THE BLOG-BÂRLOG

1. Nu m-aţi cunoscut în suflarea vântului. Nu m-aţi cunoscut până în ziua de azi şi nu mă veţi cunoaşte în veci. Dar eu sunt neştiutul iudeu care a scris Cartea Sfântă.

2. Popoarele lumii le-am văzut ridicându-se şi pierind. Poveştile lor le-am ascultat pe de-a-ntregul. Şi am văzut că numai dragostea poate ţine vie omenirea.

3. Şi, cu smerenie, vin să vă spun ce mi s-a spus. Şi o să grăiesc cu glas limpede şi rece: totul s-a sfârşit. De acum, e gata.

4. Căci carele Raiului s-au oprit, iar roada diavolului vine călare. Găteşte-te pentru ce va să vie: vărsarea de sânge.

5. Legea cea veche a Apusului va fi călcată, iar viaţa dinăuntrul tău nu va mai fi a ta. Umbrele vor prinde trup, drumurile vor arde în foc, iar omul alb va juca.

6. Şi vei vedea o femeie atârnând cu capul în jos, cu chipul acoperit de straiele căzute. Şi mărunţi rapsozi vor sta în juru-i, cântând pe glasul ucigaşului. Iar omul alb va juca.

7. Şi totul va luneca şi se va împrăştia, şi nimic din tot ce va fi nu va mai avea măsură din ziua aceea. Iar urgia lumii va intra în casa omului şi îi va întoarce sufletul pe dos.

8. Şi mi s-a spus: căieşte-te! Dar eu nu am înţeles ce mi s-a spus. Amin.

********

P.S. Ascultam în maşină Leonard Cohen, The Future, şi mă întrebam cum ar suna unele strofe traduse şi uşor adaptate, în stilul scripturilor. Asta e ceea ce a ieşit.

„Numai două chestii sunt infinite: Universul şi prostia omenească. Dar despre prima nu sunt sigur…“. Aşa spunea Einstein, iar astăzi trăirăm glorioasa clipă în care acceleratorul de particule din Elveţia putu să ne confirme afirmaţia sa. Nu, nu în privinţa Universului. Cel puţin deocamdată. Nemărginirea prostiei umane deveni însă lucru cert, încă din seara de dinainte ca savanţii să bage acceleratorul în priză.

M-a sunat atunci bunică-mea şi, săraca, era disperată: şase posturi de televiziune anunţau apocalipsa cu moderaţie, în timp ce al şaptelea deja număra orele până la sfârşitul lumii. Isteria cuprinsese tot globul pământesc, autorii experimentului primeau ameninţări cu moartea. Imbecilitatea era în rapidă expansiune, ca Universul în prima sa nanoclipă de viaţă. Cosmogonia spiritelor bisericoase se ducea de râpă numai la auzul numelui „particulei lui Dumnezeu“. Asta în timp ce ateii chibiţi, care aprofundaseră fizica atomică din poziţia stând pe veceu, înţelegeau fără putinţă de tăgadă că Pământul va fi absorbit de gaura neagră a bosonului Higgs aidoma unui contorsionist care îşi vâră întregul corp în cur. Nici măcar după ce, slobozit în acceleratorul lung de 27 de kilometri, protonul începuse să dea cele 11.111 de târcoale pe secundă, fără să vină niciun strop de apocalipsă, scenariile şi regiile prăpăstioase nu s-au sfârşit. Apocalipsa nu se contramandează niciodată, ea doar se amână de la sine, până nu mai târziu de sfârşitul lumii. În octombrie sau la anul, peste patru sau peste 400 de ani, tot o să vină drăgălaşa de ea. Cum zicea şi Einstein: e infinită.

De-asta îmi permit să vă anunţ solemn că n-o să vină nicio apocalipsă. Dacă, totuşi, o să vină, sunt liniştit: n-o să se mai găsească pe faţa pământului cine să mă beştelească şi să-mi arate c-am cam zbârcit-o. Singura chestie pe care mi-aş dori-o e ca dovada că mă înşel să mă surprindă într-o cârciumă, cu lumânărele şi vin roşu pe masă, exact înainte să cer nota de plată.

Ceea ce am scris data trecută mi-a cauzat o sumedenie de prejudicii. N-a fost destul că, admiţând posibilitatea de a mă fi prostit, i-am încurajat pe cetăţeni să mă trateze ca atare, fără să mai întrebe în jur dacă ăsta e întreg adevărul sau doar o parte din el. Colac peste pupăză, am fost admonestat de grupuri ocultiste pentru inconştienţa cu care am luat în derâdere anul 2012, an în care cariera mea de editorialist la 24 FUN se va încheia, fără ca măcar să-şi fi atins apogeul, întrucât, se pare, atunci va veni sfârşitul lumii.

Argumentele în acest sens nu sunt ele prea multe, dar au greutate incontestabilă: calendarul maiaş, de exemplu, se sfârşeşte în 2012, ceea ce e de rău, întrucât maiaşii erau aşi în ale astronomiei şi, dacă ar fi existat şi anul 2013, n-ar fi pregetat să-l treacă şi pe dânsul în călindar. Tot în 2012 se vor inversa polii magnetici ai Terrei (asta nu ştiu de unde e scoasă, dar sună ştiinţific), ceea ce nu doar că va face inutile busolele, dar ar putea aduce o inversare a rotaţiei planetei.

Asemenea veşti triste n-au putut decât să mă îngrijoreze şi să mă facă să subscriu la întrebarea pe care şi-o autoadresa dl. Marcea, la crâşma Velvet: dacă pământul începe să se învârtă invers în timp ce eu ţin o halbă în mână, cine plăteşte paguba? Ori, mai grav: dacă sfârşitul lumii va veni chiar în timpul campionatul european de fotbal din Polonia şi Ucraina şi polii magnetici se vor inversa în clipa în care Bănel pasează la propiul portar? E autogol sau nu e? Grupurile ocultiste m-au liniştit: sfârşitul lumii va veni pe 21 decembrie 2012, în plină pauză competiţională.

Bunicu-meu zicea, de fiecare dată când pleca la câte o înmormântare în sat: „Şi uite-aşa, ne ducem toţi!“ Treaba asta dubioasă, cu anul 2012, nu schimbă mare lucru: „Şi uite-aşa, ne ducem toţi o dată!“ Eu, ca bun creştin, aştept cu relaxare şi încredere să vină sfârşitul lumii, însă există ceva care mă face să cred că voi lua ţeapă, aşteptând degeaba. Băncile. Păi, bancherii le ştiu pe toate, este? Or, dac-ar veni sfârşitul lumii în 2012, cine ar mai da credite pe mai mult de patru ani? Nimeni. E limpede: nicio bancă serioasă nu-şi permită să iasă pe pierdere din pricina unui fleac de apocalipsă.