iPod sortilegiu
Mi-am pus iPod în maşină. E o mizerie, desigur: cine are unul ştie ce bătaie stupidă de cap îţi dă iTunes faţă de un mp3 player normal. Mă rog, important e că am multă muzică pe el, la îndemână.
Câteodată, când sunt într-o stare proastă şi am dubii în privinţa viitorului apropiat, iPodul îmi ţine loc de ghicitoare. Îl dau pe shuffle şi îl las să-mi dea în bobi: ziua mea, îmi spun, va fi la fel ca melodia următoare. Superstiţiile sunt un semn de tâmpeală, ştiu, dar nu mai am aşa mari pretenţii de la mine. În plus, vorba lui Umberto Eco, mai aduc şi nenoroc.
Deci dau next la iPod şi aştept cu oareşce emoţie: pac, melodie tristă. Futu-i. Zic: nu prima, mai încerc o dată. Ţac, pac, iar melodie tristă. Iar futu-i. Şi tot aşa.
Pe urmă m-am prins: cum căcat să îmi prezică mie iPodul zile frumoase, dacă 90 la sută din muzica de pe el e de-asta tristă? Mie unul nu mi se pare că aş fi vreun mohorât, dar, iată, iPodul ştie mai multe despre subconştientul meu decât mi-ar plăcea să recunosc.
Ştiţi, cam aşa făceau romanii cu sortilegiile. Puneau în căciulă bileţele cu felurite versuri de-ale lui Virgiliu şi trăgeau la sorţi. Iar destinul le era ca versul.
Romanilor cred că le-a mers destul de bine. Din fericire pentru ei, Virgiliu fusese mai optimist decât muzicanţii de pe iPodul meu.
Mânz, viezure, brânză, blog: muzică, viaţă