Cel mai trist lucru pe care l-am scris vreodată… UPDATE 29.07

…e că frate-meu e grav bolnav. A fost în comă, şi-a revenit, trebuie operat în curând. Aşa cum se întâmplă de obicei, intervenţia nu se poate face în ţară şi costurile ei sunt mult prea mari pentru posibilităţile noastre.

Aş lua-o cu începutul, dar nu ştiu care ar trebui să fie ăla. Pentru mine unul, începutul a fost acum o săptămână când ajunsesem aproape de Feteşti, mai aveam un pic până la Vamă, şi a venit telefonul ăla oribil, pe care toţi îl aşteptăm fără să ne dăm seama, ăla care îţi spune că s-a întâmplat ceva foarte nasol. A trebuit să fac cale întoarsă, Bucureşti-Craiova-Timişoara.

Pentru cine nu-l cunoaşte pe frate-meu, probabil că începutul e altul. Vedeţi voi, frate-meu nu face parte din categoria asta a jigodiilor mai mari sau mai mici. El nu e ca mine, un nenorocit cu mustrări de conştiinţă. Nu. El e chiar un om de-ăla bun, care nu ar face rău nimănui, care parcă nici nu are nevoie măcar să creadă în Dumnezeu ca să ajungă în Rai.

Nici nu ştiu cum să vă explic, niciodată nu mi-au fost mai puţin la îndemână cuvintele. De exemplu, ăsta e frate-meu, pe la 3 ani. Pe atunci îi ziceam Florinel:

From sarpente

Da, el e, ăla din dreapta. Nu e fetiţă. Şi nici nu voia să împuşte pe cineva.

Şi încă de atunci avea în cap chestia asta:

From sarpente

Este vorba de ghemul acela roşu din josul imaginii. Se numeşte malformaţie arterio-venoasă şi este congenitală. Adică el nu are nicio vină. Vă explic şi eu cum am fost, la rându-mi, în stare să pricep: la intersecţia dintre venele şi artera respectivă, care ar trebui să fie un simplu T, se creează acest nod de vase de sânge care, fiind insuficient hrănite, devin slabe şi vulnerabile. Urmarea e că, la un moment dat, de cele mai mult ori între 10 şi 30 de ani, el cedează şi se produce o hemoragie cerebrală. Sângele inundă acel ventricul vizibil şi sufocă cerebelul. Intri în comă aproape imediat şi moartea poate surveni în câteva ore, dacă nu ai norocul pe care l-a avut frate-meu, de a se afla cu totul întâmplător într-un oraş mare şi cu doctori buni – Timişoara – şi de a fi imediat dus la Terapie Intensivă.

Diagnosticul oficial şi complet, pour les connaisseurs, este ăsta:

Malformaţie anteriovenoasă situată la nivelul amigdalei cerebeloase dreapta cu artera nutritiva la nivel P.I.C.A. dreaptă şi semn de drenaj la nivelul sinusurilor duale sigmoide, având dimensiuni de 3.03/3.05/2.37 cm. Fără alte modificari la nivelul arterelor poligonului Willis.

From sarpente

Ce să vă mai zic? De exemplu, frate-meu, acum fix trei luni, la botezul fetiţei lui (între timp, prin liceu cred, s-a ales cu porecla de Cevi şi toată lumea aşa îi zice).

From sarpente

Şi nu pot să nu mă gândesc că rahatul ăsta era acolo, la el în scăfârlie, gata să explodeze:

From sarpente

Acuma, ce să vă mai spun? Că a ieşit din comă v-aţi putut da deja seama. Nu mai e leguma aceea legată la aparate pe care am găsit-o aici, la Timişoara, acum 7 zile. Vorbeşte, deşi e confuz şi delirează mult, dar dacă lucrurile merg ca până acum, în câteva zile sper că o să fie capabil să se ridice din pat. Într-o noapte, el singur într-un salon cu 4 asemenea legume umane, a cântat “I will survive”. Nu suna chiar ca Gloria Gaynor, dar pentru mine a fost cel mai emoţionant moment al vieţii mele.

Şi acum, în ceea ce v-ar putea privi pe voi:

Dacă nu se elimină acea malformaţie, riscurile apariţiei unei noi hemoragii sunt foarte crescute. Practic, orice zi în care inima îţi bate un pic mai tare poate deveni ultima. Soluţia aleasă de medici a fost o intervenţie de embolizare, care se va efectua în primele zile ale lui august, sperăm noi, la Clinica din Treviso – Padova. Embolizare înseamnă, în cuvinte pe care le-am priceput eu, intervenţia nechirurgicală, radiologică, pentru obturarea arterei care hrăneşte acea malformaţie. În lipsa hranei, malformaţia va putrezi şi va fi eliminată prin sistemul de drenaj al creierului. Embolizarea ar putea să nu fie suficient, caz în care se va interveni chirurgical. Riscurile sunt destul de mari şi aşa, dar oricum sunt mai mici decât riscul de a lăsa acea malformaţie acolo.

Suma la care s-ar putea ajunge pentru plata intervenţiilor, a spitalizării, a transportului, a recuperării şi a tuturor celorlalte cheltuieli indirecte este, după pronosticul doctorilor de aici, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Timişoara, de circa 40.000 de euro. Evident, nu avem banii ăştia.

Dacă vreţi să daţi o mână de ajutor sau cunoaşteţi pe cineva care ar putea s-o facă, vă dau aici câteva numere de cont:
GAVRILA MIHAIL, CNP 1810512160068

LEI: RO91 BRDE 170S V306 0290 1700 , deschis la BRD CRAIOVA

EUR: Ro68 BRDE 170S V663 6435 1700, deschis la BRD CRAIOVA

GAVRILA IULIA MARIA

RO28 BUCU 6642 1341 2511 RO01

Alpha Bank Craiova

GAVRILA FLORIN

RO58 BRDE 410S V893 6378 4100

Pentru alte detalii puteţi lăsa un comentariu şi cere un private mail cu orice informaţii credeţi că v-ar putea fi necesare.

Eu unul vă mulţumesc anticipat şi sper să fie ultimul articol de genul ăsta pe care îl postez vreodată. Şi daţi linkul ăsta mai departe, nu ştii niciodată ce şi câţi oameni milostivi adăposteşte blogosfera.

Update. 26.07. O poză de azi cu dinozăuraşul. L-au mutat, în sfârşit, într-o rezervă.

From sarpente

Update 27.07.

M-am ferit să intru în prea mult detalii despre această afecţiune a lui Cevi, pentru că nu sunt nişte lucruri sigure pe care doctorii să ni le fi spus. Trebuie s-o fac acum, pentru că mi se pare că nu toată lumea a înţeles exact despre ce e vorba şi n-aş vrea să se înţeleagă greşit scopul acestei mici campanii de strângere de fonduri.

Malformaţia arterio-venoasă are efecte asimptomatice, care nu pot fi prevăzute sau evaluate momentan. Citiţi aici pentru a afla mai multe - dar concluzia este tot asta: că încă nu se ştie exact cum trebuie să procedezi exact în cazul unei asemenea afecţiuni. Poţi să trăieşti cu ea, dacă are dimensiuni mici (de până în 1x1cm – la frate-meu e de 3×3), sau poţi să intervii radiologic (embolizare) sau chirurgical. În toate situaţiile te confrunţi cu riscuri, care pot fi evaluate doar după nişte examene amănunţite, şi asta doar după ce starea lui Cevi va deveni stabilă şi normală.

Ceea ce trebuie să înţelegeţi e că, din punctul meu de vedere, riscul cel mai mare în momentul de faţă nu este neapărat moartea. Pe lângă asta a trecut Cevi săptămâna trecută, când a avut loc hemoragia şi intrat în comă, şi, Doamne-ajută, a scăpat. Acum, lucrurile ar trebui să meargă doar spre bine.

Riscul cel mare, tot din punctul meu de vedere, urmare a unor vagi prognoze ale medicilor (pentru că, repet, nici doctorii nu vor să spună ceva concret deocamdată), este ca frate-meu să-şi trăiască de acum înainte viaţa doar pe jumătate. Acea malformaţie afectează buna oxigenare a unor zone din creier pe care încă nu le putem şti, creând ramolisment cerebral, paralizie, confuzie, demenţă, pierderi de memorie sau mai ştiu eu ce. Posibilitatea de a rămâne “damblagiu” este, aşadar, destul de mare, iar această încercare a noastră de a strânge bani are în vedere diminuarea cât mai mult a acestor riscuri.

Deci, repet, nu vă imaginaţi că banii voştri îi vor salva viaţa lui Cevi, dacă vă închipuiţi că “viaţă” înseamnă doar să-ţi bată inima şi să respiri. Cevi poate trăi şi fără operaţie – cel puţin până la următoarea hemoragie, care n-ai de unde să ştii când va surveni.

Dacă, în schimb, sunteţi de acord cu mine că “viaţă” înseamnă să fii un om normal şi să poţi să faci toate acele lucruri plăcute de pe lume, cum ar fi să bei o bere la o terasă sau să-ţi poţi învăţa copilul să joace tenis, dacă sunteţi de acord cu mine că “viaţă” înseamnă să faci inclusiv acele lucruri mai puţin plăcute, dar necesare, cum ar fi să te duci la muncă, atunci înseamnă că puteţi dona cu dragă inimă în continuare.

Cum ziceau şi neurochirurgii, încă din a doua zi a acestui necaz: vârsta pacientului este cel mai mare avantaj al său şi cel mai mare dezavantaj, totodată. Adică: un organism tânăr îşi va recăpăta funcţiile vitale mai repede după un asemenea şoc. Un bătrân şi-ar fi revenit mai greu. Însă există riscul ca el să-şi petreacă restul vieţii cu sechele cerebrale. Iar asta ar fi fost mai uşor de suportat la vârsta pensiei.

P.S. Le mulţumim din suflet tuturor celor care au trecut ieri pe la bancă.

UPDATE 28.08

Am ajuns şi eu azi-noapte în Craiova, că până acum, de pe 17, am stat numai la Timişoara. Cevi făcea bine aseară, îi dăduseră drumul şi la televizor şi se uita la Discovery. De dat jos din pat încă nu s-a dat, dar presimt că, la cum evoluează lucrurile, în câteva zile e în stare să se ducă singur la veceu, ceea ce ar fi minunat, pentru că ar scăpa în sfârşit de sonda aia urinară care îl enervează mai mult decât orice. Acum o să stea cu mama şi tata câteva zile, ca să mai ajung şi eu la serviciu. Iulia e în continuare acolo, asta se înţelege deja pentru cine îi cunoaşte:)

Să îmi fac datoria faţă de doctorul lui de la Terapie Intensivă de la SJUT, Antoniu Brînzeu, şi să vă spun că e un tip care chiar mi-a inspirat încredere. Nu e foarte comunicativ, dar e tot timpul gata să dea o mână de ajutor şi s-a purtat cu noi minunat. Uitasem să-l pomenesc până acum şi am zis să-mi repar greşeala.

M-aş apuca să le mulţumesc şi celor care ne ajută pe partea de mediatizare, dar mi-e teamă să nu uit pe cineva, cum sunt cam căpiat în dimineaţa asta. Emma Zeicescu a rămas aceeaşi fată dulce pe care o ştiam. La fel, au pus suflet Ramona Istrate şi Carmen Burnea de la Indiscret, Corina Bărbuică şi Maria Huculici de la Adevărul de Seară, Sorina Stăiculescu şi Clara Stănescu de la Gazeta de Sud. Plus prietenii mei, pe care nu-i mai înşir aici, care m-au ajutat încă din prima zi cu tot ce a fost nevoie. Plus ceilalţi oameni buni din blogosferă, care aşteaptă să îmi fac timp şi să le dau ceea ce mi-au cerut ca să ne poată şi ei ajuta mai mult.

La sugestia mai multor potenţiali donatori, mi-am făcut şi cont pe paypal, e pe adresa sarpente@yahoo.com .

Pe parcursul zilei mă duc să-mi fac şi un cont în Euro, al cărui număr îl voi pune aici deîndată ce e gata (tot la cererea voastră).

Ce să vă mai zic? Sunt, în continuare, şocat de cât de multă lume e îngrijorată pentru Cevi şi vrea să ne ajute. Şi îmi tot vine în cap melodia asta, între zilele bune care au fost şi zilele bune care o să vină.

UPDATE 29.07

Am făcut şi contul în Euro, e trecut mai sus. Le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în ultimele 24 de ore, blogări sau donatori. Nu scriu mai multe azi, pentru că a avut Iulia ceva de spus şi prefer să o las pe ea:

***

M-am gandit ca trebuie să recunosc ce ni se intampla şi cred ca daca zic lumii aici, o voi face.

Cevi mi-a facut cadou de ziua mea, o plimbare la Timisoara – orasul meu de suflet era! Acum o urasc pe ea si pe ziua mea, ca si cand, daca nu erau ele, ata din ghemul ala nu i se mai rupea niciodata.

Am plecat cu micuta noastra la primul drum luuuuuuung.

A treia zi de dimineata s-a tot plans de o durere rea de cap. A luat nurofen. Pe la 11 si ceva eram pe la Andreea, prietena lui frate-meu (planuiam cu Laurentiu cererea in casatorie a Andreei, fetita noastra era petitoarea). Cevi a ramas cu Teresa la etaj sa o adoarma de pranz,eu am coborat sa pregatesc piureuasul pt cand se va trezi. Ma suna Cevi, dar nefiind semnal bun n-am inteles ce spune, am crezut ca ii tb ceva Teresei. Suna din nou: Mi-e rau, vino repede! M-am speriat, am alergat, un presentiment furtunos se lupta cu dorinta ca nu e nimic grav. Lumea s-a naruit de tot cand l-am vazut: nu se mai putea tine pe picioare, nu intelegea ce i se intampla, nu putea sa mai fie coerent, vopmita, tremura..se prabusea. Eram intr-un inceput de episod de Dr House.

Spaima a fost ce am simtit pana a venit ambulanta, desi tatal Andreei care m-a ajutat era convins ca ii e rau de la o bere nefiltrata pe care o bause seara, ca i-a fost afectata chakra.

La fel de convinsi intial erau si doctorii, pana cand cevi a intrat in coma. L-au dus la Spitalul Municipal,unde trei doctori au iesit pe rand insistenti: Domnisoara, a fumat ceva aseara? A luat ceva substante? Nu gaseau ce are. Am fost chemata la el. I-am soptit disperata ca-l iubesc. “Las’ ca-l iubesti mai incolo. Ia zi tu Florine, ia spune ce-ai zis mai devreme? (El delira si se lupta, era ingrozitor!) Zice ca vrea lapte cu vin. asta zice! ia spune-mi ce droguri a luat?” – asta era scarbosenia intruchipata si la vorba si la port, un pitic chel cu ochelari, murdar si batjocoritor. Nu-l voi ierta!
N-a luat nimic, le repetam eu a zecea oara. Mintea mea derula evenimentele de seara si gasea momente in care eu lipseam si imi doream sa fi luat droguri, imi imaginam cum cineva de pe strada ii vara pastile in pahar fara ca el sa vada, imi doream sa fie asa! As vrea sa fi luat supradoza, sa nu aiba ceva la cap, am zis. “Ei, oricum iese acum
in urina ca i-am recoltat, vedem acum! ” zise el amenintator. M-au dat afara. Dupa 2 ore venea ambulanta sa-l duca la o clinica de diagnostic neuronal. Dupa tomograf a iesit un doctor “Are hemoragie.” Ce inseamna asta? intreaba Lili de langa mine. “Inseamna ca poate sa moara.”

Ambulanta ne-a dus la Spitalul Judetean, am intrat in alta viata in care suntem si acum. “Nu Nu Nu Nuuuu, nu e asa” am repetat uitandu-ma in sus, o zi si-o noapte.

Ultimele lui cuvinte cu inteles inainte de coma si primele cu inteles la revenirea din coma: Si eu te iubesc.

Ne faceau fericiti zilnic fiecare zambetel, fiecare miscare noua, gangurit nou, basinuta noua, ale Teresei. Asteptam cu nerabdare sa vina pauza de masa sa ii vad gropitele lui Cevi zarindu-si fetita. Incepusera cei mai frumosi ani din viata noastra. Acum, trec in fiecare dimineata printr-un tunel al suferintei, de-o parte si de alta oameni intubati care ies aproape pe rand pe hol cu cearceaful in cap. Uneori sunt cate doi trei parcati, pe dreapta. In capat de tot, pe stanga intr-o rezerva, acum el e acolo. Si sunt asa de fericita ca e!

Zise de Cevi, cu sens:

Luni 19.07.2010 – legat de pat, urland ca o fiara, luptandu-se cu durerea si gandurile: “I can’t find myself!” “I’m crazy” “I’m so fucked up” “Mi se apropie sfarsitul”

Sambata 24.07.2010 – a zambit pt prima data cand Mihaita i-a zis ca ii scoate motorul la plimbare.

- La ce te gandesti?
- La libertate.

Duminica 25.07.2010 – Teresa face 8 luni:
O infirmiera – In ce cartier stai?
El – In Calea Bucuresti, Valea Rosie.
Eu – La cine stam mai stii?
– Nu.
– La Mihaita.
– A daaa.
– Stam eu cu tine si cu Teresita.
– Daaaa (zambeste si inchide ochii) Ce dor imi e de ea de fetita noastra micuta si plapanda (plange).
– Nu e B’tzi plapanda, e puternica si razareata si voioasa si frumoasa.
– Daaa asa e, ce rau mi-e de ea…ce tare rau mi-e dor de ea!

Luni 26.07.2010

– Ce bine era cand eram mici si ne jucam cu puta-n tarana!

Marti 27.07.2010

– Ce radio e asta?
– Guerrila.
– Si cine canta?
– (Inchide ochii, se gandeste) Noir Desir (plange) L’homme presse.
– De ce plangi B’tzi?
– E plans de fericire.
– De ce esti fericit?
– Ca traiesc acum momente pe care nu le-am mai trait demult

Miercuri – vede dublu, incearca sa priveasca ceva, inchide ochiul stang ca sa poata vedea bine
– (Ii curge o lacrima) Ce ai?
– Nu mai pot sa vad… si acum trebuie sa-l tin pe Misu tot timpu’ cu mine.

Cevi e ratacit acum. Pe Teresa am uitat-o amandoi din pacate. Eu il vad doar pe el. Lui daca ii spui Teresa, inchide ochii si creierasul lui il duce la ea, aproape instant ii curge o lacrima si spune “Abia astept…”

Pe mine nu ma surprinde ca voi ne ajutati. visez doar, ca Cevi va va arata gropitele si atunci, cred, veti fi multumiti.