Am nepoată

Şi e foarte tare. Alaltăieri avu botezul şi ăsta-i fu outfitu’ de dat jos înainte de cristelniţă.

From
O vârâciune marca Mishu. La 29/04/2010 12:14, în Blog Job, Chestii care se-ntâmplă, Toate
Mânz, viezure, brânză, blog: , ,

Tactica introvertitului

• Declar săptămâna asta săptămâna luptei cu cardurile bancare. După ce Duminică păţii ruşinea cu banii uitaţi în pizdoiul bancomatului, acuma mai fusei şi victima erorilor de sistem. Ieri, când să-mi scot şi eu ca omul banii de bere pentru karafuckingoke – de pe alt card – nema caşcaval la client în portofoliu. Mă, cum pula mea, că sigur mai aveam de vreo 20 de beri şi-un pachet de ţigarete cu filtru. Ajunsei acasă, intrai pe net, că mi-au dat de-ăla de poţi să vezi pe net cum ţi-ai futut banii, şi mă lămurii:

• Cu o zi nainte, fusesem să alimentez de la un petrom. Aia de-acolo, după ce bagă cardul în râjniţă, zice domnu’, a dat eroare aparatul, vă rugăm plătiţi cash. Io zic doamnă, pula cash la posesor, mai încercaţi o dată sau daţi-mi un furtun şi-un bidon să scot benzina din rezervor să v-o dau înapoi. Aia mai încearcă o dată, iar gherlă. Abia a treia oară îi iese pasenţa. Bravo…

• Şi acuma, fără să vă obosiţi prea tare, ghiciţi de câte ori îmi luase petromu’ diavolesc banii… Mă rog, şi ca să mă duc la karafuckingoke, să râd şi eu de artiştii şi artistele poporului, fusei nevoit să mă împrumut de la Marcea.

• Marcea nu doar că îmi finanţă fără comisioane şi dobânzi setea de făcut cinste cu tequila ansamblului vocal-neinstrumental de karaokiste, dar mă mai şi servi cu una bucată slobozeală cerebrală spontană, a patra intrare a lui în lista zicerilor care vor fi celebre şi, zic eu, cea mai tare de până acum. Cum stăteam eu singurel şi îmi beam berea:

„Ce faci, mă, aplici tactica introvertitului? «Trebuie să-mi sugeţi pula ca să aflaţi mai multe despre mine…»?“

O vârâciune marca Mishu. La 23/04/2010 09:24, în Blog Job, Chestii care se-ntâmplă, Toate
Mânz, viezure, brânză, blog: , ,

Cât de tâmpit să fiu…

…să-mi uit banii în bancomat?

a. Tâmpiţel.

b. Normal de tâmpit.

c. Extrem de tâmpit.

d. Toate variantele de mai sus sunt greşite.

e. Toate variantele de mai sus sunt corecte.

***

Deci, da, mi-am uitat banii în bancomat. Am plecat doar cu cardul. Cred că e o deformare profesională, de cele mai multe ori plec doar cu cardul fiindcă e sold zero… Ar fi o explicaţie. Dar acuma aveam bani, pentru că, de vreo câteva zile, am bani pe card… Şi i-am lăsat acolo, în pizda aia longitudinală a bancomatului… Şi n-am auzit-o piuind, pen’că vorbeam la telefon… Şi până mi-am adus aminte, mi i-a mâncat pizda diavolească pe toţi, i-a tras înapoi, chite-chite… Bănişorii mei, de care tre’ să mă lipsesc două zile, până se rezolvă reclamaţia…:)) Şi mi-e şi-acuma ruşine cu mine…

***

Răspuns corect: e.

O vârâciune marca Mishu. La 19/04/2010 13:50, în Blog Job, Chestii care se-ntâmplă, Toate, Vaca de pe şură
Mânz, viezure, brânză, blog: , ,

Io cu cine arborez în bernă?

Doliu naţional în memoria preşedintelui Poloniei

P.S. Intrată în campanie electorală, Teo Trandafir luă pauză de la emisiunea ei de uz provincial, spre disperarea colegilor mei de la Oltenia 3 TV, sau 3TV, sau TV Oltenia, sau cum pula mea se mai numeşte acum. Pentru că nicio tragedie nu loveşte singură, acuma le mai veni şi pocinogul cu proclamarea doliului naţional, din cauza căruia cică n-au voie de la CNA să bage muzică populară câtu-i ziulica de 18 aprilie de lungă. Sunt curios cum o să se descurce în condiţiile date ăia de la Taraf şi Etno. Cred c-o s-o difuzeze numai pe-asta:

O vârâciune marca Mishu. La 18/04/2010 03:16, în Blog Job, Chestii care se-ntâmplă, Toate
Mânz, viezure, brânză, blog: , , ,

Chuck Norris Facts

Pregătindu-se să fie dat afară de la „taifasurile drăceşti“ (revista Taifasuri, băga-v-aţi pula-ntr-însa), unde scria ample reportaje despre efectele benefice ale tratamentului cu ciuboţica cucului, Lazio deveni tot mai inspirat.

Urmează Vin Diesel?

Iar eforturile sale fură răsplătite, Lazio fiind, în cele din urmă, dat afară de la taifasurile drăceşti. Ciuboţica pulii o să regrete mereu reprofilarea singurului ziarist care a înţeles-o cu adevărat.

O vârâciune marca Mishu. La 16/04/2010 13:50, în Blog Job, Chestii care se-ntâmplă, Toate
Mânz, viezure, brânză, blog: , ,

Marţi, 13, cu noroc

Domnul student Vasile Augustus Zgribcea, despre care am mai vorbit şi cu alte ocazii, aşa că nu vi-l mai prezint, are din nou examen. De data asta, e vorba de materia numită Finanţe. Ceea ce trebuie să ştiţi este de ce dl. Zgribcea nu învăţă, nici de data asta, nimic.

Mai întâi, pentru că profesorul G. Tudoroiu este unul dintre cei mai aspri şi intrasigenţi din facultate. Când l-a rugat pe unchiu-său, profesor şi el, să-i pună pile, dl. Zgribcea a primit următorul răspuns:
Mai departe scrie-n carte »

O vârâciune marca Mishu. La 12/04/2010 21:41, în Chestii care se-ntâmplă, Proze mărunte, Toate
Mânz, viezure, brânză, blog: , , ,

You’d like a virgin

Vine o zi în viaţa oricărui bărbat când simte nevoia să-şi dea pula în gât, pe blog. Dac-aş mai fi lucrat la ziare, o dădeam la ziar, ca pe Căşuneanu. S-o umilească, s-o facă de râs, dă-o-n pula mea de pula. La mine, ei bine, ziua aceea este astăzi.

Cum a putut să-mi facă una ca asta? Tocmai ea, de care am avut grijă ca de copilul meu? I-am dat aproape tot ce i-a trebuit, am cheltuit din bănuţii mei munciţi pentru binele ei, am depăşit nenumărate bariere socio-culturale ca să-i arăt ei pe unde fac fetele pipi şi pe unde mănâncă fetele shaorma, am suferit umilinţe pentru ea, mi-am crescut exponenţial gradul de igienă corporală pentru ea, mi-am mărit ţeava la internet pentru ea, mi-am trădat prieteni şi prietene pentru ea, mi-am luat din timpul de bere ca să-i fie ei bine. Mai departe scrie-n carte »

O vârâciune marca Mishu. La 10/04/2010 21:37, în Blog Job, Chestii care se-ntâmplă, Toate, Vaca de pe şură
Mânz, viezure, brânză, blog: , ,

Abatele Felazio

De pe blogul lui Lazio:

Destin cu găină

I'm dead, I'm dead, you know that I'm dead...

Poţi reuşi. Noi te putem ajuta.

P.S. Lazio era coleg cu mine la Lupa. Ba nu, să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului, era subordonatul meu la Lupa. Sclavul meu. Era suficient să ridic o sprânceană sau să mişc dintr-o ureche şi Lazio deja făcea singur tot ziarul. Sau, pula mea, poate nu era aşa, dar a intervenit subiectivismul în amintiri…
Acuma, Lazio e la Bucureşti. Zice că s-a săturat să mănânce covrigi. N-a zis din coada cărui câine şi-i procură. Şi că s-a săturat să scrie despre rostopască şi coada şoricelului la o revistă de largă respiraţie populară. Aia e. Lasă, Lazio, că a trecut doar un an. Good things cum on those who wait.

O vârâciune marca Mishu. La 08/04/2010 12:19, în Blog Job, Chestii care se-ntâmplă, Toate
Mânz, viezure, brânză, blog: , , ,

Un răspuns echivoc la o întrebare pe care uitasem c-o aştept

Spre sfârşitul vieţii, Cervantes era pe cât de popular, pe atât de sărac. De la curtea regelui Franţei au venit nişte nobili, mari amatori de Don Quijote, care, când au văzut în ce condiţii de viaţă îşi scria idolul lor opera, au spus: „Dacă sărăcia îl face pe omul ăsta să scrie aceste cărţi, atunci fie ca el să rămână sărac pentru totdeauna“.

O vârâciune marca Mishu. La 28/01/2010 02:11, în Blog Job, Chestii care se-ntâmplă, Toate
Mânz, viezure, brânză, blog:

Vitriol – bun pentru bărbaţi, dacă-l beau femeile

Povestea noastră începe încă de pe timpul dacilor, când a eşuat aplicarea măsurii prin care Burebista le reteza supuşilor dreptul de a cultiva viţa de vie. Povestea noastră continuă la Segarcea, unde localnicii au descoperit puterile aproape miraculoase ale Zaibărului, denumirea oltenească a unui soi de struguri de masă foarte productiv, inventat pe la sfârşitul secolul XIX de francezul Albert Seibel.

Mai departe, ajungem cu povestea în perioada interbelică, când, după cum spun unii bătrâni cu bună ţinere de minte, se pare că a fost pentru întâia oară rostit sloganul: „Vinul roşu de Segarcea face pizda harcea-parcea.“ Adevărul sintetizat în această zicală fu, ceva mai recent, reformulat de o agenţie de publicitate, pentru un alt soi de vin roşu, produs departe de Oltenia, în judeţul Prahova, la Domeniile Tohani. Rezultatul e arhicunoscut: „Sânge de Taur. Bun pentru femei, dacă-l beau bărbaţii.“ Şi aici se încheie capitolul întâi.

Pentru continuare, daţi click, libertatea şi can-can acilea.

O vârâciune marca Mishu. La 22/01/2010 16:19, în Blog Job, Chestii care se-ntâmplă, Toate
Mânz, viezure, brânză, blog: ,

Poze cu nişte invenţii senzaţionale

Şi ştiţi, că vă mai povesteam io la un moment dat despre Jara Cimrman, cel mai mare ceh al tuturor timpurilor, inventator, filosof şi ginecolog autodidact. Acuma am făcut şi câteva poze, ca să înţelegeţi despre ce e vorba.

From Jara Cimrman
Mai departe scrie-n carte »
O vârâciune marca Mishu. La 07/01/2010 14:31, în Blog Job, Chestii care se-ntâmplă, Toate, Vaca de pe şură
Mânz, viezure, brânză, blog: ,

And then we turn to the God of small things

Şi acum, dacă aşa stau lucrurile, să-i mulţumesc lu’ Doamne Doamne pentru că a făcut învârtelile de aşa natură încât să-l ferească pe robul său Mişu de ispitele puterii şi să-l ţină, şi pentru următorii cinci ani, în postura de ziarist de opoziţie. Căci, pe undeva, chiar m-aş fi simţit trist, şi de data asta, să fac parte din majoritatea plină de înţelepciune şi de şmecherie ca veceul de hârtie… Şi îi salut pe toţi anticomuniştii care l-au votat pe celebrul dizident Băsescu, liderul luptei anticomuniste din România, mai ales după ce lupta anticomunistă n-a mai prezentat niciun risc. Şi promit să nu mai scriu nimic pe teme politice, în semn de penitenţă pentru prostia mea de a fi susţinut un imbecil doar pentru că îmi displăcea alt imbecil, până cel puţin după anul nou. Poate, cel mult, o analiză tehnică a acestei campanii electorale, dacă am chef.

Şi, vorba cântecului, now I turn to the God of small things…

O vârâciune marca Mishu. La 07/12/2009 12:31, în Blog Job, Chestii care se-ntâmplă, Toate

Entuziasmul catastrofelor

Acuma, că tot se ceartă fetele pe Caragiale, şi după o zi în care tot vorbii cu nişte băieţi simpatici despre Epoca de Aur, îmi adusei aminte de un episod din istoria recentă al cărui tragi-comic bate la cur imaginaţia oricărui – ce vreţi voi – regizor, scenarist, romancier, jamaican fumat etc.

E de la cutremurul din 1977. În primele momente de după tragedie, se crease un val de emoţie colectivă greu de controlat, iar la Radio şi TVR începeau să se anunţe pagubele. Comitetul Central începe să sune prim-secretarii şi să le ceară statistici provizorii. Timişoara – ics la sută din clădiri afectate, igrec morţi. Craiova – ics la sută din clădiri afectate, igrec morţi. Şi tot aşa, până ajung în micuţul oraş Zimnicea, din judeţul Teleorman. Aici, un secretar de partid sufocat de emoţia tragediei şi obişnuit să umfle producţiile de grâu, orz, ovăz etc, se uită în jur şi observă că nu prea are cu ce fi în trendul catastrofei naţionale: câteva case prăbuşite, un singur mort. Dar nu poate să fie el mai fraier decât naţiunea îndurerată şi raportează: 80 la sută din clădiri distruse. Ceauşescu primeşte lista cu avariile şi constată că oraşul cel mai afectat din toată Republica Socialistă este, evident, Zimnicea. Aşa cum ar fi procedat orice şef de stat, anunţă că a doua zi dimineaţă va fi la faţa locului, să îi îmbărbăteze pe localnicii sinistraţi.

Toată noaptea, buldozerele au avut de lucru. Până dimineaţa, când a sosit Ceaşcă, Zimnicea era distrusă nu în proporţie de 80 la sută, ci integral. Secretarul de partid a înregistrat un succes notabil: Zimnicea este şi acum, în arhivele statului, consemnată ca fiind singura localitate pe care cutremurul din 1977 a ras-o de pe faţa pământului.

O vârâciune marca Mishu. La 31/10/2009 21:27, în Blog Job, Chestii care se-ntâmplă, Toate, Vaca de pe şură
Mânz, viezure, brânză, blog: , , ,

Dreptul meu la biluţă

Întâmplarea asta surveni în mod firesc după ce scrisei despre bun simţ, ca şi cum aş fi ştiut despre ce e vorba:

Deci eram io în trafic, la volanul noii mele maşini second hand, când sună telefonul. Dubios, erau nişte cunoştinţe cu care nu prea am mare taină. Ne leagă o friguroasă excursie la Praga şi maxim un telefon pe an.

- Salut, Ovidiu, zic.

- Nu e Ovidiu, e nevastă-sa, zice ea, Anca. Te sunarăm să te felicităm pentru evoluţia pe scara socială, văzurăm că ţi-ai luat Audi…

Io acuma, normal, mă simţii măgulit, mă simţii pentru o clipă ca făcând parte dintr-o lume care, de altfel, nu prea e deloc a mea, dar către care mă mână constant şi necruţător jegoasele frustări ale adolescenţei flămânde. Ce-i lipsea chelului? A seis, cu volan în piele şi toate cele… Adică, îmi zisei, ei cu Audi, eu cu Audi, uite, domne, cum interpretează lumea unele chestii… După care, umflându-mă eu în sinea mea, mă pregăteam să bag un text plin de modestie despre cum nu am dat cine ştie ce avere pe maşină şi alte tra-la-lauri de-astea de – desigur – bun simţ. Dar nu apucai să deschid gura:

- Te văzurăm la semafor, continuă Anca râzând, erai cu mâinile băgate-n nas până la cot.

Aha. Deci era o capcană.

- Da, zice, o imagine deosebită.

Şi io mă prefăcui amuzat, da’ mă enervasem aşa o ţâră. Adică, stătui io şi mă gândii, acuma nu mai am voie să fac biluţe la semafor? Păi atuncea care mai e plăcerea condusului? Plus că, am citit io mai demult pe internet, scobitul în nas e semn de activitate cerebrale intensă. Adică gândesc. Fac biluţe, deci exist.

Şi-acuma nici măcar nu mai trebuie să le lipesc pe tapiserie. Am spaţii de depozitare sub scaunele din faţă. Păi pentru ce credeţi că le-au făcut nemţii, a? Că valiza cu bani sigur nu încape acolo la modelul ăsta de maşină şi de şofer:

O vârâciune marca Mishu. La 23/10/2009 20:43, în Chestii care se-ntâmplă, Toate
Mânz, viezure, brânză, blog: , , ,

Prietenul meu, asasinul

Pe vremuri, am lucrat şi eu la de-acum celebrul Doru Măgaru, interlopul de la masa preşedintelui. Asta ar trebui să mă facă acum mândru că am stat şi eu la masă cu oameni din apropierea şefului statului.

Cu mulţi ani înainte de asta, mă împrietenisem cu un băiat, ziarist şi dânsul, Cristian Vasilcoiu, poreclit, de bună seamă, Coiu. Acuma, cu ocazia scandalului Măgaru-Băsescu, băiatul ăsta se nimeri să fie unul dintre cei care scriseră cu înverşunare, în Cotidianul, despre fostul meu patron interlop. Reacţiile nu întârziară să apară şi uite-aşa putui şi eu să aflu, dintr-un ziar on-line, că prietenul meu Coiu e de fapt un asasin cu sânge rece, implicat în uciderea unui alt celebru interlop localnic, numitul Caiac.

Şerbănică, bineînţeles, nu se putu abţine să facă publică, în numele intereseului comunitar, toată tărăşenia (daţi click aici sau pe poză pentru completa edificare):

vasilcoiu asasinul

Cristian Vasilc**u

Coiule, tată, ai de dat mai multe beri. Eşti primul meu prieten suspectat de uciderea lui Caiac.

O vârâciune marca Mishu. La 11/09/2009 10:24, în Chestii care se-ntâmplă, Toate
Mânz, viezure, brânză, blog: ,