Anti-manele camping
Într-un top de la 1 la ş al celor mai imbecile tatuaje, săracul Che de pe umărul meu drept e undeva la mijloc. Zic eu, cu modestie. Ei, bine, dacă e să mă coiesc oleacă, am nişte scuze pentru el, dar nu despre asta e taina acuşica. La poziţia cu numărul ş, colegul Lazio a hotărât, pe vremea când lucram la lupamea, să îl claseze pe flăcăul ăsta, pe care l-am depistat anul trecut, purtând o ţâţă Emporio Armani, pe ştrand la Işalniţa.
Cel mai urât tatuaj de pe pământ
Dar să nu credeţi că nu se poate mai rău. Ş cu coroniţă. Uite peste ce dădui în Vamă: un tatuaj superb, proaspăt bătut, cu epiderma metalistă încă iritată de la ac.
Cel mai penibil tatuaj de pe pământ
Parcă mai degrabă-l înţeleg pe ăla de şi-a scris Armani decât pe roacărul ăsta dus cu pluta şi cu cortul anti-manele. Deşi, făcând o analogie cu fotbalul, cred că fenomenul este explicabil: cunosc mai mulţi olteni care şi-ar tatua pe spate „Muie Dinamo!“ decât „Forza Ştiinţa!“
Mânz, viezure, brânză, blog: caterincă, manelişti, Vama veche
Astea-s copilarii pe langa tatuajul de-l vazui eu in Vama de curand. Cum stateam in cur pe nisip cu o bere in mana, luata de cu 2 lei juma de la magazin, prin fata mea, pe malul marii, trecu posesorul de tatuaj numaru’ unu din ce vazui io pana in ziua de azi. Era mazgalit, si inca e, ca doar e tatuaj, pe mana dreapta intre cot si umar, mai sus, cam pe unde zace moaca lui Che la tine. Da’ ce era? Pai era… o pula. Dar ce pula, parca imaginata de cea mai virgina fata din lume, care auzise de forma ei lunguiata si pe care o vazuse intr-o zi, in treacat, desenata pe peretele de la bloc. Cea mai naspa pula din lume, spaima femeilor. Prima oara am crezut ca e un foarfece si m-am gandit cat de tampit sa fii sa-ti tatuezi unelte de taiat pe maini. Dar pentru ca privirea nu mi se incetosase inca de la bere, am insistat si am deslusit cum ca nu e deloc o unealta de taiat, ci una de produs placeri… cele doua coaie si capul ascutit, delimitat stangaci, apartineau organului ravnit de femei in genere, dar deloc sub forma asta ce e drept. Mi-ar placea sa stiu imprejurarile in care a fost batut si pe tampitul care s-a muncit la desavarsita “opera”. Pe tembelul poseror il mai stiu. Dar daca pe el aproape ca l-am uitat, tatuajul n-o sa i-l uit curand. Adica in urmatorii 50 de ani.
ce poze faceam odata….se pretau doar la armani:P