Împăierea pulii mele (Taxidermia)

Fără nicio legătură cu ziua naţională a ungurilor de te miri unde, care o să înceapă oficial înainte să termin eu de scris, văzui Taxidermia, că m-a rugat Angi să scriu două rânduri despre film, şi de-asta fac această abatere de la regulă şi bag un post în post (ăla de-alaltăieri să nu mi-l socotiţi, că nu e vorba despre mine).

Deci: filmul nu e o pierdere de timp; are câteva secvenţe, deloc puţine, care n-au cum să nu-ţi rămână în cap: găina care-l muşcă pe ăla de pulă, stropii de spermă care înstelează cerul fetiţei cu chibrituri fără chibrituri (chibriturile, de altfel, sunt inventate de ungur – dar asta n-are legătură cu Taxidermia), concursul de mâncăi comunişti, brelocul cu fetus etc. Scenele sunt excesiv de porcoase şi scârboase pentru majoritatea absolută a publicului – dar sigur că i-au prins bine filmului pe calea sa spre notorietate rapidă.

Altminteri, eu preferai să înţeleg că filmul ăsta e o metaforă a secolului XX, a evoluţiei Europei de Est în general şi a Ungariei în special, unde avem de-a face cu următoarele categorii de oameni:
- labagii nazişti (puternici şi perverşi, capabil să scoată flăcări pe pulă, dar care îşi au un sfârşit tragic şi umilitor);
- mâncăi comunişti (oameni crescuţi într-o realitate paralelă, a valorilor inversate, într-un spirit de competiţie care duce şi el la autodistrugere);
- inadaptaţi capitalişti (rezultatul firesc şi fragil al generaţiilor anterioare, oameni pentru care ciclul vieţii şi-a pierdut valoarea, fetusul e bun de pus la breloc, taţii sunt buni de împăiat, oameni care trăiesc pentru aparenţe – asta aş crede că simbolizează împăierea – şi care devin ei însuşi o aparenţă dependentă de maşini şi maşinării – secvenţa în care taxidermistul creează maşina care îl va ucide şi împăia, cu câteva mici erori, e genială).

Nu intru în mai multe detalii, dincolo de această cheie principală prin care, zic eu, poate fi desifrat filmul, există şi multe alte detalii tragi-comice care pot aduce semnificaţii secundare, până acolo unde fiecare din noi ne putem regăsi pe drumul spre marea împăiere finală. Oricum, merită văzut. Titlul l-am pus eu mai răutăcios, ca să vă fac curioşi.

Mânz, viezure, brânză, blog: ,

2 chibiţi la “Împăierea pulii mele (Taxidermia)”

  1. Old lady says:

    Am vizionat Taxidermia din curiozitate, în urma lecturării articolului
    http://life.hotnews.ro/stiri-showbiz-6586016-regizorul-radu-afrim-desemnat-personalitatea-culturala-anului-2009-europa-discutat-online-cititorii-hotnews.htm şi încă mă mai bântuie … :D
    Ţin să vă felicit pt. recenzie! :) >- Cred, acum înţeleg (judec) filmul în altă lumină. Recunosc, iniţial, prea m-a bulversat şi poate de aceea nu m-am străduit să aprofundez mai corect :D
    “taxidermia e unul din cele care merita văzut. dacă ai umor şi când eşti pus in faţa unor imagini hardcore.” l-am citat pe Radu Afrim.

  2. -DAVID says:

    SUNTETI ADEPTII AI SODOMEI SI GOMORI,LA MASA SERVITI IPAEREA P…………I SI TOT IN GRUP ORGANIZAT ,OBSEDATI DE SEX SI ORGIIIIII ASA ZISI OAMENI DE AFACERIIIII SI PIOSSSSSI VA FAC RECOMANDARIILE……..

Raspunde