâns punctele ăştea cu ambiţioasă migală şi migăloasă ambiţie. Le luam şi de pe jos, din pachetele aruncate de inconştienţii care nu voiau să câştige. Am adunat sute, iar vecinii mei au strâns şi ei alte sute. Ne întreceam numărându-le. Ziua le număram şi noaptea le visam, aşteptând să ni se spună ce să facem mai departe cu ele. Ceea ce, desigur, nu s-a întâmplat niciodată. Până la urmă, ne-am făcut mari şi am aruncat punctele noastre inutile.
Şi nu era prima dată când păţeam ruşinea. Cu câţiva ani înainte, strânsesem anozi de baterie. Era pe vremea când toţi aveam jucării cu baterii, dar n-aveam baterii pentru ele. Bateriile Elba erau adevărate obiecte de cult şi poate că din cauza asta trebuia să trăiască şi după moarte. Şi cineva lansase zvonul cum că cilindrii ăia de cărbune dinăuntrul bateriilor sunt folositori la ceva. Dar nu se ştia exact la ce. Oricum, am belit zeci de baterii şi am strâns zeci de cărbunaşi. Nu ştiu dacă mai are rost să vă spun, dar nu mi-au folosit la nimic, niciodată.
Acum nu mai am puncte şi nici anozi, dar, dacă mă uit în jurul meu, mi-e clar că sunt acelaşi colecţionar de obiecte inutile. Adun gigabiţi şi megapixeli, cai putere şi sisteme de siguranţă, minute incluse şi adrese de messenger, metri pătraţi locuibili şi waţi şi inci şi kilometri pe oră. Pesemne că, la un moment dat, s-a găsit cineva care să-mi arate că toate acestea îmi vor folosi la ceva, dar a uitat să precizeze la ce anume. Dar eu sunt disciplinat şi le adun cu lăcomie, aşteptând să câştig marele premiu, despre care nu ştiu nimic concret, decât că întârzie să-mi fie decernat.
Mânz, viezure, brânză, blog: amintiri, autocritică, Gadgeturi