Lecţia de poezii reale şi folcor
Ca să nu mă certe iar Cioby, trebuie să vă spun de la bun început că autoarea pare o femeie de treabă. Mai mult, după cum recunoaşte în „Bibliografia“ (sic!) de la finalul volumului, e mai mult decât o femeie de treabă: e o femeie de serviciu. Cele opt clase pe care le are s-au dovedit suficiente pentru a aprinde flacăra poeziei, o adevărată flamă olimpică, pe care n-a mai putut-o stinge nimeni şi nimic.
„Din copilărie am scris multe poezii pe care nu le-am păstrat, negândindu-mă vreodată că voi ajunge să le public, eu compuneam cântece şi le cântam singură prin casă“, explică autoarea în aşa-zisa şi sus-pomenita bibliografie. Care e atunci diferenţa între ea şi Marius Moga? Aflăm imediat: „Până când într-o zi am aflat de concursul de poezie populară de pe canalul Tv Etno unde am participat. Poezia Pleci neicuţă militar poezie care a fost desemnată de Uniunea Scriitorilor din Bucureşti ca fiind cea mai bună din acea lună, lucru pe care mi l-a confirmat pe acelaşi post de televiziune şi doamna Doina Mirea. Atunci mi-am dat seama că poeziile mele pot fi bune pentru a fi scrise şi editate. […] Acum îi mulţumesc din suflet Dumnezeului Iehova că numai el mi-a dat tăria de a edita această carte.“
Poeta ştie, deci, că tot românul s-a născut poet, după cum ştie că unul a fost poetul nepereche. Drept dovadă, poezia Dorinţă:
Pe lume cât trăiesc
Pe EMINESCU-n faţa mea
Să îl zăresc
Ce-am simţi
Cînd împreună versuri
Noi am scri
Eu două, trei versuri
El zece, sute, mii
Despre această lume
Şi anii două mii
Până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii, iar până la Eminescu musai dai peste Adrian Păunescu. Mai precis, în poemul Ce vină are el, inspirat de tragedia de la Pieleşti:
Cu ce e vinovat
Adrian Păunescu
De ce s-a întâmplat
Şi că e vinovată
Numai ea ca persoană
Să fie condamnată
Aşa cum a recunoscut şi doamna Doina Mirea de la Etno TV, poeta s-a depăşit pe sine atunci când a compus Pleci neicuţă militar, operă pe care o regăsim în volum sub titlul Plec mândruţo militar, ca o dovadă că până şi eul poetic e la persoana I:
Frunzuliţă de arţar
Pleci neicuţă militar
Că armata-i datorie
Pentru Sfânta ROMÂNIE
Puteţi observa că, precum Eminescu, poeta dă dovadă de cunoştinţe geopolitice, sugerând încă din primul vers alianţa strategică dintre ţara noastră şi poporul canadian, vecin, prieten şi partener de NATO.
Mai departe, ajungem la poezia Are mama doi flăcăi, din care aflăm cu ce se îndeletniceau aceşti Miţura şi Baruţu ai vremurilor noastre:
Numai trăsnăi făceau
Un pachet de făină
Pe jos îl întindeau
Care pe foc fierbea
Luau pantofii lui ta-său
Şi la fiert îi puneau.
Şi, ca să nu vă mai fierb ca pe pantofi, trec la preferata mea personală:
De ce neică mă faci toantă
Când îţi dam dragostea toată
Mă sărutai cu dulceaţă
Şi mă strângeai neică-n braţe
…
Cine neică te răsfaţă
De mănânci ciorbă de raţă
Mămăligă cu friptură
Neicuţă ca să-mi dai gură
De la cioban o luam
S-o mănânci neică pe toată
Numai să nu mă faci toantă.
Păi da, cum ar zice Adi, asta e lirică pură: să mănânci brânză luată de la cioban, nu de la nespălatele alea de vaci… Sau de la împuţitele alea de oi…
Mânz, viezure, brânză, blog: cărţi, caterincă, poezii
Adevarul e ca dupa ce mi-as umple burta cu o ciorba de rata si cu o mamaliga cu friptura (nu invers – deci mamaliga e din abundenta!), si eu m-as aprinde nitel numai uitandu-ma la poza lu’ tanti Georgeta si gandindu-ma la cum mi-ar suspina ea versuri in curul gol intr-un decor eminescian, sub o salcie plangatoare.
si sa nu uitam si de sacrificiul intens la care este predispusa numita cucoana. Nu e de ignorat defel.
nu cumva poza lu’ tanti georgeta e facuta cu telefonul mobil?
Nu te cert, Mishule, te chiar felicit.
Esti un culegator de nestemate autentice, mai ca imi vine sa te compar cu Marioara Murarescu.
Si ca sa vezi cat de inspirata de Eminescu e distinsa doamna, iti spun si cum face cu achizitia de branza de la cioban, urmand procedura din “Dorinta” de Eminescu (pe care a transformat-o in dorinta ei):
Fruntea alba-n parul galben
[sau rosu, ca acum exista toate nuantele]
Pe-al meu brat încet s-o culci,
Lasind prada gurii mele
[versul de mai sus e clar cenzurat, pentru ca oricum pozitia nu permitea, daca nu ma crezi fa un desen...]
Ale tale buze dulci…
nu stiu cu ce va satisfaceti vorbind murdar la adresa mea chiar daca nu va plac poeziile mele faceti voi ceva mai bun si dovediti desteptaciune ca de cuvinte murdare este imbicsita toata atmosfera nici ca traiesc sa aud ceva frumos chiar mergind pe strada ca si cum nu ar sti lumea ce aveti rostiti in gura mare pe strada ca si cum toata desteptaciunea voastra sta in limbajul pornografic pe care-l afisati in mijlocul lumiii oricum nu ma interesea-za dar cum voi v-ati asezat parerea voastra murdara imi spun si eu parerea de tinerii care nu mai stiu de respect nici de parintiii lor dar de straini faceti vasadar voi lucruri bune si constructive pentru viitor lasati cuvintele murdare pentru cei care nu au nici macar o clasa doua ca voi sunteti probabil liceeni sau chiar studenti dar sa dea domnul sa fiti mai destepti ca mine si sa aveti o viata buna si linistita asta va doresc si multa sanatate
kiko sais ti-asi da eu tie numaiciumage pe spinare sub o salcie pletoasa pina teasi ingropa sub salcie decit sa vorbesti de curul meu stii mai bine ai fi vorbit mai omeneste ca poate obtineai vreun pahar de apa de la mine ca oricum injuraturi ai primit intelegi si tot o datamai si indispus
ciobani,sunt pe cale de disparitie si nu osa mai maninci brinza,tudorita lu brinza care este mama ta umbla dupa ciobani si ti-.a stimulat pofta de brinza-,iar in ce priveste-iehova-nu are de aface cu neicuta militar,pt.ca nu incurajaza trupele-nato,la razboi isaia2.4-iar in ce priveste copiii aceia carenu au grija de parinti la care tu brinzoaico le dai lecti de moralitate te intreb public,ai niste frati in retea de crima org. care despart parinti de copii si bunici de nepoti;cu cei care sau proclamat autoritati de stat-si-administratori-si au facut afacere profitabila din afacerea-tutori,insotitori nebuni pentru a incuraja sclavia saracia,luatul caselor la cei care sau facut stapini pe ei de cind sau nascut sa le cnduca indirect viata,in mod periodic in defavoarea lor fiind achiziti si experimente ale unor asa zisi medici si asa zise neamuri-administratori dupa modelu administratiei veghi -dejista,ceausista.,de a acapara tot ce se poate acapara,intre copi aceia este nepotu tau pe care parinti si frati tai lau vrut din interes si la transformat in moneda de schimb pentru datoriile voastre .sa depus un efort exagerat sa-ti scata talentu in relief poeti adevarati si cu talent,si nu pun in pericol viata nimanui,iti urez pota buna la brinza,si am sa-ti trimit poezii din viata reala cu adevarat/daca mama si fratele tau nu-i fura 9000 lei lui tato nu murea, tu sti ce la determinat pe eminescu sa scrie poezia-nu mai cred nici in iehova///
iti urez suc
iti urez suces sa ai inspirati -cred ca eti ruda cu presedintele rminiei sau find frati tai in crima org institutiile incepind cu presedintia sunt inferioare crimei org .si fostei securitati,li sadat liber or ce afacere r,od tara ca moliile si lmbrici,
REALITATEA,SUPARA SI ESTE IN MINORITATE,deoarece minciuna,gidila urecgile celor dispusi sa,creada,ca adevaru va sta in intuneric.,uni sanatosi mental ,nu vor sti sa raspunda la intrebarile,unui nebun.Ei vor raspunde in locul familiei,GULAN la ce afaceri ,le merge mintea cu pretinse autoritati,piosi s.a.m.d.A ,te face stapin pe mintea ,corpu viata,sentimentele,famiilia,tate bunuriile si drepturiile ,acelui om si famiilii,denota cruzime diabolica,a unor oameni ce se considera,dumnezei ,zei si semi-zei,predispusi la cele mai,inumane cruzimi,placere sadica de a ,tansforma un NOU NASCUT IN EXPERIMENT SI ACHIZITIIE-CE SA FACUT CU MINE,POATE….AM PUTEREA SA ERT,DAR NU CE SA FACUT CU FIUL SI NEPOTUL MEU..
INCLUSIV,NORA SI MAMA NEPOTULUI,MEU GRAD DE RUDENIE CU VOI,NISTE MONSTRI PROTEJATI SI NE CONDAMNATI DE CATRE CEI,CARE FAC PARADA DE MATERIE ,CENUSIE SI AUTORITATI DE STAT,DAR CARE NU VOR O SOCIETATE ,PROSPERA deoarece ,au invatat saacapareze,de la alti.
daca esti sigur esti liber sa denunti orice crima dacanu oricum te va pedepsi dumnezeu sa mi incarci mie cu timpeniile de le scrii chiar daca crezi ca nu te stie nimeni ce scrii dumnezeu stie si te voi depista indiferent cine esti pentru ca nu dai dovada decit de ura,,ranchiuna si prostie si incapabilitate sa spui ce ai omului in fata nu ca un las ce esti sa scrii tu fara nici un rost numai aiureli asta esti un aiurit un scirbos fara scrupule fara sa ti fiu datoare cu nimic iar de tudorita nici jegul de sub unghie nu meriti sa il maninci cind vei munci tu ce a muncit ea in viata iar in rest iti spun ca esti un prost incapabil de a face ceva in viata decit sa scrii prostii pe net ura lumii proaste prostia lumii nebune eu am muncit cu sufletul pedepsitear dumnezeu asa cum stie el mai bine
GEORGETA GULAN; Mama ta sa ocupat inclusiv cistigarea existentei avorturi la domiciliu victimilor si frati tai gansteri de cartiere inplicati cu uni securisti care mau preluat pe mine de la virsta de 12 ani sau facut stapini pe mine iar pe fiul si nepotul meu de cind sau nascut,.TU sti perfect de bine cine sunt EU dar vrei sa-ti faci propaganda a unei famili din lumea buna morala si inteligenta.la timpul potrivit vreau sa stau fata in fata cu familia Gulan in fata CELOR CARE NU INCURAJAZA OPOZITIE INPOTRIVA CONVENTIEI EUROPENE PENTRU A SFIDA DREPTURILE OMULUI INCLUSIV DREPTUL LA VIATA .in ce priveste dumnezeu nu-l amesteca in crima org.ca PIOSI TAI DEGHIZATI IN PERSONALITATEA LUI ISUS SI ACAPAREZA TOT CU SPRIJINU CELOR CE INCURAJAZA CRIMA ORG.TRAFICU FIINDULE COMPLICI UNI SECURISTI SI UNELE PRETINSE SOMITATI CARE AU AFACERI INPREUNA.P CONSIDER CA PIOSI SI UNI PSIHIATRI CARE AU COLABORAT CU FOSTA SECURITATE SI GASTILE MFIEI AU DE DAT EXPLICATIE CE LA DETERMINAT PE EMINESCU SA SCRIE POEZIA NU MAI CRED NICI EHOVA SI CE A VRUT SA SUGEREZE SAU SA TRASMITA CA MESAj cestinilor autentici care nu nu numesc binele rau si raul bine deoarece DUMNEZEU EHOVA este cel mai batran spune biblia dar nu are confuzie mentala.Cei ce conduc crima organizata creaza cnfuzie intre bine si rau si sunt fara mila.EU AM MUNCIT MAI MULT CA TINE SI FAMILIA TA PENTRU AI INTRETINE PE COPII MEI SA NU LE LIPSEASCA NIMIC SI AM SUFERIT FOARTE MULT SA-I REALIZEZ,nu am cerut drepturii de mostenire eu si copii mei de la parinti ,neamuri de la voi si nici nu am luat locuinta de la stat sa devin propietar ca uni in mod usor am platit scump .FI MODESTA IN MOD SINCER SI NU-TI MAI LAUDA MAMA TA CA STA FARA VOI COPI LA DOBRESTI SI TATAL VOSTRU VA PURTA DE GRIJA SI ERA CU VOI INPOVARAT nu tudorita .
TATAL TAU LOCUIA IN CRIOVA ;STR.ALEIA CALAFAT ,CU VOI,IN CARTIERU ROMANESTI ERA LA ROLU MAMEI TELE TRECUTA CASA IAR IMOBILU DIN COMUNA DOBRESTI,DOLJ ERA LA ROLU TATALUI TAU TRECUT LA FINANCIAR.CE SA FACUT CU MINE DE CATRE CEI INPLICATI DE FRATI TAI NEMURILE TELE AR MERITA SA BLESTEM EU DAR DUMNEZEU MA AJUTA SA FIU ECHILIBRATA.
GEORGETA GULAN EU NU AM NIMIC CU TINE SI CU NEAMU TAU PE CARE LAM RESPECTAT NE STIIND CA SUNTETI NISTE MEMBRI AI CRIMEI ORGANIZATE INITIATA DE FOSTA SECURITATE CARE IN TOATE INSTITUTII-LE AVEAU SI AU SI IN PREZENT MINA FOARTE LUNGA NUMAI EI,NEAMURI-LE SI PRIETENI LOR OAMENI DE INCREDERE CARE SE FACEAU SI SE FAC STAPINI PE ANUMITE FAMILI SI PE MOSTINITORI LOR,DE LA CARE AVEAU DE ACAPARAT CEVA DUPA CARE LE DISTRUGEA PACEA ,UNITATEA ,NIVELU DE TRAI,DEMNITATEA…..APOI DISPENSA PARINTI DE COPII,BUNICI DE NEPOTI SI II TIRA PRIN LEAGANE DE COPII ,SC.SP.SC.AJ.OSPICIU, AZILE PENTRU A SE FACE DIN EI O CATEGORIE INFERIOARA A STATULUI ROMAN CU DREPTURI LIMITATE,INGRADITE SISTATE,AVIND O VIATA CONDUSA SI ADMINISTRATA INDIRECT PROGRAMATA PERIODIC IN DEFAVOAREA CELOR PE CARE SE FACEAU STAPINI CU GANSTERI DE CARTIERE SI PSEUDOTUTORI,PSEUDO INSOTITORI DE MINORI,ADULTI,BATRINI LA CARE FARA SA SE STIE SE FACEAU SI SE FAC IN MOD EXCESIV ANCHETE SOCIALE NE OFICIALE,CARE SUNT UN FEL DE COMPLOT ORGANIZAT,CONSPIRATIE IN CARE SUNT INPLICATIIIIIIIIIII FFFFFOARTE MULTI PENTRU A PUNE IN PERICOL VIATA SI DREPTURILE ACELUI OM,ACELEI FAMILII IN FAVOAREA UNOR MONSTRI DEGHIZATI CRESTINI,OAMENI,NEAMURI S.M.D.FAMILIA BARDINICI A PROFITAT CA TATAL VOSTRU SE OCUPA SINGUR DE VOI SI VA EDUCAT CUM SA FAC BANI MURDARI.IAR FAMILIA TA FARA CA EU SA STIU IMI FACEA ANCHETE SOCIALE CU UNI DIN CLANURIILE MICLESTIILOR,PRECUM SI CLANU ZATRENILOR,BARAGAN ILIE FIUL LUI MESU SI PICITA DIN CRAIOVA CU INFLUIENTA SI OAMENI PRIN TOATE INSTITUTIILE SI UN NEAM MARE CUNOSTINTE CU NEAMU TAU INCLUSIV CU VERISORU VOSTRU CIOAC CIOACA GEORGE OAMENI PRIMARIILOR,FINANCIARULUI S.M.D
FRATI TAI ERAU ASOCIATI CU CEI CARE MAU HAITUIT DE LA UN IMOBIL LA ALTU,MAU HAITUIT DE LA UN LOC DE MUNCA LA ALTU SI MI SE FA CEA CAMPANIE DE OSTILITATE ,DENIGRARE,EXPUSA LA O MULTITUDINE DEPROVOCARI NE DREPTE,NE MILOASE, DISCRIMINARE ,ABUZURI DIN PARTEA CELOR CE SAU PROCLAMAT AUTORITATI DE STAT IAR UNI SE PRETIND SOMITATI SOMITATI,ALTI CRESTINII AUTENTICI DEGHIZATI IN PERSONALITATEA LUI ISUS,EXPUSA EXCESIV LA OPSIHOLOGIE DISTRUCTIVA,EXPERIMENT PE UN CORP VIU PE CARE PINA LA PAROXISM MI SE TESTA FORTA MORALA,MINTALA ,SPIRITUALA,FIZIC SA CORESPUND CU UN DIAGNOSTIC FALSIFICAT DE CIND EU MAM NASCUT,DAR SI PENTRU A CEDA PSIHIC SI IMOBIL DUPA IMOBIL CELOR CARE SUNT PROPIETARI SI VINATORI DE SCLAVI FARA DREPT SA-TI APERI FAMILIA ,PROPIETATEA ,MOSTENIREA,COPII, VIATA SI ALTE DREPTUI ALE OMULUI INTRO TARA CARE PRETINDE CA ARE O CONSTITUTIE IN CONFORMITATE CU CONVENTIA EUROPEANA.DE ACEIA VREAU CA MESAJU MEU SA FIE TRASMIS TUTUROR CETATENILOR ROMANIEI,LUMI INTREGI,CELOR CE CONDUC NATIUNILE SI MILITEZA PENTRU O ADEVARATA SI REALA DEMOCRATIE CU CONSTITUTIE REALA IN CARE NIMENI SA NU FIE MAI PRESUS DE LEGE.
Stai liniştită, secretarul general al ONU intră des aici pe blog şi vede ce scrii. Dar te rog eu, nu te mai certa cu lumea pe bucata asta de internet, că mă apuc şi-ţi şterg comentariile.
NICOLETA MIULESCU,MAI TARE CA CEAUSESCU SECRETARA SI JURIST DUPA MODEL COMUNIST,PERSOANA CU INFLUENTA,DAR SI CU PUTERE IN STAT ,EXPERTA IN ACAPARAT PENTRU DOMNI COMISARI DIN VECHEA ADMINISTRATIE,NUMITA CORUPTIE,CORUPTIE LEGALIZATA DE SENATORI APROBATA,PRIN LEGI MULTE SI DECRETE SA SE FURE ORGANIZAT FARA SA FI CONDAMNAT,NU-I CONTEST INTELIGENTA ARE DIPLOME AFISATE SI INCA NU PE TOATE,SE RECOMANDA O DOAMNA,TOTUSI ARE O METEAHNA,SCOATE BANI DIN EXPERMENTE,SI AFACERA CU TUTORI,CU TUTORI SI INSOTITORI–DUPA MODELU FASCIST DIN REGIMUL COMUNIST FARA TEAMA DE LEGIST,CONDAMNAREA E PROSTIE CIND AI PILE-N PRIMARIE SI-N VECHEA ADMINISTRATIE,AI PUTERE DE LA STAT SA TE CONSIDERI INPARAT. CE SAR FACE VACARIU,VACARIU SIVANGHELIE SI INTREAGA PRIMARIE FARA DOAMNA MIULESCU IAR DOMNUL SOLOMONICA ISI BATE JOC DE OPINCA.CA PISICA LA UNTURA NU ARE FRICA NICI RUSINE CA SA FURE DE LA MINE CU CRIMA ORGANIZATA, IAR DOMNI JUDECATORI SA NU FIE PARTINITORI; SA JUDECE CU DREPTATE CARE-I OM SI CAR-I CIINE INTRE SOLOMON SI MINE SI CARE SUNT INFRACTORI CARE AU PAGUBIT POPORU. – EXPUN DOAR O MICA MONSTRA AUNEI IMENSE CARACATITE IN EXPANSIUNE- CARE MAU PRELUAT DIN 1989 SI MA EXPUS LA ACELEASI NEDREPTATI NEMILOASE, DISCRIMINARE,CRUZIME,MARGINALIZARE,DISTRUGERA TUTUROR REALIZARILOR SI TRAIRIILOR MELE POZITIVE,SI INTRIND CU AUTORITATEA SI ADMINISTRAREA DIRECT IN FAMILIA MEA CONFISCINDU-MI INCLUSIV DREPTU DEPARINTE DE AMI CASATORI FIUL LA O VIRSTA MATURA SI CU DREPT DE MOSTENIRE,MONSTRI CARE ADMINISTREAZA VIATA ALTORA INDIRECT,PROGRAMATA PERIODIC IN DEFAVOAREA CELUI CE FAC DIN EL UN SCLAV NEGOCIAT CA IN ANTICHITATE FARA DREPT SA ISI APERE,PROPIETATEA,FAMILIA, VIATA; LITIGIU DE MUNCA DOSAR NR.17991/1997-UN PROCES STALINIST,INSCENAT PENTRU A MI SE CONFISCA DREPTU LA MUNCA CA FOSTA SALARIATA A SPITALULUI NR.1-DOLJ DAR SI PENTRU A MA OBLIGA SA MA INTERNEZ LA NEUROLOGIE LA DR. ENE CARE IN TIMPUL COMUNISMULUI INPREUNA CU DOMNU DR. UDRISTIU IMI INTOCMEAU FISA SI IMI STABILEAU DIAGNOSTIC FARA INTERNARE ,FARA CONSULTATIE SI FARA SA-I CUNOSC SA FIU PREZENTA IN ANU 1981 FIND HARTUITA DE LA UN LOC DE MUNCA LA ALTU PENTRU A FI PUSA IN SITUATIA SA MI SE IA IMOBILU SICOPILU IAR PE MINE SA MA DUCA LA NEBUNI. IN ACEST DOSAR TOTI MEDICI INCLUSIV ALTI STIEAU CA EU SI FIUL MEU SUNTEM EXPERIMENTE ,EXPIERMENTELE NU AU VOIE SA STIE CEVA,SA SE APERE,TOT CE ARE LEGATURA CU ELE SI TOT CE FAC ARE O INTERPRETARE SI CONOTATIE NEGATIVA FARA DREPT SA TE APERI DECIT SA SUPORTI CELE MAI INUMANE SI NE MILOASE NEDREPTATI,PROVOCARI S.M.D. CEI MAI MULTI DINTRE MEDICI AM AVUT OCAZI DOAR SA-I SALUT DAR DR.NEMES SI DR.COTULBEA MA HARTUIAU SI CAUTAU O MULTITUDINE DE PRETEXTE SA MA LASE FARA DREPT DE MUNCA INSTIGINDU-SE TOTI MEDICI INPOTRIVA MEA DUPA CE O PERIOADA DESTUL MULT AM STAT OM FARA DREPT DE PENSIONARE,MUCA SAU SOMAJ PENTRU A MA DUCE IN SITUATIA SA NU MAI IMI POT PLATI INTRETINEREA SI SA MI SE IA IMOBILU SUB O FORMA APARENT LEGALA DE CATRE CEI EXPERTI IN A DISTRUGE NIVELU DE TRAI,AL OMULUI.ACESTIA AU COMPORTAMENT SANATOS PENTRU CA SUNT INITIATI IN A ACAPARA MUNCA ALTORA SI AI RUINA.PINA LA URMA AU OBTINUT CE AU VRUT IMOBILU FARA SA STIU CA A FOST O CURSA PT.A MA DESDARACINA DE LA CASA MEA SI A MA HITUI DINTR-UN IMOBIL IN ALTU PINA AJUNGI OBLIGATORIU PE STRADA SUB PRETEXTU CA ESTI NEBUN/DACA NU VREI SA VINZI IMOBILU PUN DIVERSE PERSOANE SA TE GONEASCA,VANDALISME,SI PROCESE INSCENATE REGIZATE SA CEDEZI PSIHIC,MORAL,FIZIC,SI SA FIU INPISA IN MEDIUL IN CARE NU SUNT OBIJNUITA SI PENTRU A MI SE DISTRUGE NIVELU DE TRAI. PROCES OBLIGATIE DE AFACERE NR.DOSAR2383/2000 PROCES CONDUS INDIRECT DE CEI CARE AU AFACERI CU INTERLOPI ,PRIMARIA SI ALTI CU FIRME DE CONSTRUCTIE SI ALTE AFACERI FIIND INPLICAT SI DOMNUL VIOREL CALIN CU FIRMA CAVI CARE MA AMENINTAT PE MINE SI FAMILIA MEA CA NE DUCE CU TOATA POLITIA LA NEBUNI SI CA IMI VA LUA IMOBILU PRIN PROCESE. AM FOST DIN NOU EXPUSA LA VANDALIME ,HARTUIRE.INTIMIDARI IMOBILU INCENDIAT DUPA CE IMI CONSTRUISEM PE TERENU MEU SUPRAFATA DE2234M2,5ANI A DURAT PROCESE UNU DUPA ALTU PT.A CEDA PSIHIC SI PT.A CEDA IMOBILU SI TERENU. DUPA CE AM CISTIGAT PROCESU PIOSI DIN ORG.RELIG.MARTORI LUI EHOVA MAU EXPUS EXCESIV LA O CAMPANIE DE OSTILITATE ,DENIGRARI,DESCREDITARI,PSIHOLOGIE DISTRUCTIVA INDENTIFICINDU-MA CA FIIND TOATE PERSONAJELE NEGATIVE ALE BIBLIEI CU TOT COMPORTAMENTU SI CARACTERISTICILE LUI SATAN FARA DREPT DE A MA APARA PT.CA ORI CE SPUNEAM,FACEAM SI AVEA LEGATURA CU MINE AVEA O CONOTATIE NEGATIVA ERA M VICTMA INSTIGARI UNEI MULTIMI SI INTERIOR SI EXTERIOR IN INSTITUTI PERSOANE SOLIDARE CU PIOSI PRINTRE CARE SI UNI POLITISTI CA DE EXEMPLU TUDOR CONSTANDIN,NETOIU,DANANAE SI ALTI PIOSI DIN ORG?RELIG? CIRCUMSCRIPTIA NR.01-DOLJ SUNT URMATORI DAR CARE AU COMBINATI PRIN TOATE INSTITUTIILE; FAMILIA SOLEA FLORIN-TALAU IRINEL-FAMILIA ZARA-FAMILIA DRAGUSIN- FAMILIA DITA-BARBU ANA -CALAFETEANU MARINELA-COVALIU -MATEI SAVU GRAD DE RUDENIE CU PROCURORU MATEI MIU FOST AVOCAT -FAMILIA DRAGUSIN- DAN PUIU- FAMILIA ZATREANU- FAMILIACILIBAN-MICLESCU PETRE – ACESTIA FAC AFACERI SUB PRESIUNE CU UNI DIN INSTITUTI SI LUMEA INTERLOPA SI IN TOATA HARABABURA CARACATITEI AVOCATU POPORULUI NICOLA MARIUS INPLICAT MAI INAINTE DE A DEVENI AVOCAT SI LUCREAZA CU INTERMEDIARI INPLICIND CIT MAI MULTI SA NU PARA NIMENEA INPLICAT SI COMPROMIS .FIND COMPLICI INCLUSIV MEDICI PSIHIATRI CA DE EXEMPLU DOAMNA DR.GOGA SI ALTI SUB CONDUCERA INDIRECTA A LUI UDRISTOIU.-AVOCATU NICOLA MARIUS DE FAPT APARA INTERESELE SI AFACERILE DUMNEALUI SI A CELOR MENTIONATI MAI SUS SI MA DEFAVORIZA PE MINE-ALTI COPLICI AI CRIMEI ORG.VIZINTINI VALENTIN CRAIOVA,CORNITOIU,BL.1gSC.1,AP.6DOLJ-VIZINTINIRUDOLFFO,ALEIA TEILOR,NR7B CRAIOVA CEI CARE MIAU VINDUT TERENU 2234M2 DUPA CARE DITA FLORI MAMA LUI NEGRU VIRGIL CRAIOVA ,POTELU ,ROMANESTI NR31 GRAD DE RUDENIE CU FAMILIA DITA DIN ORG? RELIG? FIND COMBINATI SI CU PETRESCU DUMITRU FRATE CU PROCUROR SANDU CATI PRIETENI SI FOSTI COLEGI CU FAMILIA DE PIOSI ZARA. ELITELE CONDUCATOARE DIN INSTITUTII INCEPIND DIN1989 SI DIN ELITELE PIOSILOR AU FOST SOLIDARI CU FAMILIA ZATREANU IN DEFAVOAREA MEA SI A FIULUI MEU. ACESTI ZATRENI ,MICLESTI,CILIBAN SUNT GRAD DE RUDENIE CU FAMILIA BARAGANILIE SI ALBIS ILEANA CARE AU SERVICI LAPROTCTA COPIILOR SURDOMUTI,PETENCIAR DE MINORI,SPITAL FINDULE COMPLICE SIUMIANU MARIN DE LA EV. POPULATIEI MA PRIVAT DE BULETIN SI NU MAI AVEAM DREPT DE AMI LUA PENSIA SI INDENTITATE PENTRU A MA PUNE IN SITUATIA SA FAC PROCURA ALCUIVA SUPRAV ITALIENISI PIONRI SP. DIN ORG ?RELIG? AU PUS BAZELE AFACEREA CRIMA ORG.INAINTE DE1989 DE LA VIRSTA MEA DE 20 ANI SI AI FIULUI MEU DE20 ANI ITALIENI COMPLICI IN CAZU MEU VULPATO ,MAURO,ALFONSO,FAMILIA BALDO DESI MAM PURTAT FRUMOS SI GENEROS CU CEI MAI MULTI DINTRE PIOSI SI OSPITALIER PENTRU EI A FOST O NEBUNIE CALITATILE CRESTINE SI AU VRUT SA FACA DIN MINE O LEGUME SI UN ATEU ASCET.SUNT CRUZI FARA MILA DISTRUG PACEA, UNITATEA,PROSPERITATEA ,DEMNITATEA FAMILIEI SITIN LA DISTANTA MEMBRI FAMILIILOR UNI DE ALTI PENTRU A FI VICTIMI NE APARATE ,FARA CREDIBILITATE,MARGINALIZATE,IZOLATE,INPINSE INTR-UN MEDIU INCARE NU SUNT OBIJNUITA. EI PRGRAMEAZA PERIODIC VIATA SI CUM SA MOARA VICTIMA LOR FARA CA CINEVA SA PARA INPLICAT, VINOVAT ,COMPROMIS ,INCULPAT DECIT VICTIMA CARE ARE DE SUFERIT FARA DREPT DE A SE APARA CAUZA. PENTRU EI CONVENTIA EUROPEANA SA CREEZE LEGI CA CEI CE SE NUMESC CONDUCATORI RELIGIOSISI EI SUNT DE FAPT LUPI CRE BAT OILE CA NU STIU SA SE IUBEASCA INTRE ELE ,EU AM VAZUT CIOBAN CARE BATE OILE PT. CA NU ESTE ADEVARAT CIOBAN,NU AM VAZUT OI SA BATA CIOBANII. NU CONTEST BIBLIA,PE DUMNEZEU SI NICI PE ISUS CONTEST ELITELE CONDUCATOARE CARE PRIN STRUCTURA LOR ORGANIZATORICA SUNT NU O RELIGIE SI O PUTERE MONDIALA CARE A ACAPARAT TOATE INSTITUTIILE LUMI AU PUTERE FINANCIARA,CONDUC LUMEA SPREEEEE RRAUUUUUU UN FEL DE EPURARE, NAZISM ACAPARAT DE INSTITUTI ,PROPIETATI,FINANTE CUCERESC PUTREA MONDIALA CREIND HARABABURA ,CONFUZIE SI TOT CE E RAU IN AFARA ORG,PT,A PROFITA DE SITUATIE,NUMAI CONSTITUTIA REGLAZA SITUATIA SA NU SE VICTIMIZEZE. DUPA CEAFLA TOATE DATELE PERSONALE ALE OMULUI,INPLICA GRADE DE RUDENIE SI PRETENI,VECINI,COLEGI OSTILI SI ITI FACE VIATA UN CHIN FARA DREPT SA TE APERI IN FATA LOR. VREAU SA RENUNT PUBLIC SI LEGAL DEOARECE LA EI BINELE ESTE NUMIT RAU SI RAUL BINE EI ,ELITELE SUNT SUPREMI ,ZEI ,DUMNEZEI DESI PAR PIOSI ,UMILI. DIN MOTIVELE MENTIONATE MAI SUS RAPOARTELE MELE DE ACTIVITATE NU LE DADEAM SINCERE,LE PASTRAM PT MINE SA NU MAI SE FACA RAU FAMILIILOR,SI MEMORAM TOTUL .DACA ACAPAREAZA PERSOANE DIN ADMINISTRATIE,POLITIE,MEDICII,JUDECATORI AU APROAPE TOT. EU SI FIUL MEU CIND NEAM NASCUT NU FACEAM POLITICA ,NU ERM ,PIOSI NICI NOI NICI PARINTI NOSTRI SI UN COPIL IN PINTECU MAMEI SI UN NOU NASCUT SI O MAMA PE MASA DE NASTERE NU POT FACE NICI UN RAU SI NICI NU SE POT APARA CIND CINEVA LE PUNE VIATA SI DREPTURILE IN PERICOL. NU MIAM UCIS NEAMURILE,PRIETENI,VECINI,DUJMANI SI NICI CONDUCATORI ROMANIEI ,AMERICI……SAU LA ALT STAT SUNT UN OM CU O LISTA FOARTE LUNGA DE DEFECTE CA ORI CE OMINPERFECT CU DEFECTE SI CU FOARTE PUTINE CALITATI DAR CELE MAI SANATOASE ALE UNUI CRESTIN AUUTENTIC ,NU SUNT INPOTRIVA LUI EHOVA,ACOLO AM MULTI FRATI CARE MA IUBESC SINCER SI EU PE EI SI NE APRECIEM RECIPROC DAR LI SA SPUS CA EU SUNT NEBUNA SI AU VRUT SA FACA DIN MINE LEGUME. SUNT ANUMITE PRSOANE IN INST.CARE PUN IN PERICOL VIETILE POPULATIEI SI FAMILIIILOR LOR.ACESTEA SUNT RELATARI REALE,TRAITE DE MINE FINDULE COMPLICI SI NEAMURILE FIULUI MEU CARE NEAU PUS LA AMINDOI VIATA IN PERICOL-CARACATITA ESTE MAI MARE CEI MAI RESPONSABILI SUNT MEDICI PSIHIATRI CE SA FACUT CU MINE SI FIUL MEU SI INSTITUTIILE ROMANIEI.ELITELE CONDUCATOARE DE PIOSI AU CEI MAI MULTI DINTRE EI CURSURI DE PSIHOLOGIE.COMPLICE MAI ESTE INCLUSIV UN FRATE VITREG AL MEU. DACAERAU IN LOCU MEU CEI CARE MAU PRELUAT PERIODIC DIN 1989 PINA IN PREZENT CUM REZISTAU SI DACA SE NUMESC OAMENI SI CESTINI.NU DRAMATIZEZ CAUT SA IMI PASTREZ MORALU SI ACEASTA ESTE O DOVADA CA SECURITATEA CONDUCE INDIRECTIN INTERSU UNORA SELECTATI DE EI.DOAMNA MIULESCU AR REZISTA CEL PUTIN O ZI.?
Georgeta Gulan;nu am nimic cu tine si cu neamul tau dar vreau sa vezi ce educatie va dat familia bardinici si cum frati tai de la 12 ani ai taii sau recomandat neamurile mele si cum sau facut stapini pemine de mica si pe fiul meu de cind sa nascut si ne faceau in mod excesiv fara sa stim ceva,ANCHETE SOCIALE NE OFICIALE COMBINATI CU PRETINSE SOMITATI CE FACEAU PARTE DIN FOSTA SECURITATE IN CARE GANSTERI DE CARTIERE LE ERU SI LE SUNT PARTENERI DE AFACERI NUMITA CRIMA ORGANIZATA.EI SE FACEAU SI SE FAC STAPINI PE ANUMITE FAMILI DE LA CARE AU CE ACAPARA FACINDU-SE STAPINI INCLUSIV PE COPII DIN PINTECELE MAMELOR GRAVIDE,COPII DE LA SINUL MAMELOR NASCUTE MATERNITATE CU UN PRUNC CE URMA SA DEVINA UN MINOR CU VIATA C
Dosar Nr:11560/15-09-1973-Judecatoria Craiova: -Tanti ,Georgeta Gulan fiul meu cind sa nscut nu avea datorii la banca si la financiar si nici nu facuse vre-un rau cuiva ca NOU NASCUT pentru a i-se face esirea din maternitate cu dosar secretizat pentru ARHIVA SECURITATI,dosaru mai sus mentionat apartine familiei tele dar care corespunde cu ziua,luna si anul cind fiul meu sa nascut iar frati tai erau prin inchisoare amindoi tot in acelas an,1973 Gulan Marin mergea dintr-un petenciar in altu Craiov,Dabuleni intretinut in inchisoare de mine,fratii mei,mama si tatal meu vitreg si mata din anu 1967 pina in 1974 nu stia de copilu ei si nu prezenta nici un interes de mama nu numai de MARIN dar nici nu o interesa de voi copii fiind inpovarat numai taicatau sa va duca grija,mata umbla prin cio….banit iar ION GULAN TOT FRATELE TAU ERA ARESTAT IN PETENCIARU COLIBAS UNDE ESTE IN PREZENT ARESTAT, ANTONIE SOLOMON COLEG DE INFRACTIUNII SI AFACERII MURDARE INCLUSIV CU VOI TUTORII SI INSOTITORI DIN UMBRA AI FIULUI SI NEPOTULUI MEU ; -SUNTETI MIZERIE DE COMUNISTI SI SECURISTI INFRATITI CU MINCIUNA, CRIMA ORGANIZATA ,ACAPARAT MUNCA ALTUIA,VIOLAREA DREPTULUI OMULUI,VA CARACTERIZEAZA VICLENIA,SIRETENIA,PERVERSITATEA,CRUZIMEA ,AROGANTA,ORGOLIU INTR-UN CUVINT SUNTETI PARVENITI AI SOCIETATI SI FAVORIZATI DE SECURISTI SI COMUNISTII CARE ISI INITIAU ANUMITE PERSOANE CU CARE AVEAU IN COMUN INTERESE DE ORDIN MATERIAL,FINANCIAR,ECONOMIC SI POLITIC: -Iar ROMANIA , trebue sa cunoasca ADEVARUL si sa NU mai fie MINTITA si exploatata de rozatoare si libricii posesorii ai carnetelor de comunistii si de scolitii ai scoli STEFAN GHEORGHIU crezindu-se DUMNEZEI, ZEI SI SEMI-ZEI care se fac stapinii pe cele mai inocente persoane NOI NASCUTII: -Tanti Gheorghita Gulan deoarece sunt in posesia unor dosare facute si rasfacute in lipsa mea si dupa mentalitatea expertilor securisti in dosare fabricate in care victima este raufacatoru condamnt la tot felu de minciunii,acuzati,e.t.c. si raufacatori sunt considerati victimiile protejate de statu roman: In toamna anului 1966 tatal meu a fost ucis din dispozitia securitatii si cel care mia ucis tatal a fost arestat si adus pentru o perioada in petenciaru Craiova iar fratele tau GULAN ION era tot prin inchisoare eu nici nu va cunosteam pe voi daca nu erati vecini cu niste neamuri care ,au locuit cu chirie la mama mea pina au cumparat casa in romanesti linga voi si familia BARDINICI,; -Mama ,bunica ,tatal meu vitreg, frati mei si eu locuiam intr-un cartier unde aveam 2 imobile intr-o curte ,prosperitate nu ne lipsa nimica si locuinte mobilate fiecare aveam camerile noastre si luxul de il poarta tineri azi,eu si frati mei lam purtat de cind ma stiu deoarece parinti si bunici mei ne cumpara haina cea mai eleganta si nu se uitau la bani,ne creia conditii- TU si frati tai stiti acest lucru ,ne find nici un grad de rudenie cu voi,va invitatii voi singuri la noi ne stiind ca erati trimisi celor care se ocupa cu anchete sociale si ne oficiale; -Frati tai au fost recomandati la institutii ca find neamurile mele pe cind eu aveam doar 11ani si TU stieai acest lucru ati avut interese murdare jigodi securiste si comuniste inclusiv ca ati vrut un copil de la mine inpreuna securisti gansteri vostri de cartiere cu care pina in prezent haituiti familii si copii la care le distrugeti viata si le acaparati tot cu anumite persoane din instituti uni inca activi din fosta securitate; -eu am fost preluata de voi de la virsta mea de 11 ani iar pe fiul meu v-ati facut stapini de cind sa nascut in 1974 mama ta imi voia copilu in mod abuziv traficantilor si imi faceati dosare false in care se spunea inclusiv ca eu eram la o scoala si voi aveati grija de fiul meu; CIOACA GEORGE 13 CHILE SI PARINTI LUI ANICA SI MARIN SUNT GRADE DE RUDENIE DE APROAPE CU VOI SI VA CASATORITI NEAMURI INTRE VOI SI SUNT CONSATENI CU DANANAE ALEXANDRU DIN HOREZU POENARII,DOLJ ,COLEG DE AFACERI MURDARE CU POLITISTU PRUNA CU CARE MAU PRELUAT UNI DE LA ALTI DE LA PIRCALABESCU FOST SEF DE POST IN COMUNA CIRNA CIND A FOST UCIS TATAL MEU APOI TRANSFERAT LA VOI IN COMUNA DOBRESTII,DOLJ. -CIND AM NASCUT EU PE FIUL MEU TU ERAI MATUSA DIN CARUTA CU NEAMURILE VOASTRE PERVERSE CARE SPIONATI SI SPECULATI VIATA ALTORA; TRAVESTITI IN TUTORI SI INTRETINATORI JIGODIILOR NICI O CANA DE APA NU ATI ADUS FIULUI MEU SI ATI LUAT TOT CU SECURISTI,LUMEA VOASTRA INTERLOPA SI CU UNI PSIHIATRI NE MILOSI,VOI VA INGRIJITI DIN UMBRA DE MINORI SI ADULTI DE LA CARE LE LUATI CASELE SI TOT CE PUTETI LUA SPALATI BANI SI CRERE; -AM SESIZAT CA TU ESTI FOARTE INFORMATA DE UNI ASA ZISI POLITISTI CAE COLABOREAZA CU PSIHIATRI,STIEAI SI DE ELEVUL ACELA CAZAN CUM STIEATI DE MINE SI DE FIUL MEU RUSINE INFRACTORILOR PROTEJATI DE MAFIA IMOBILIARA,DISTRUGETI FAMILI SI VIETILE COPIILOR SI BUNASTARA SOCIETATI. MERITATI PEDEPSITI DE PROCURATURA DEOARECE INCURAJATI SCLAVIA SI SUNTETI MEMBRI CRIMEI ORGANIZATE,CE AM REALIZAT EU PRIN MUNCA CINSTITA TU CU FAMILIA TA NU PUTETI DECIT ACAPARIND CE NU VA APARTINE,CU CEI CA SOLOMON,MIULESCU,PRUNA,DANANAE SI TOATA CARACATITA VOASTRA MIZERABLA. -VOI ATI CRESCUT COPII LUI MARIUTA CARE SUNTETI DIN ACEIAS BRANSA A MAFIEI,VA PRICEPETI LA ACTE FASE SI DOSARE ,DECLARATII FALSE ATI MERITA LINGA SOLOMON. POLITISTU?PRUNA SE PRICEPE LA ANCHETE IN A DEFAVORIZA VICTIMA SI A FAVORIZA INFRACTORI MAI ALES CU CEI CARE ESTE PRIETEN SI NEAM SI AU INTERESE IN COMUN. VREAU SA TE INTREB PUBLIC :TU SI COPII TAI FACETI COPIII SANATOSI MENTAL ,FIZIC SI MORAL? TININD CONT CIT BEA FANE? -DAR MARIN CU MARIUTA AU FACUT COPIII SANATOSI MENTAL? -DACA AVETI PE PRUNA SI PE DANANAE COLABORATORI CU PSIHIATRIA SUNT SI RESPONSABILI CE ATI FACUT COPILULUI MEU ,MIE SI FRATILOR MEI. -FINCA ESTI ASA INTELIGENTA SI BINE INFORMATA TE MAI INTREB CEVA: -GULAN ION SI DORA PE UNDE AU AVUT SERVICII SI CARTE DE MUNCA SI DIN CE AU TRAIT?
Sa nu mai bati apropouri in copiii care nu au grija de parinti deoarece acei copiiiiiiii nici nu stiu foarte multi din ei,inclusiv parinti lor ca sunt victimile unor mentalitati diabolice si perverse ca a TA mamei ,fratilor tai si CARACATITA din care VOI faceti parte,am incredere ca in romania si in lume sunt si oameni de BINE in opozitie cu crima org.si mafia care distrugeti nivelu de trai la mii de familii sub o aparenta tenta legala si falsilor binefacatori din umbra afacerea cu tutori,curatela,nebuni ,protectia copilului si a persoanelor cu handicap,aceasta este o afacere profitabila a unor guvernanti care protejindu-va pe voi si pe ei vor dezumaniza tara si o vor saraciiii ,pentru ca vor o tara asistata de asistentiii sociali si o tara in care iti inpune sa inebunesti pentru a te transforma in achizitie dar si in legume,asa isi trateaza psihiatri populatia si asa construesc o tara. -in spania aveti retea care a monitorizat pe fiul meu si pe alti asa sunt unghi si matusile ca voi si marin a ruinat propiul lui fiu la care ia dat un nume din interes ? -tinind cont ca sunteti mari bucatari pe la nuntii cred ca solomon a fost angajat de voi la nunti sa cinte si va pus pile pe la institutiii inclusiv pe la ministru transportului deoarece tu sti la liceul CFR si pe fiul meu si pe mine ne au transformat in sclavi si achiziti de stat va inbogatiti uni pe alti ruinind populatia .cred ca ai avut grija si de sotul tau sa se duca cit mai repede,voi ingrijiti din umbra pe cei la care primari le ia abuziv terenuri,case,copii,INCHIPUITO SI MAFIE CARE VA TINETI VICTIMA APROAPE DE VOI SAU INTERMEDIARI VOSTRI DUPA CE DESPARTITI PARINTI DE COPIII SI BUNICIIIIIIIIII DE NEPOTIIIIIIIII SA-I TINETI LA DISTANTA UNI DE ALTI DEOARECE CARACATITA ARE INGRIJITORI DIN UMBRA A CELOR CE DIVIZEAZA,UCID SI CONDUC SI VA PROTEJATI RECIPROC CREIND O SOCIETATE IN CARE IA AMPLOARE DISPERAREA,NEDREPTATEA,SUFERINTA,BOLILE,SARACIA TOT CE ESTE SPECIFIC CRIMEI ORGANIZATE SI DICTATURII,AM FOARTE MULTE PROBE SI DOCUMENTE IN CARE SUNT MULTI INCULPATI ,INCLUSIV FAMILIA VOASTRA .
uitasem ca ingineru frecii de la fabrica de avioane este fratele matii,aveti pile nu gluma; -dar ati ramas un neam de jigodi staliniste si va consideratii buricu gogoloiului ; -nu ma mai mira ROLU tau de POEATA de gaini, protejata de crima organizata initiata de fosta scuritate; -va facetii loc in istoria romaniei tradindu-va preteni,neamurile,vecini,suntetii un fel de politie politica dupa timpul celui care va lasat mostenire o constitutie a SATRAPILOR si ucigasilor securistii si comunistii invatatii ca ce este al LOR este al LOR si ce este al altora este tot al LOR; -VOI erati printe cei care solicitatii ancete sociale NE oficiale din birourile unora ca vasile bulucea,solomon,nicoleta miulescu si CARACATITA voastra cu care va batetii joc de copii si oamenii inocentiii; -TOVARASU ,T.Udristoiu este cel mai responsabil ce sa facut cu mine si familia mea,dar sa RASPUNDA faptele pacientiilor lui cu adevarat bolnavii si favoriizatii pe niste criteriii de ai lui BURICU GOGOLOIULUI ; -mata,fratii tai si ai matii si alte neamurii erau angajatii petenciarelor si ai unor securisti sa spionatii viata si intimitatea detinutilor si ai celor din lumea civila, JIGODIII COMUNITO SECURISTO SI CRIMINALII IN LIBERTATE FAVORIZATII DE INSTITUTII; -in viata voastra nu ati venit la fiul meu nici cu o lingura de apa si nu am luat nimic de la voi si nici fiul meu,UDRISTOIU va da socoteala si va fi printre cei care va raspunde de ce niste ,BURICU GOGOLOIULUI au vrut nepotii de la mama mea si copii de la NOI; -MARIUTA CU MARIN SI CU PRUNA STABILEAU DOMICILIU COPILOR MEI SI AL MEU PE UNDE AU VRUT EI SI PE FIUL MEU LAU TRECUT IN EVIDENTA POPULATIEI CA CETATEAN POLONEZ SUNTETIII NISTE MAFII CU AFACERIILE PRIMARIEIII; -