Class of ’99, wear sunscreen

Eram chiar class of ’99. De-aia mă simt la melodia asta cam cum trebuie să simtă cei care au absolvit liceul în ’75 ascultând-o pe-aia cu seventy-four – seventy-five…

Acum zece ani şi câteva luni. Nu apăruseră în viaţa mea internetul, telefoanele mobile şi fetele complet depilate jos.  Încă mai prizam aurolac, fumam Bond Lights şi pretindeam că învăţ pentru căcatul de bac. Aveam mobră şi două erecţii pe noapte – când avea cine să le provoace, desigur. Mergeam pe jos şi scriam poezii.

Da, mai aveam niţel până la bac şi nu dansam din principiu. Decât tradiţionalele bluzuri de băgare în seamă cu fetele, pe la câte-o zi mare. Cântecul ăsta (Luhrmann e regizor de film, el a făcut videoclipul şi probabil şi melodia. Versurile s-ar părea că sunt ale unui editorialiste înţelepte de la Chicago Tribune, Mary Schmich sau ceva de genul) m-a convins să dansez.

Şi dacă azi îmi pare rău de ceva, nu-mi pare rău că am burtă, că nu mai merg pe jos sau că nu mai scriu poezii. Nu-mi pare rău că visele mele de acum un deceniu s-au împlinit în cel mai cinic mod cu putinţă. Îmi pare rău doar că nu mai pot să mă duc într-un club, să închid ochii, să uit de toate şi să-mi aduc aminte de orice şi să dansez.

Sau, mă rog, mai aproape de realitate: să mă duc într-o crâşmă bailantă, să mă îmbăt turtă şi după aia să scot două-trei moldovence să joace un Gabi Luncă pe Matizul parcat în mijlocul străzii, cu avariile puse, să ne ocolească autobuzele care duceau oamenii la muncă pe la ora aia a dimineţii. Cum era Matizul ăla când l-am dat înapoi la ziar… I-au văzut plafonul doar după ce s-au răsturnat cu el: toc lângă toc lângă toc. Şi moldovencele aveau numai tocuri de-alea cui. Într-o zi la poarta mea, un băiat c-o fată sta…

Toată lumea îmi spune că am început să beau prea mult. Eu cred, totuşi, că beau prea puţin.

Dacă aş bea mai mult, nu m-ar mai vedea soarele atât de des şi n-ar mai fi nevoie să wear sunscreen.

Mânz, viezure, brânză, blog: ,

3 chibiţi la “Class of ’99, wear sunscreen”

  1. irina says:

    Foarte tonic blogul tău ! Am să revin.

  2. Mishu says:

    Mulţam fain de link, ce să zic. Trebe să recunosc totuşi că pe mine mă fute o altă nuanţă de nostalgie: n-aş vrea să dau timpul înapoi. Aş vrea doar să pot să-l ignor. Şi să mi se spună, într-o bună zi: „Bă, Mişule, tu ai fost un copil precoce: la 7 ani aveai mintea de-acum.“

Raspunde