The Happiest Christmas Tree

Daţi drumul la melodie.

Da, da, sunt 240 de grade celsius la umbră, n-am ce vă face, imaginaţi-vă că sunteţi în Australia. Eu aşa mă simt. O oră şi ceva am pus linkurile celor care au preluat treaba cu Cevi – sper că n-am uitat pe nimeni: bloggeri celebri sau anonimi, motociclişti, lesbiene, Bucurenci… Tot soiul de oameni buni, după cum lesne vă puteţi da seama. Ah, să nu uit: am vorbit azi la telefon cu frati-miu de vreo două ori, părea să fie destul de bine. A revenit la programul de plimbare prin curtea spitalului, îl mai perfuzează ăia din când în când, cumnată-mea e îngrijorată cu privire la o posibilă sechelă de vedere… Dar o să fie bine, n-are cum altfel.

Mai daţi-i drumul o dată, că e scurtă.

Deci o să îmi ia o lună ca să vă povestesc câte ceva despre lucrurile pe care le-am învăţat luna asta. (Azi e 17, încă, e fix o lună de la cea mai de rahat zi a vieţii mele, aia cu vestea proastă.) Nu mă apuc acum să fac un referat oral al cauzei, o să vă povestesc câte una-alta când va fi momentul.

Am rămas dator cu o veste bună – dar am zis c-o s-o dau doar când se concretizează. Sper că asta se va întâmpla mâine-poimâine.

Şi, vai, dac-aţi şti câte restanţe am la frecat menta pe net! Abia acum am reuşit să intru pe licitaţia de pe doipedoi.com, unde, de exemplu, m-a distrat foarte tare să aflu de donaţia celor de la Cassa Loco. Gee, deja îmi pare rău că am toate melodiile lor şterpelite de pe net…

Din fericire, e timp pentru toate. Doar de-aia există programul de lucru de opt ore, nu? Aşa că ne mai auzim zilele astea. Ho-ho-ho, hi-hi-hi.

Mânz, viezure, brânză, blog: , ,

3 chibiţi la “The Happiest Christmas Tree”

  1. Dani says:

    :) Bine ai revenit(cu vesti bune)

  2. D. says:

    Pe langa problemele voastre, problemele mele au devenit infinit mai mici.. Sper din tot sufletul ca fratele tau sa-si revina complet cat mai repede ca sa se bucure de fetita lui ..

  3. andi says:

    salut,

    saptamanal daca poti mai pune si tu cate un update cu starea lu cevi. blogul tau e cea mai apropiata sursa in privinta asta. multumesc.

    andi

Raspunde