Ebola Cola
Capitolul 1. Cevi
L-am adus din Italia weekendul trecut. E din ce în ce mai bine. O să mai treacă vreo lună, poate mai mult, până când va fi un om întreg. Poate o să fie nevoie chiar de mai mult mai timp până când îşi va putea lua în primire maşina sau motocicleta, dar oricum lucrurile merg vizibil spre bine şi trebuie să fii nebun ca să crezi altceva. Probleme uşor observabile mai sunt la mers, la memorizare şi, mai ales, la vedere. Başca faptul că are 50 de kile ud, nu că ar fi fost el vreun gras vreodată. Dar cine l-a văzut acum o lună de zile ştie, desigur, cât de mare e diferenţa dintre o legumă legată de aparate şi un om care mănâncă, vorbeşte, urcă scări şi chiar zâmbeşte. Sau, altfel spus, Cevi a rămas singurul din familie a cărui stare de sănătate fizică şi mentală mai poate evolua spre bine…
Capitolul 2. Eu
M-am întors din Italia destul de căpiat, pentru că trebuit s-o facem cam legată excursia de repatriere, şi încă mai bag o cantitate serioasă de restanţe la somn sub preşul zilelor de mâine. Până când vine weekendul, deci, nu prea trag deci nădejde să mă simt odihnit, aşa că îmi cer scuze anticipat dacă nu voi găsi prea des timp de scris.
Capitolul 3. Bursierul anonim
Trebuie să vă povestesc. Ştiţi senzaţia aia plăcută, de a găsi nişte bani în buzunarul unor haine vechi? Ei bine, imaginaţi-vă că aţi găsi aproape 1100 de lei noi într-un cont de care habar nu mai aveaţi. Mi s-a întâmplat, da, mie, ca unul dintre puţinele efecte secundare ale bolii lu’ frati-miu. A început de la nişte colegi de-ai lui care lucrează la Bancpost şi care au strâns nişte bani şi voiau să-i vireze la mine în cont. Le-am transmis prin cumnată-mea că n-am cont la Bancpost, ei mi-au transmis înapoi că am. Eu le-am transmis că oi fi având, dar că probabil e închis, că e contul deschis în 1999, când am intrat la facultate, ca să-mi primesc bursa. Ei mi-au transmis înapoi că nu e închis şi că am vreo unşpe milioane în el. Eu am subînţeles că au strâns ei banii ăştia şi că mi i-au pus acolo, din comoditate.
După aia, când eram în ţară, am fost să întreb. Zic doamnă, vreau să scot nişte bani care au intrat recent, vreo 10-11 milioane. Cucoana zice că bine, dar că trebuie să actualizez datele la sediul central şi că nu mi-a intrat niciun ban recent în cont. Eu nu insist, zic că e ceva în neregulă, şi o las în pace. După alte zile, ajung la sediul central şi tot la fel: domne, banii sunt aici cel puţin din decembrie 2008, că mai devreme nu putem noi să ne dăm seama. Şi, ca s-o scurtez, îmi dau eu până la urmă seama: făcusem, domne, master şi, iată, avusesem o bursă de care habar n-aveam şi pe care Universitatea, din inerţie, mi-o virase în bătrânul cont! Ah, şi dac-aţi şti de câte ori, din 2007 până acum, m-am împrumut de câte un milion sau chiar de bani de ţigări…
Şi să nu uit: Bancpost suge, în caz că nu ştiaţi deja. Mi-au luat 10 lei pe lună, “comision de administrare a unui cont fără activitate…”
Capitolul 4. Poliţia rutieră
Una călduţă, una foarte rece. Am făcut luna asta vreo 10.000 de kilometri cu maşina, prin 4 ţări. Absolut nicio peripeţie. Abia azi, când toate excursiile se sfârşiseră şi mă întorceam de la serviciu, nişte domni agenţi ajunseră la concluzia oablă cum că n-aş fi dat prioritate “la un grup de pietoni” şi îmi luară carnetul. Ştiu, n-o să mă credeţi, dar chiar nu era ca ei. Numai că fusei prea sictirit şi prea obosit ca să mă cobor la mintea unui curcan cu 25 la sută mai puţin salariu, drept pentru care li-l dădui plin de bunăvoinţă, iar între 9 septembrie şi 8 octombrie voi îngroşa rândurile pietonilor, mersul pe jos făcând, în continuare, piciorul frumos. Plus că mă şi simţeam prost: în ultimele 12 luni Marcea l-a avut luat, Roackerul l-a avut luat… Sigur că trebuia să mi se întâmple şi mie.
Oricum, îmi adusei aminte de o excursie de acum vreo 6 ani, la Bruxelles. La întoarcere, 2400 de kilometri făcuţi dintr-o bucată. Şi ghici-mici unde am luat amendă? La 200 de metri de casă!
Heh, să fi ştiut ei că mie de fapt îmi plac miliţienii şi că am, vorba aia, unul mic în casă… Poate ar fi interpretat în notă afectuoasă gândul copulativ pe care îl îndreptai către ei la semnarea procesului verbal… Şi poate nici nu mi-l mai luau, nu?
Capitolul 5. O melodie
Radiourile ungureşti, spre diferenţă de miniştrii unguri din guvernul nostru, sunt pline de surprize plăcute. Noaptea, pe M5-M0-M7, nu te lasă să te plictiseşti. Cântecul ăsta, deşi e raggae şi e cântat în engleză, e chiar cântat de un ungur şi e foarte drăguţ.
Pe 24 iulie scriai cel mai trist lucru de pe blog, pe 24 august scrii cea mai buna veste si anume cum ca Cevi e acasa, e bine si va fi si mai bine. Nu pot decat sa ma bucur. Acum despre permisul auto din dotare. Daca tu ai scapat cu o luna si cu o amenda nu foarte mare, eu m-am ales cu trei luni si ditai amenda, si ghici unde s-a intamplat?!… cu putini km inainte sa intru in Vama. Am avut un motiv in plus sa beau in seara aia.
ps: – sper ca nu-ti imaginezi ca din banii aia cazuti din cont n-o sa dai o bere;
- bancpost chiar suge.
Ma bucur ca totul este bine acum pentru fratele tau si pt tine. Sper sa va mearga din ce in ce mai bine si Numai bafta. Ș)
suntem bucurosi ca cevi e bine…….multe salutari dn partea lui marius si a cristinei ion…..eu sunt descoperitoarea contului tau Bancpost si cand am auzit ca tu nu stii de banii aia m-am ingrozit la gandul cat comision ti s-a luat…….desi nu cred ca te incalzeste cu ceva poti afla soldul initial si comisionul mancat pana acum……multa sanatate……..
mă bucur că toate s-au rezolvat şi uşor, uşor, viaţa voastră revine la normal. şi mai mult de-atât, mă bucur că am reuşit să-mi aduc şi eu contribuţia la această “revenire la normal”. s-auzim de bine în continuare!
[...] Dau citire de pe blogul fratelui său: L-am adus din Italia weekendul trecut. E din ce în ce mai bine. O să mai treacă vreo lună, poate mai mult, până când va fi un om întreg. Poate o să fie nevoie chiar de mai mult mai timp până când îşi va putea lua în primire maşina sau motocicleta, dar oricum lucrurile merg vizibil spre bine şi trebuie să fii nebun ca să crezi altceva. Probleme uşor observabile mai sunt la mers, la memorizare şi, mai ales, la vedere. Başca faptul că are 50 de kile ud, nu că ar fi fost el vreun gras vreodată. Dar cine l-a văzut acum o lună de zile ştie, desigur, cât de mare e diferenţa dintre o legumă legată de aparate şi un om care mănâncă, vorbeşte, urcă scări şi chiar zâmbeşte. Sau, altfel spus, Cevi a rămas singurul din familie a cărui stare de sănătate fizică şi mentală mai poate evolua spre bine… [...]