De patru zile-aştept să dau o muie…

pusi-dinulescu-portretpusi-dinulescuAm încercat să-mi imaginez că aş da Bac-ul şi mi-ar pica lirica lui Puşi Dinulescu. Nu ştiţi cine e Puşi Dinulescu? N-are nimica. Păi ce, parcă pe Vasile Voiculescu îl ştiaţi până să vă-nveţe la şcoală despre el…

Puşi Dinulescu este un poet român contemporan de primă mărime. Puşi Dinulescu, Dumitru pe numele său de botez, a debutat în anul în care s-a publicat şi Iona lui Marin Sorescu, 1968, cu volumul de proză scurtă Robert Calul. Mai bine de un deceniu mai târziu, apărea un al doilea volum, Linda Belinda. Ajuns la maturitate, scriitorul s-a reorientat spre piese de teatru, una dintre acestea, Nunta lui Puiu, fiind jucată pe scenele Naţionalelor din Piteşti şi Craiova.

De altfel, ca şi calul Robert, Puiu este un personaj recurent în opera lui Puşi Dinulescu, care îi dedică următorul limerick: „Care Puiu? Care-ţi bagă-n pulă cuiul.“ (Puiu, p. 151)

Cel mai recent volum de poezii semnat Puşi Dinulescu se intitulează „Frumoasa şi lapoviţa“, titlu plin de subtilă metaforă, după cum reiese din versuri precum:

„Mă duc cu pula la pădure
Să fac o labă printre mure

Întâi mă piş, apoi mă cac
Şi beat de fericire zac“
(Labă la pădure, p. 86)

Poezia puşidinulesciană abordează toate temele mari are liricii contemporane, precum viaţa şi moartea, natura, condiţia umană, ratarea sau condiţia artistului. Le vom exemplifica pe rând:

Viaţa:

„Ne-am mozolit
Şi pula monolit,
Deodată, se făcea
Şi totu-n jur tăcea“
(Viaţa, p. 197)

Moartea:

„Probabil că a doua oară
N-o să mai trăiesc
Decât ca vierme, bou sau cioară…“
(Sonet – 1, p. 167)

Natura:

„Ţigara cu tine e mai dulce,
Când pleacă pula să se culce,
Ca lebăda-ntre trestii…“
(Amintiri despre-o ţigară, p. 19)

Condiţia umană:

„Iar eu ca un coiot
Voi fi… şi tu coioată
Şi-o să mă lingi, potaie,
Din pulă până-n coaie“
(Limba, p. 87)

Ratarea:

„Şi iarba-i verde ca lăcusta
Şi s-a lipit de pizdă fusta,
Atunci când m-ai văzut
Şi ce ciudat:
Nu ne-am futut!
(Famagusta, p. 62)
Condiţia poetului:

„România e prosperă
Şi poeţii existenţi
Trag în sulă tot ce speră
Sunt drăguţi şi sunt decenţi!“
(Lumina şi muza, p. 99)

Ca toţi marii săi predecesori, şi Puşi Dinulescu îşi adapă setea lirică din bazinul folcloric naţional:

„Foaie verde de fasole
Se dădea mândra pe role!“
(Foaie verde, p. 66)

sau

„Foaie verde şi iar foaie,
Mă linge mândra la coaie!“
(Mândra, p. 112)

Cea mai importantă temă a liricii puşidinulesciene este însă dragostea. Eterna femeie este slăvită şi cântată în feluri pline de talent şi sinceritate:

„O! Jeni, mă gândesc cum te-am pierdut,
Futu-te-n cur pe mă-ta să te fut!“
(A intra înăuntru, p. 12)

Alteori, femeia îi apare lui Puşi Dinulescu în vis şi în dorinţă:

„Aş vrea ca să te fut
La pielea goală,
În aşternutul ca o coală
Să-ţi iau căpşoru-n poală.“
(Aş vrea, p. 24)

Cel mai adesea – şi cu asta închei – femeia este însă o himeră, o Fata Morgana, o Meccă intangibilă:

„De patru zile-aştept să dau o muie
Şi uite-aştept şi încă nu e…“

(De patru zile, p. 48)

Mânz, viezure, brânză, blog: ,

10 chibiţi la “De patru zile-aştept să dau o muie…”

  1. ki says:

    Inteleg ca genialitatea autorului e neinteleasa si cred ca va fi apreciata abia post-mortem.

    Copiii tai vor invata despre el, iar profesorii vor introduce in comentariile de bac comparatii cu imaginea unui Salvador Dali carpatin, alegorii ale unui marchiz de Sade in mizerie, iar versurile vor fi puse in cantece de Pasarea Colibri sau Iris.

    Dar asta peste ani si ani.

  2. Pusi Dinulescu says:

    Multzumesc. Esti cel mai întelegător critc al meu. Așvrea să t3e cunosc să sa-ti8 ofer și alte cărti ale mele. Pusi Dinulescu

  3. robert calul says:

    Draga Pusi, te urmaresc de ani de zile via internet,si rid si ma intristez si imi aduc cu drag aminte de”ceaiurile” tineretilor noastre.Cu mult drag ,complimente ,sanatate si BAFTA, Robert Calul:-))

  4. elarux says:

    Domnule Dinulescu, tocmai citesc “Gasca si diavolul…” si vreau sa va felicit pentru aceasta “lectie” severa pe care i-o oferiti lui N.M. Sunt multi de parerea dvs., anume ca autorul recentei “Istorii” a trecut peste autori importanti ca “Sageata albastra”,fie pt. ca nu i-au placut, fie pt. ca i-a ignorat, pur si simplu, fie (mai ales!), pt ca avea de achitat niste polite. N-am crezut insa ca cineva din breasla o sa i-o spuna chiar atat de virulent. Am vazut si “Bani de dus, bani de-ntors”. Atunci am auzit pt prima data de dvs. Trebuie sa va citesc cartile, inteleg ca proza dvs. din anii 60-70 a fost foarte apreciata. M-au socat insa versurile postate pe net. Pricepusem, din marturisirile dvs., ca nu va plac trivialitatile. Cum trebuie sa iau textele astea (pentru mine, mai mult pornografice), dincolo de umorul lor evident si de virtuozitatile prozodice? Sper ca urmatoarea carte a dvs. sa imi stearga aceasta ultima impresie (apropos: unde pot gasi ce ati scris pana acum?)

  5. Mika Nicolau Plamadeala says:

    La multi ani!
    Ma bucur mult pentru tine si pentru Robert Calul. Sunteti de neconfundat!
    Pusi, mi-e dor de ceaiuril noastre cu Manitoiu si grupul din Domenii.
    Poate ai timp si-mi dai un semn de viata. Nu-ti tiu adresa de email, si nici numarul de telefon.
    Iti urez sanatate, un an cu bucurii si numai vorbe “rele” despre cartile tale!
    Mika tel 021 7466033

  6. fane says:

    SCABROSS!!! Versuri de PARNAE!!! Da mai trece-ti pe barera lu’ Vergu pt. documentare!!! A bonne entendeur… adieu!

  7. corneliu florea says:

    Felicitari pentru “”Gasca cu diavolul”"” pe care tocmai am terminat-o de citit. M-a impresionat cat randament intelectual ati pus in acest proces impotriva lui Nicolae Manolescu. Ati reusit o mare performanta critica bine documentata, o recomand .

  8. LEONE says:

    Pusi draga , nu iti este dor de un sef de productie FUTACIOS ?

    Poate facem si un episodul II la ,,NUNTA CU SIRENA,, ha … ce zici ?

    Leave a mesege !

  9. Dan Chicu says:

    Pusi, mi-ar face placere sa te revad dupa 40 de ani…
    Acum 40 de ani jucam tenis la 7 dimineata si innotam la “Tineretului”…

Raspunde