THE BLOG-BÂRLOG

Asta îmi plăcu:

Stima noastră şi mândria: Băsescu şi datoria

• Mă puseră să semnez un angajament că, dacă va fi să ne ceară Guvernul banii înapoi, suntem de acord să-i dăm. Îl semnai indescifrabil: MuieBoc. Şi făcui un M frumos, buclat, ca atunci când iscălesc de-adevăratelea, şi pe urmă nişte litere înghesuite, ca să nu se prindă lumea.

• Numai din lipsă de spaţiu nu trecui semnătura completă, care e cam aşa:

MuieEmilSă-iDeaDumnezeuGumăDeMestecatPeToateScaunelePeCareSeVa
AşezaVreodatăSăiFieToateVeştileProastePânăÎnDecembrie2018SăISe
UsucePulaDarNuToatăNumaiCapulCâtSăISeMaiScoaleTotuşiDarSă
NuPoatăSăFutăŞiToţiDentiştiiLaCareSeDuceSăAibăNumaiAnestezic
ChinezescExpiratSăSeÎneceCuUnOsDePeşteDupăCeAStatUnAnNumai
PeApăŞiFasoleBoabeSă-LMuşteUnRoiDeAlbineDeCoiulStângŞiUn
ŢânţarAnofelDeCelDreptSăLoveascăCăcareaÎnConferinţaDePresăŞi
SăN-aibăNiciodatăHârtieIgienicăĂiaDeLAPeco-ulDePeDrumSă-i
CadăPărulDinCapŞiSă-iCreascăLaLocÎnNasSă-iRămânăVataÎnUreche
CândSeScobeşteCuBeţişorulSăVisezeNoapteaCă-iScârţâieCretaPeTablă
SăBeaApaCâineluiDeSeteSăISe-nnoadeŞiretulCândSeGrăbeşteSăI
SeIaApaCândECuClăbuciiÎnCapSăUiteContulBănciiDinElveţiaUndeA
StrânsBaniiDinŞpagăŞiSăFacăInundaţieÎnBucătărieÎnFiecareDuminică DimineaţăŞiSăTrăiascăAşaPânăLa100DeAniBoc.

Via Lazio, via simonet, mi-adusei aminte de o poezie pe care o zice câteodată Şerbănică, pe atunci neşomer. O poezie rezultată din frământările lirice ale lui George Topârceanu şi intitulată sugestiv Dilema, ca o dovadă că geniul poetic anticipa ce băşină de melodie o să producă Kelly Rowland şi Nelly 90 de ani de mai târziu.

DILEMA

Aţi văzut prea bine, că la consultaţii

Doctorii te-ntreabă despre emanaţii

Vor să ştie tonul, abundenţă, faze,

Unii le zic vânturi, alţii le zic gaze.

Dar să nu vă mire dacă medicina

Studiază astăzi foarte mult băşina

Fiindcă-n biologie pentru toţi e clar:

A băşi e-un lucru foarte necesar.

Mai departe scrie-n carte »

Da, la nuntă aveau un vin bun şi mărturii de-alea tradiţionale, cu bomboane în săculeţ. Le-am adaptat doar un piculeţ:

Casă de piatră!

LATER EDIT:

Mi e probabil fană a tratatului de descompunere. Sau i-o fi plăcut Derrida şi deconstruieşte. Ăsta e dreptul ei la replică:

Mărturia lu' Mi

• O ştire la radio, legată de Tiger Woods, care nu ştiu ce pula mea a făcut, în timp ce era într-o clinică din California, unde îşi trata dependenţa de sex. Adiţă zice că asta-i noua modă acum, să te tratezi de dependenţă de sex.

• Mă, zic, cum pula mea? Ce e dependenţa asta de sex? Şi dac-o ai, de ce s-o tratezi? E ca hepatita, dă complicaţii? Înţeleg să-ţi tratezi dependenţa de Sex and the City, sau dependenţa de labă, dar de ce să-ţi tratezi dependenţa de sex? Cu ce te încurcă?

• De fapt şi de drept, întrebarea nu e „de ce“. De data asta, cel puţin, nu. Întrebarea e „cum?“ Deci, eu, Mişu, mă fac doctor de tratat dependenţa de sex. Şi vine, să zicem, Marcea la mine, cu un cartuş de Kent şi-o sticlă de Jack, să-l vindec. Cum căcat procedez?

a. Îi prescriu bromură.

b. Îi prescriu o internare la clinicile Ciomu.

c. Îl aşez pe o canapea şi îi spun, sub hipnoză: Marcea, pizda e naşpa. Pizda miroase a peşte. Pizda e prea aproape de cur. Pizda îţi ocupă abuziv din timpul dedicat băuturii. Din pizdă curge o zeamă dubioasă; doar că, spre diferenţă de ce curge din rostopască, asta nu foloseşte la nimic. Pizda costă bani, iar salariile sunt mici. Nu trebuie să mai fuţi. Şi tot aşa, o oră întreagă.

• Trebuie s-o scurtez, că mă duc la o nuntă. Cât mai apuc, până nu s-or înmulţi tratamentele astea de dependenţă de sex.

***

LATER EDIT:

• Blăniţa zice că e bine că-mi ţin minte datoriile. Io îi zic că nu mi-e greu, că mi-am făcut un excel în my documents. Adi mă întreabă: – Şi cât are, un mega?

• Coana xenu, această mademoiselle zoso a blogurilor netraficate, în faţa căreia mă plec cu profundă consideraţie, fiindcă ea are dreptate tot timpul, chiar şi atunci când am eu dreptate şi ea mă contrazice, mă pricopsi cu a doua bucată de leapşă. Dar, cum bine zise şi ea, e rost de prins fluturaşi pe tema asta, aşa că o primii cu bucurie, că şi-aşa n-aveam ce scrie sau desena. Şi oricum, nu m-ar fi lăsat inima s-o refuz, pentru că mă alintă „poetul Tăbâltoc“ (puneţi mâna şi citiţi, dacă nu ştiţi cine e), ceea ce pentru mine fu mai compliment decât dacă i-ai zice lui Cărtărescu că e Marin Preda. Deci leapşa e: ce playlist mi-aş pregăti pentru propria-mi înmormântare.

• Sigur, nu-mi iau prea în serios apariţia publică cu vată în nas, dar mi s-a întâmplat să mă gândesc o dată la treaba asta. Când ascultam o melodie. Da’ acuma, înainte de a merge mai departe cu delirul, trebuie să-i daţi drumul s-o ascultaţi în timp ce citiţi. Eu cred că pentru genul ăsta de evenimente a fost compusă.

Leonard Cohen – Bird on the Wire (şi ca să nu se plictisească distinsa adunare, nu vă dădui originalul, ci unul din covere. Mai sunt unele frumoase de la Johnny Cash sau Neville Brothers).

• Deci, se presupune că sunt mort. Boon. Politeţea mă obligă să îmi cer scuze tuturor creditorilor pe care i-am lăsat cu curul în baltă, tuturor fetelor cărora nu le-am oferit orgasmul, rudelor pe care le-am băgat la cheltuieli cu tron, colaci şi pantofi de carton etc etc. So:

Nirvana – All Apologies.

• Pe urmă, una pe care am presimţirea că n-o ştiţi, io am descoperit-o relativ curând şi m-am îndrăgostit de ea ireparabil.

Bregovic – Tale V – Andante Amoroso

• Sigur că, anticipând Veşnica Pomenire şi viaţa veşnică, pe care nădăjduiesc c-o voi fi meritând la ora decesului, merge asta:

Deus – Nothing Really Ends.

• Şi, dacă tot trecurăm la clape, o nocturnă n-a omorât pe nimeni (cel mai frumos cântecel din lume, în opinia mea profană). Să vă inspire să aranjaţi bomboanele pe colivă.

Chopin – Noctură în Mi bemol major, Opus 9-2. Asta puteţi s-o puneţi pe repeat.

• După aia, vă îmbrăcaţi în negru şi mergeţi ca boii prin ploaie, în timp ce eu merg cu maşina şi mă doare fix în pulă. La răscruci vă opriţi, daţi bani frumos la copiii săraci şi o puneţi pe-asta:

Maria Tănase – Lume, lume.

• Şi, când mi-o bătea un cioclu mic şi negru cuiele în tron, ca să nu vă mai văd, daţi-o pe-asta tare, da’ tare rău, ca maneliştii cu decapotabila la semafor. Să aveţi sonorizare bună, nu ca la concertele din Bucureşti, că altfel îmi bag pula în pomana mea.

Israel Kamakawiwo’Ole – Somewhere Over the Rainbow.

• Odihnească-mă în pace. Să-mi fie ţărâna uşoară. Leapşa nu e obligatorie pentru poetul dubios cu vacă, pentru crin, că am datorie la ea, şi pentru elful cu solzi. Dar să nu-şi închipuie că ei o să trăiască veşnic.

• Declar săptămâna asta săptămâna luptei cu cardurile bancare. După ce Duminică păţii ruşinea cu banii uitaţi în pizdoiul bancomatului, acuma mai fusei şi victima erorilor de sistem. Ieri, când să-mi scot şi eu ca omul banii de bere pentru karafuckingoke – de pe alt card – nema caşcaval la client în portofoliu. Mă, cum pula mea, că sigur mai aveam de vreo 20 de beri şi-un pachet de ţigarete cu filtru. Ajunsei acasă, intrai pe net, că mi-au dat de-ăla de poţi să vezi pe net cum ţi-ai futut banii, şi mă lămurii:

• Cu o zi nainte, fusesem să alimentez de la un petrom. Aia de-acolo, după ce bagă cardul în râjniţă, zice domnu’, a dat eroare aparatul, vă rugăm plătiţi cash. Io zic doamnă, pula cash la posesor, mai încercaţi o dată sau daţi-mi un furtun şi-un bidon să scot benzina din rezervor să v-o dau înapoi. Aia mai încearcă o dată, iar gherlă. Abia a treia oară îi iese pasenţa. Bravo…

• Şi acuma, fără să vă obosiţi prea tare, ghiciţi de câte ori îmi luase petromu’ diavolesc banii… Mă rog, şi ca să mă duc la karafuckingoke, să râd şi eu de artiştii şi artistele poporului, fusei nevoit să mă împrumut de la Marcea.

• Marcea nu doar că îmi finanţă fără comisioane şi dobânzi setea de făcut cinste cu tequila ansamblului vocal-neinstrumental de karaokiste, dar mă mai şi servi cu una bucată slobozeală cerebrală spontană, a patra intrare a lui în lista zicerilor care vor fi celebre şi, zic eu, cea mai tare de până acum. Cum stăteam eu singurel şi îmi beam berea:

„Ce faci, mă, aplici tactica introvertitului? «Trebuie să-mi sugeţi pula ca să aflaţi mai multe despre mine…»?“

…înseamnă că îmi rămâne timp căcălău să trag un ochi pe la animalele din bătătura preafrumosului loc de muncă:

…să-mi uit banii în bancomat?

a. Tâmpiţel.

b. Normal de tâmpit.

c. Extrem de tâmpit.

d. Toate variantele de mai sus sunt greşite.

e. Toate variantele de mai sus sunt corecte.

***

Deci, da, mi-am uitat banii în bancomat. Am plecat doar cu cardul. Cred că e o deformare profesională, de cele mai multe ori plec doar cu cardul fiindcă e sold zero… Ar fi o explicaţie. Dar acuma aveam bani, pentru că, de vreo câteva zile, am bani pe card… Şi i-am lăsat acolo, în pizda aia longitudinală a bancomatului… Şi n-am auzit-o piuind, pen’că vorbeam la telefon… Şi până mi-am adus aminte, mi i-a mâncat pizda diavolească pe toţi, i-a tras înapoi, chite-chite… Bănişorii mei, de care tre’ să mă lipsesc două zile, până se rezolvă reclamaţia…:)) Şi mi-e şi-acuma ruşine cu mine…

***

Răspuns corect: e.