De ce nu beau cât îmi trebuie
Se mai duseră două zile jumate pe apa weekendului şi iote cum iar mă prinse ziua de luni cu senzaţia apăsătoare că n-am băut cât mi-a trebuit.
Asta trebuie să v-o povestesc, ca s-o pricepeţi:
Nuţi e, în ciuda numelui, un băiat. L-am cunoscut la mare, acum vreo patru ani. La ceva vreme după aia şi fără nicio legătură directă cu faptul că mă cunoscuse pe mine, Nuţi s-a îmbătat ca un porc. A fost nevoie să-l ducă acasă doi prieteni. Ăştia, ca nişte adevăraţi prieteni, l-au urcat cu chiu cu vai la etajul trei, l-au răzmat de uşa apartamentului, au sunat şi au fugit, ascuzându-se la etajul doi şi devenind involuntar martorii următoarei conversaţii.
Când doamna mama lui Nuţi a deschis uşa, odrasla a căzut ca un sac de cartofi. Mă rog, n-am văzut niciodată un sac de cartofi căzând, dar mi-l pot imagina. Şi doamna mama lui Nuţi zice:
- Of, mamă, de ce nu băuşi cât îţi trebuie?
Iar Nuţi, întins pe gresie:
- Păi dacă n-avusei bani!
Post-postare: se pare că Nuţi neagă că ar fi fost implicat în acest incident şi că ar fi fost de fapt martor pe-acolo. Pula mea, telefonul fără fir. În schimb, am auzit că Nuţi şi-a tatuat pinguinii din Madagascar pe umăr. Asta n-o mai dau de bună, o verific personal, în weekendul care vine, în Vamă.
Mânz, viezure, brânză, blog: alcool, caterincă
hahaha! very funny!
)
Si cine erau prietenii, Bucer si cu Marcea?!
))