Dorm liniştit. Mircea Badea gândeşte pentru mine
Altă chestie de care mi-am dat io seama e că nu mai are rost să tot gândesc. Trebuie doar să mă uit la Mircea Badea.
Ca s-o lămurim din start: nu e vreo caterincă subtilă, vorbesc serios. Oricum n-are sens să gândesc cu capul meu, pentru că, desigur, concluziile mele vor fi aceleaşi cu ale lui sau nu vor fi deloc. Aşa că gata, de azi înainte spun stop gânditului.
Nici înainte nu prea mai gândeam, ce-i drept. Gândea trustul Realitatea-Caţavencu pentru mine. De-aia-mi şi ziceau mereu că sunt mai deştept decât cititorii altor ziare, pentru că gândeam cu mintea lor. Şi am fost foarte măgulit fiindcă ei, care sunt atât de deştepţi, mi-au zis că sunt deştept şi io, aşa încât i-am lăsat ani de-a rândul să gândească pentru mine.
Mi-au zis ce să-mi placă, ce să nu-mi placă, ce cărţi să citesc, pe cine să nu votez, unde să-mi petrec concediul etc. Şi i-am ascultat. Şi a fost bine. Mai mult, cu bunul meu gust impecabil, importat de la ei, am şi agăţat câteva fete şi chiar le-am văzut ţâţele, ceea ce a fost mai mult decât speram la 12-13 ani, când puneam prima dată mâna pe o Academie Caţavencu, de-aia alb-negru, cu editorialul lu’ Dinescu la copertă.
Dar acuma gata, m-am maturizat şi, brusc, mi-am dat seama că e mai bine să gândească Mircea Badea pentru mine.
Faţă de caţavenci, Mircea Badea prezintă următoarele avantaje:
* gândeşte mai mult, deşi gândeşte de unul singur.
* e la fel de puţin cult ca şi mine – şi recunoaşte asta tot timpul – deci nu mai trebuie să fiu frustrat.
* deşi e un mare gânditor, vorbeşte în cuvinte simple şi amuzante, aşa încât să-l pot înţelege chiar şi eu.
* pentru că gândeşte foarte mult, eu pot să trec drept un om deştept chiar şi dacă mă uit la o emisiune din două sau din trei.
* tot pentru că gândeşte mult, ajunge la foarte multe concluzii, uneori contradictorii, ceea e ce bine, pentru că am de unde alege.
Deci de-acum e simplu: când nu ştiu ce să cred despre un subiect sau altul, mă uit la Mircea Badea. Şi Mircea Badea îmi spune: ăla e rău, ăla e şi mai rău, ăla e mai bun, aşa şi pe dincolo.
Fiindcă am ales să-l las pe Mircea Badea să gândească pentru mine, sunt sigur că voi fi mult mai fericit. În primul rând, voi avea mult mai multe puncte comune cu prietenii mei, care îl lăsaseră mai demult pe Mircea Badea să gândească pentru ei, dar io, fraierul, nu ştiusem, şi de-aia nu prea mai înţelegeam tot ce ziceau ei. Dar de-aici încolo va fi bine, vom avea ce discuta şi vom fi mereu de acord, atât noi între noi, cât şi cu Mircea Badea.
Liniştea mea sufletească e amplificată şi de faptul că, lăsându-l pe Mircea Badea să gândească pentru mine, nu mai trebuie să am eu nicio luptă personală cu sistemul. Cu sistemul se bate Badea, eu trebuie decât să îl susţin moral şi să stau pe margine.
Credeam că televiziunea ne prosteşte, dar, vai!, în ce eroare eram! Acum, de când mă uit la Mircea Badea, televiziunea mă face mult mai inteligent. Cel puţin aşa mă simt. Şi câteodată, tot de când mă uit la Mircea Badea, mă simt şi mai frumos.
Îl iubesc pe Mircea Badea. Cum să zic? Eu + Mircea Badea = Love. Îmi place că nu e ipocrit, că nu se dă mare, cum făceau alţii, ştiţi voi, că e aşa, de-al meu, din popor. Adică, se mai dă el mare, cu audienţele mai ales, dar asta i-o iert, pentru că e ca şi cum m-ar lăuda pe mine, umilul său discipol, pentru că mă uit la emisiunea lui şi îi fac şi eu un punctişor acolo, la rating.
Dacă România s-ar transforma din nou în regat, eu unul aş vrea să-l pună pe Mircea Badea rege şi pe fotomodela regină. Şi să-i dea lui Peleşul, să nu mai stea în Bucureştiul ăla urât şi să-l necăjească toţi mujicii din trafic.
Şi pe Oreste să-l pună prim-ministru şi pe Teo s-o pună preşedinta Senatului, pentru că ei au fost oameni buni, care au avut încredere în Mircea Badea.
Ce să vă mai zic? Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul. Inclusiv timpul pe care, înainte, obişnuiam să-l alocăm gânditului.
Mânz, viezure, brânză, blog: caterincă, TV