THE BLOG-BÂRLOG

Regulile politeţii în adresare ne obligă să folosim, când vorbim despre Vasile Augustus Zgribcea, apelativul „domnul“. Domnul Zgribcea, carevasăzică, nu are nici costum cu vestă şi cravată, nici pălărie de fetru, nici nu este funcţionar public, nici director pe la vreo companie multinaţională. Ba dimpotrivă: în dimineaţa asta avea nişte blugi prespălaţi, terorizaţi până în măduva bumbacului de apropiata perspectivă a primei găuri transversale pe crac, un hanorac plin de litere şi cifre, gata să-l damblagească fără milă pe semioticianul care le-ar căuta rostul, şi o pereche de ochi negri şi mici, artistic pictaţi pe canvasul unor cearcăne generoase, efect secundar al nopţii puse în slujba lui Ursus, regele berii în România. Statutul său de student în anul al treilea la Facultatea de Ştiinţe Economice este cel care ne obligă să-i spunem „dl. Zgribcea“, pentru a-l diferenţia de ceilalţi tineri de 21 de ani care nu au mers pe nobilul drum al şcolarizării universitare.

Domnul Zgribcea avu, deci, examen la materia numită Marketing, predată prin aceste părţi de lume de dl. conf. univ. dr. I. Ţopa, unul dintre cei mai exigenţi şi nemiloşi profesori din întreaga facultate. Atât de exigent şi nemilos, încât domnul Zgribcea ajunse, zilele trecute, la concluzia că nici n-ar mai avea rost să se înhame la o activitate atât de riscantă, precum studiul marketingului, preferând să ia legătura cu un unchi al său din partea mamei, tot un conf. univ. dr., coleg şi amic al exigentului şi nemilosului Ţopa.
- Bă, puţă, îi zise domnului Zgribcea unchiul său, vezi că aranjai cu Ţopa. Să te duci la examen, să scrii şi tu ceva, orice subiect acolo, şi să stai liniştit, că e rezolvată.

Ca să nu lase la mâna aspră a destinului, domnul student Zgribcea îşi spuse că n-ar fi indicat să se facă de râs în faţa prietenilor unchiului său, ducându-se la un examen aranjat cu propriile sale cunoştinţe despre marketing, fie ele reduse la un singur subiect la alegere. Memoria poate juca feste oricui, şi cine ştie ce blocaj mental poate interveni tocmai când studentul scrie ce are de scris? Aşa că, în numele unei conduite preventive, domnul student Zgribcea îşi făcu încă de cu seară foaia de examen, tratând de-a lungul şi de-a latul a două pagini cele patru componente ale marketingului modern. O astfel de lucrare ştiinţifică, în limbaj studenţesc, se cheamă „servită“.

După ce dl. conf. univ. dr. anunţă subiectele, dl. student Zgribcea avu de rezolvat o singură problemă: cum să-şi umple într-un fel jumătatea de oră până când va putea scoate de sub pupitru respectiva servită, fără să atragă atenţia şi dezaprobarea colegilor? Păi cum altfel, decât scriind de zor ceva pe foaia albă, simulând durerea şi frământarea studentului care încearcă să urce golgota sfântului cinci.

Şi iată ce apucă să scrie dl. student Zgribcea pe foaia de examen:
„Marketingul este marketing. Piramida nevoilor sociale este o piramidă a nevoilor sociale. Piramidon. De unde pula mea să ştiu eu care e definiţia marketingului? Cei patru P din marketing sunt preţul, produsul, pula, pizda, coaiele. Pula, pizda, coaiele au pornit războiele. Pulă + Pizdă = Fut. Muie Dinamo. Să-mi bag pula, ce mă mai doare capul. Am diaree. Nu mai beau atâta bere niciodată. Diareea este un produs de marketing.“

Ajuns aici, dl. Zgribcea luă o pauză, constatând cu amărăciune că, deşi spusese cam tot ce-avea de spus, de-abia umpluse jumătate de pagină.
Ei bine, repetitio, mater studiorum est, iar studentului îi veni ideea salvatoare:
„Pulă + Pizdă = Fut. Pulă + Pizdă = Fut. Pulă + Pizdă = Fut. Pulă + Pizdă = Fut…“
Şi tot aşa, până se umplu o pagină întreagă.

Însă, vai nouă, crud este destinul! Căci, cu atâta entuziasm şi dărurire scrise dl. Zgribcea aceste rânduri, încât studentul aflat în faţa sa, dl. Alexandru M. Berbecaru, fu convins că are de-a face cu un tocilar numai bun să împărtăşească niscaiva idei principale despre arta şi ştiinţa marketingului:
- Zi-mi, bă, şi mie ceva la subiectul unu, zise acesta, întorcându-se spre omul nostru.
- Nu ştiu, bă, nimic.
- Zi-mi, bă, futu-te-n gură, ceva, că văd că scriseşi o pagină.
- Nu ştiu, bă, nimic, n-auzi? Lasă-mă-n pace.
- Băga-mi-aş pula în curul tău, crezi că eşti la concurs? Vrei să treci numai tu examenul? Zi-mi la subiectul doi, măcar.
- N-auzi, mă, că nu ştiu nimic?

Discuţia asta n-ar fi avut nicio relevanţă, dacă n-ar fi fost surprinsă de nemilosul conferenţiar Ţopa, care procedă fără scrupule:
- Voi doi, ce aveţi de vorbit acolo? Da, voi, ridicaţi-vă în picioare, vă rog! Ce aveţi de împărţit?
Şi zicând acestea, dl. conf. univ. dr. Ţopa se duse către cei doi amărâţi şi le luă lucrările de pe mese, poftindu-i, politicos, să aştepte până se va convinge dacă au copiat unul de la celălalt.

Dl. student Zgribcea, ştiind ce-ar fi putut să urmeze, îşi trase geaca pe el şi o zbughi afară din sala de examen. În urma sa, ascunsă în pupitru şi fără de folos, rămase frumuseţe de servită, spre edificarea generaţiilor următoare de studenţi întru cele patru componente ale marketingul modern. Şi trebuie să vă spun că, până spre după-amiază, când se afişară notele la avizier, dl. Zgribcea fu foarte neliniştit şi plin de emoţii.

This entry was posted on Thursday, March 11th, 2010 at 12:52 and is filed under Proze mărunte, Toate. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.