THE BLOG-BÂRLOG

Stăteam la Baumax şi ceream lămuriri despre inelele de draperii. O doamnă drăguţă îmi explica de zor, că doar de-aia ia salariu. La un moment dat, îmi timp ce făceam în minte socoteli, mi-am pipăit turul pantalonilor şi mi-am simţit curul.

Deci era a doua oară când purtam pantalonii ăia şi a suta oară când purtam pe dedesubt nişte chiloţi roşii, jolidon, cumpăraţi la un moment dat, pe fondul te miri cărei crize de ego. Acum constatam cu groază că pantalonii mei aveau o ruptură grozavă, de la betelie până aproape de genunchi, prin care se vedeau, lăbărţaţi, chiloţii roşii şi picioarele mele sexy.

Doamna amabilă îmi explica de zor cum e cu clemele şi cu fi-urile de draperie, moment în care eu, într-o vagă stare de şoc, zic:

- Ia uite, mi se rupseră pantalonii.

Doamna, la fel de amabilă, se face că nu dă importanţă noii stări de fapt şi continuă să mă lămurească ce e cu inelele de draperie. Iar eu, privind în gol, mă prefac c-o ascult, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

După vreun minut, doamna Baumax se prinde că e ceva în neregulă:

- Domnule, vă mai explic?

- Nu-mi mai explicaţi, răbufnesc eu, că nu mai sunt atent.

Şi plec.

Baumaxul ăsta nu e mic deloc. Şi, în sâmbăta asta, era, din motive pe care criza nu poate să le explice, mai plin ca niciodată. A fost, de altfel, pentru întâia oară când a trebuit să stau la coadă, la casierie.

Şi încă o premieră: prima coadă la care am stat fără să mă deranjeze numărul oamenilor din faţa mea, ci al celor din spate.

Încercam să-mi ţin pantalonii cu o mână – gest simbolic, desigur, pentru că oricum mi se vedeau chiloţii – în timp ce, în faţa mea, legile lui Murphy erau puse în aplicare de mâna implacabilă a destinului. Domnului muşteriu anterior îi lipseau codurile de bare la cel puţin trei produse. Iar pe mine deja mă durea mâna sucită pe cur, într-o poziţie incomodă, care să suplinească acele de siguranţă.

Casieriţa mustăcea. O vacă, de bună seamă. Şi, colac peste pupăză, ne mai şi trimite la bancul de probe să verificăm un rahat de aplică de perete.

Cred c-a făcut-o intenţionat, ca să mă mai plimb prin Baumax cu pantalonii rupţi în cur. Pentru că, după cum ne-a mărturisit (mustăcind şi ea) o fată de la serviciul de relaţii cu clienţii, aplicele de perete nu se probează la banc, întrucât nu au becuri în dotare. Minunat. 

Ah, îmi imaginez trei păzitori de la Baumax privind filmuleţe camerelor de supraveghere. Şi mă omoară gândul ăsta. Singura consolare e că, din câte ştiu eu, camere ălea filmează alb-negru, aşa că n-au de unde să ştie că aveam chiloţi roşii. Muie Dinamo!

This entry was posted on Sunday, May 24th, 2009 at 23:20 and is filed under Chestii care se-ntâmplă, Toate. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.