THE BLOG-BÂRLOG

• Am senzaţia aia de jucărie pe final de baterie. Nu mă înveseleşte nici sticla asta de Johnny poliţist texan. Aştept primăvara şi simt nevoia să înjur.

• Sau să fiu înjurat: să mă bage cineva în pizda mamii. Din câte îmi dau seama, pizda mamii e un fel de Amsterdam.

• Nu, serios. Când mă piş, evitând să-mi văd pula ca să nu mă deprim, îmi arunc ochii prin baie. Şi mereu văd o cutie pe care scrie tantum rosa. Aflai acum că Tantum Rosa, un medicament bun pentru spălături vaginale (Benzidamidă), a devenit noua minune a drogaţilor în pană de ierburi. Se pare (cf. loripedia, verificat şi din alte surse) că are un efect halucinogen situat undeva între marijuana şi cocaină. Trebuie ţinută sub limbă până se înmoaie, după aia stinsă cu multă apă, pula mea şi doi bani şi-o căruţă de jidani, citiţi totuşi prospectul sau ambalajul, în cazul în care apar manifestări neplăcute pe mine mă doare-n cur.

• Cică ţine două zile efectul unui pliculeţ de-ăla. Nu şi în cazul în care speli pizda cu el.

Mai departe scrie-n carte »

Era o întrebare de acum foarte mulţi ani:

Acum ştiu răspunsul: it was me.

Sexul oral a scos Dicţionarul Merriam Webster din programa şcolară din California (realitatea.net)

A zecea ediţie a dictionarului Merriam Webster, care a fost folosit în ultimii ani în clasele a patra şi a cincea (pentru copiii de nouă şi zece ani), în disctrictul şcolar Menifee Union, a fost retrasă din şcoli pentru definiţia prea explicită a sexului oral.
Definiţia online a sexului oral, conform aceluiaşi dicţionar, este „stimularea orală a genitalelor”. „Este greu să stăm să citim dicţionarul, dar vom căuta şi alte cuvinte care sunt definite prea explicit”, a declarat purtătorul de cuvând al districtului, Betti Cadmus. În timp ce unii părinţi au lăudat această măsură, alţii nu sunt de acord. „Trebuie să tragem linie undeva. Ce o să facem în continuare? O să interzicem enciclopediile pentru că listează părţi ale anatomiei precum penisul şi vaginul?, a declarat Jason Rogers, unul dintre părinţii care nu este de acord cu retragerea dicţionarului.
O comisie şcolară va stabili acum daca interzicerea din Menifee va fi permanentă. Dicţionarul Merriam Webster se alătură altor cărţi care au fost scoase din programa şcolară precum cartea Song of Solomon, al câştigărului premiului Nobel pentru literatură Toni Morrison şi cărţile lui Khaled Hosseini şi Philip Pullman.

***
Asta după ce azi-dimineaţă primii următorul mail:

Comanda la pizza in Anul 2020

Clientul: Alo, buna ziua, doresc sa comand doua pizze.
Telefonista: Multumim ca ati sunat la Pizza . Puteti sa-mi dati numarul dvs. de identitate (NIDN: national ID number), domnule?

Mai departe scrie-n carte »

(I’ve nothing much to offer…)

- Vezi tu, mă Mişule, lumea asta e cam întoarsă cu curul în sus.

(There’s nothing much to take…)

Nu ştiu ce pula mea are, de unde i se trage. Oamenii ăştia din jurul nostru, toţi sînt oameni frumoşi, cum ai zice tu, nu sînt nişte maimuţoi… Ei, oamenii ăştia caută poezia, dar ei nu mai văd proza, nu mai văd teatrul. Mă simt aşa de modă de veche, cîteodată.

(But we’re absolute begginers…)

Ei caută doar poezia. Ce pula mea atîta poezie? Nu-i înţeleg. Poezia o ai sau n-o ai, dar proza, Mişule, proza poţi s-o cauţi. Poveştile, unde sînt poveştile? Uită-te la ei. Hai, uită-te un pic în jurul tău. Vezi, toţi caută extazul momentului, caută metafora. Unii caută rima. Nu sînt aici ca să bea, sînt aici ca să caute momentul ăla unic, momentul ăla care îţi împarte viaţa în două: jumătatea în care îl cauţi şi jumătatea în care ţi-l aminteşti. Vrei să-ţi zic ceva, Mişule? Momentul ăla nu există. Nu există. Berea asta ne împarte viaţa în două jumătăţi, înţelegi, şi nimic din ce-a fost înainte de ea nu va mai fi la fel. În faţa fricii, în faţa morţii, poezia moare. Poveştile rămîn, poveştile sînt singurele care trăiesc veşnic. Poezia, Mişule, e masturbare. Povestea e sex. Sex sălbatic. Cu finalizare orală. Orală şi anonimă. Toţi prăjiţii din ziua de azi, toţi beţivii, toţi prietenii noştri caută poezia şi de-aia o să moară trişti.

(If our love song could fly over mountains…)

Nu ştiu dacă pricepi, tu eşti tînăr şi poate-ţi imaginezi că o să vină ziua aia, ziua Z, ziua marii debarcări în fericire. Îţi spui că o să intri cu totul în fericire, ca marea pulă a omului intrînd în marea pizdă a cosmosului. Dar ce te faci după aia, în ziua Z plus unu? Te-ai gîndit? Crezi că încă o să mai ai zîmbetul pe buze? Crezi că încă o să mai ai extazul în suflet? Te înşeli. O să fie doar depresie post-coitum. În cel mai fericit caz, o să cari în spate, tot restul vieţii, crucea propriei tale fericiri. Dar nu asta o să se întîmple. Cînd o să te doară spatele, o să încerci să fugi. Şi-atunci, ceva din tine o să-ţi spună: încă nu am găsit poezia, poezie trebuia să fie ceva frumos, nu ceva care îmi rupe coastele! Şi-o s-o iei de la capăt, fără să ştii că nu ai nimic de găsit pe drumul ăsta.

(We are absolut begginers…)

Deci îţi zic: caută proza. Caută teatrul. Caută poveştile care au un început şi un final. Bagă-ţi pula în ele de momente magice. Nu există, crede-mă pe cuvînt sau fute-ţi viaţa căutîndu-le. Caută poveştile care au un final fericit. Ălea sînt singurele care merită trăite.

- Păi şi-atunci, de ce-ai vrut să asculţi melodia asta, asta nu e tot poezie?

- Eşti un bou, Mişule, asta eşti. O să înţelegi cînd o să fii mare.

(There’s no reason to feel all the hard times…)

V-aţi simţit vreodată goi pe dinăuntru? Şi, dacă da, aţi eşuat, ca şi mine, în tentativa de a vă umple golul? Ei bine, iată o povestioară – eu o primii ca fiind reală şi nemaiauzită, dar se prea poate să fie doar o anecdotă veche, pusă în scenă de oameni reali – dar care, şi asta e important, îmi schimbă optica asupra dubioasei deşertăciuni a unelor lucruri.

În faţa unei covrigării:

- Cât e, doamnă, covrigul?

- Trei mii.

- Şi gaura, cât e?

- E gratis, domne, aia nu costă nimic.

- Păi şi-atunci de ce n-o faceţi, doamnă, mai mare?

Şi ştiţi, că vă mai povesteam io la un moment dat despre Jara Cimrman, cel mai mare ceh al tuturor timpurilor, inventator, filosof şi ginecolog autodidact. Acuma am făcut şi câteva poze, ca să înţelegeţi despre ce e vorba.

From Jara Cimrman

Mai departe scrie-n carte »

Aseară, la Radio Guerrilla, reclamă de promovare la proiectul ăla al lor, cu noua colecţie de modele, secolele XX-XXI. O idee destul de bună, de altfel, care vine să compenseze oarecum pseudo-elitismul, cvasi-nihilismul şi semi-umorul din Catalogul de Mitocănie Urbană.

Mă rog, sunt mai multe modele pe-acolo, dar în spotul de aseară erau pomenite fix patru: Virgil Ierunca şi Monica Lovinescu, Nicolae Steinhardt şi Gheorghe Dinică.

Modele morale, aş zice la prima vedere, eu pe Steinhardt îl iubesc, Dinică mi-a plăcut enorm, iar pentru cei doi emigranţi mi s-a spus că ar trebui să am tot respectul. Dar am observat o ciudăţenie: din cei patru, niciunul nu a avut copii (dacă nu mi s-a topit şi bruma de cultură generală – dacă greşesc, spuneţi-mi).

Pe Steinhardt, fiindcă îl iubesc, dar şi pentru că şi-a ales o altfel de viaţă, îl înţeleg. Pe ceilalţi, nu, şi nici nu am de gând. Sunt oameni mari, ai ce învăţa de la ei; dar modelele morale, bag de seamă, sunt cam sterpe. O fi bine să fie aşa?

P.S. Aşa vru coincidenţa spotului respectiv să se întâmple, ca să mai îmi pun eu o întrebare. Nu generalizez: dacă intraţi pe site la guerrilla veţi găsi şi propuneri care au lăsat în urmă nu doar operă, ci şi viaţă.

• De mâine mă las de fumat. E a patruşaptea oară, pe anul ăsta.

• O vânzătoare de la magazin, când o întrebai, mai alaltăieri, cât mai e pachetul de Dunhill: – Aşa e că şi tu te laşi de fumat de fiecare dată când se scumpesc ţigările? Să-mi bag pula, câtă dreptate avea, nu mi-am dat seama că asta fac de când era Luckyul 35 de mii şi îmi luam câte 3 pachete înainte de a intra la Velvet, ca să-mi ajungă toată noaptea.

• M-am dus într-un an să mă las cu biorezonanţă. Îmi propusesem – ca în fiecare an – să mă las de pe 1 ianuarie, da’ ăia la cabinet aveau închis şi m-au programat pe 3. E, şi cine era prostul care stătea pe 3 ianuarie conectat la catozi, contra sumei de una sută euro? M-a ţinut vreo 3 zile, de Sfântul Ion m-am îmbetat ca porcul şi s-a dus biorezonanţa pe pulă.

• Acuma mă bag la cd-uri cu mesaje subliminale. Ocultistul nostru de la Republica Oltenia are la el pe sait de vânzare de-astea. Măcar de data asta nu ies în pierdere nici cu o minune de trei zile.

• Bine, strategia adevărată nu e bazată numai pe mesajele sublimbinale ale ocultistului nostru de serviciu. Mă duc acuma să mă îmbăt atât de tare încât mâine să-mi fie foarte rău şi să nu mai vreau să pun ţigara în gură. Bun plan, nu?

• Întrebări fără răspuns: una de la roacker de pe blog: de ce e furculiţa mai mare decât linguriţa? Alta de la Majorică: de ce Tom şi Jerry umblă mereu în pielea goală, dar atunci când sunt pe plajă sunt îmbrăcaţi în costume de baie?

• Iar aia din Tetelu de săptămâna trecută e genială, cu femeia bionică fără ţâţe care se întâlneşte cu cei doi supereroi: Superman şi Teleorman.

• Deci mâine intru la operaţie. Acuma mă duc să-mi fac anestezia generală.

Acuma, că tot se ceartă fetele pe Caragiale, şi după o zi în care tot vorbii cu nişte băieţi simpatici despre Epoca de Aur, îmi adusei aminte de un episod din istoria recentă al cărui tragi-comic bate la cur imaginaţia oricărui – ce vreţi voi – regizor, scenarist, romancier, jamaican fumat etc.

E de la cutremurul din 1977. În primele momente de după tragedie, se crease un val de emoţie colectivă greu de controlat, iar la Radio şi TVR începeau să se anunţe pagubele. Comitetul Central începe să sune prim-secretarii şi să le ceară statistici provizorii. Timişoara – ics la sută din clădiri afectate, igrec morţi. Craiova – ics la sută din clădiri afectate, igrec morţi. Şi tot aşa, până ajung în micuţul oraş Zimnicea, din judeţul Teleorman. Aici, un secretar de partid sufocat de emoţia tragediei şi obişnuit să umfle producţiile de grâu, orz, ovăz etc, se uită în jur şi observă că nu prea are cu ce fi în trendul catastrofei naţionale: câteva case prăbuşite, un singur mort. Dar nu poate să fie el mai fraier decât naţiunea îndurerată şi raportează: 80 la sută din clădiri distruse. Ceauşescu primeşte lista cu avariile şi constată că oraşul cel mai afectat din toată Republica Socialistă este, evident, Zimnicea. Aşa cum ar fi procedat orice şef de stat, anunţă că a doua zi dimineaţă va fi la faţa locului, să îi îmbărbăteze pe localnicii sinistraţi.

Toată noaptea, buldozerele au avut de lucru. Până dimineaţa, când a sosit Ceaşcă, Zimnicea era distrusă nu în proporţie de 80 la sută, ci integral. Secretarul de partid a înregistrat un succes notabil: Zimnicea este şi acum, în arhivele statului, consemnată ca fiind singura localitate pe care cutremurul din 1977 a ras-o de pe faţa pământului.

Căutam filmul ăla despre care mi-a vorbit elogios corporatistul M%@#L, nu pot să-i dau numele pe post – corporatisului, că filmului pot: In Diana Jones. N-am găsit decât un thumbnail,

In Diana Jones and the Temple of Poon

dar am găsit altele, destul de interesante şi, probabil, demne de văzut înainte de Francesca.

American Booty

Ass Ventura, the Crack Detective

Forrest Hump

Pulp Friction

Saturday Night Beaver

The DaVinci Load

White Men Can't Hump

Womb Raider

Aş vrea să le văd dublate de Irina Margareta Nistor.

Ce minunăţie mi-a stat tot timpul la îndemână şi n-am fost în stare s-o exploatez! Fuckin’ Google Translator, o mizerie care vine la pachet cu toolbar-ul google şi pe care nu ştiu de ce n-am descoperit-o până azi. Pielea mea, apeşi pe buton şi ţac, într-o clipocită ţi-a şi tradus pagina din română în engleză. Rezultatul este, zic eu, dovada că, într-o lume cu oameni trişti, calculatorele începură să aibă umor.

De exemplu, textul meu de dinainte sună cam aşa:

My friend, the assasin

Once, I worked and me from now famous Donkey Doru, underworld of the mass of the President. That should make me now and I am proud that I stood at the table with people from around the head of state. Many years before that, I befriended a boy, a journalist and dance, Cristian Vasilcoiu, dubbed, of course Coiu. Now, when the scandal Donkey-Basescu, the boy happened to be one of those fiercely scriseră in Daily, About my former employer shady. Reactions occur and întârziară not like that and I could find out, from a newspaper online Coiu that my friend is actually a cold-blooded assassin involved in the killing of another famous native shady, called Kayak. (…) Coiule, Dad, you gave more beers. You’re my first friend on suspicion of murder Canoeing.

Nu vă mai spun ce pasaje din mine şi google translator pot citi la categoria “These girls I ate today (Aceste fete care mi-au mâncat zilele)”.

Staţi o ţâră să vedeţi blogul lui Bucer (blog mendicant în engleză – originalul blog milog e aici) cum sună:

How many stars are in the sky, only one is Bucer

I mean it. I am Bucer. Save this word: Bu-cer. It tattooed on his arm. Write it on all sites stick it on the desk. A good catch you. An access to your password in a world that until now have thought it impossible. You were bored and sad, thought that there was. But behold, you’re lucky, eat the shit you’ve been in early childhood! There. Now I and blog.

Let no-nchipuiţi that without the blog, I would have been perfect. I would not be the complete solution to all problems. That without the blog, I would not have made woman to spârcâie-n bikini just throw it in my eyes deadly sick. Only vrusei to be most perfect. To be better than the mark than Mishu than Roacăru than Kinderu only Son, than all other Agarici who taught me how to breathe, how to shake off the stink when I pee, how to have sex tantric 17 hours, with or without women. Vrusei to show you who is true alpha male, the man in front of which even presidents of countries bowed and said with trembling voice:

- Respect, Bucer!

Indeed, so far I have not met with any president of the state. Were away. Not yet ready to give your eyes with him. Even so, I did not upset me. I know I did bulangii debt. For example, maimuţoiul curly guy who appears on Jay Leno should do my status because I gave good advice two years ago:

But already in the details with you, and it’s too early. Maybe you’re ready to sip a drink from the ocean. But it’s time for all.

First, to show that something pricepurăţi, glorified with me:

How many stars are in the sky,

Only one is Bucer.

And the sun and the moon

Bucer to take in hand.

And Big Bang, man,

Bucer’s was a fad.

De la blogărul de Bucer trecem la alt blogăr celebru, Tudor Chirilă. Câteva din versurile de la Hotel Cişmigiu, traduse de google:

But I’m terribly happy and smiling at us ncet

With a rictus of hyena that it froze

You destroyed the youth, health as

Damn you damn bunker where your hotel says.

We cacam the-darkness

We were crushed cracii-n

Aicea not for me

I am a delicate

I want a normal Buda

And how as a leading

Americans-were to blame

Fuck her mouth to fuck.

M-aş întinde aşa până mâine. Puteţi traduce şi invers, texte celebre din engleză în română. Sau în/din alte ţâşpe limbi. Pe bune, e very much caterinca. Când n-aveţi surse de distracţie, băgaţi toolbar-ul şi traduceţi ce texte aveţi la îndemână. O să vă mai înveseliţi oleacă.

Nu sunt multe diferenţe între Craiova şi Praga. Arhitectura ambelor oraşe este lovită de geniu din toate părţile. Cehii au celebrul Castel, a cărui construcţie a durat fix un mileniu, noi avem blocul S200, din a cărui operă de clădire au mai rămas vreo 980 de ani, care vor trece repede. Ei au Vltava, noi avem Jiul.  Tramvaie găsim în ambele municipii. La fel, curent electric,  canalizare, cinematografe. Cârciumi la fiecare colţ de stradă.  Beţivani. Curve. Artişti. Tâmplari. Oenologi.

Există totuşi două lucruri cu care Praga ne ia faţa: primul ar fi metroul. Al doilea ar fi muzeul dedicat lui Jara Cimrman.

Subiectul meu de astăzi, evident, nu este metroul.

Jara Cimrman a fost, de bună seamă, unul dintre cei mai ingenioşi oameni de pe planetă. Din cauza asta, cehii i-au dedicat un muzeu, amplasat la subsolul micului lor turn Eiffel, cunoscut şi ca Turnul Petrin. Şi, vizitând acel muzeu, am înţeles de ce era nevoie de un muzeu Jara Cimrman.

Încă de la intrare, omul nostru era prezentat (citez din memorie) ca fiind un om de litere, dentist, filosof, inventator şi ginecolog autodidact. Ca orice geniu care se respectă, Cimrman nu avusese parte de recunoaştere în timpul vieţii. Abia prin 1966, la 52 de ani de când fusese văzut pentru ultima dată, în munţi, când un doctor i-a găsit, din întâmplare, valiza cu obiecte personale, Cimrman a devenit celebru şi a căpătat, rapid, statutul de cel mai mare ceh al tuturor timpurilor.

Bustul lui Jara Cimrman, cel mai mare ceh al tuturor timpurilor

Atunci s-a constatat că:

• Cimrman inventase spălătoria auto chiar înainte ca maşinile să fi putut fi spălate. De aceea, instalaţia concepută de el a fost folosită la spălatul butoaielor de bere.

• Acelaşi ceh inventase ciocanul pentru bătut câte trei ţigle simultan, obiect expus în muzeu şi care arată ca trei ciocane obişnuite, aşezate din 40 în 40 de cm, pe o singură coadă.

• Cimrman le-a trimis americanilor proiectul Canalului Panama, însoţit de libretul unei opere cu acelaşi nume.

• Cimrman, se pare, a inventat iaurtul.

• Cimrmam a avut o intensă corespondenţă cu Bernard Shaw dar - conform wikipedia – irlandezul nu a răspuns niciodată.

• Tot conform wikipedia, Cimrman a inventat teatrul de păpuşi, pe când se afla în Paraguay.

• Cimrman a efectuat o expediţie de studiu a eschimoşilor canibali. Fugind de un asemenea trib furios, Cimrman a trecut la 7 metri pe lângă Polul Nord.

• Cimrman a revoluţionat şi metodele didactice, clasificând lecturile pe care elevii săi trebuia să le digere în lecturi de tipul „Nu-mă-uita“ şi lecturi de tipul „Ne-nu-mă-uita“.

• Cimrman, pasionat de teatru, l-a sfătuit pe Cehov că o piesă cu numai două surori ar fi prea subţire. Cehov s-a conformat şi a mai adăugat o soră.

• În Praga, însă, piesele lui Cimrman n-au fost bine primite de directorul Teatrului Naţional. Ca răspuns la desele scrisori ale lui Cimrman, acesta a spus: „Te rog să nu îmi mai scrii şi, preferabil, să nu mai scrii deloc“.

• Dar Cimrman nu s-a lăsat. La Viena, Cimrman a pus bazele Şcolii de Criminalistică, Muzică şi Balet.

• Nici ca filosof, Cimrman n-a stat de pomană. În jurnalul lui, s-au găsit maxime precum: „Sunt un ateu atât de perfect, încât mi-e tare frică să nu mă bată Dumnezeu“ sau „Existenţa nu poate să nu existe“.

Şi, stimaţi cititori, câte şi mai câte astfel de lucruri veţi găsi dacă vă veţi duce la muzeul Cimrman din Praga sau dacă, în criză de timp, veţi accesa wikipedia ori veţi căuta pe google după numele acestui mare personaj ceh.

***

Acuma, vă daţi seama că, deşi unii cehi susţin că e rudă cu Leonardo da Vinci şi că numele lui corect era Jara da Cimrman, omul despre care vorbirăm n-a prea existat vreodată. Personajul a fost creat prin 1966, cel mai probabil la beţie, de realizatorii unei emisiuni radiofonice de la postul naţional cehoslovac. Dar mitul lui Cimrman s-a dezvoltat atât de rapid, încât Jara a prins mai multă viaţă decât un om născut din mamă şi tată. În 2005 (când şi noi aveam concursul ăla cu Cel mai mare român) cehii au putut să-şi voteze, la televiziune, cel mai mare reprezentat al neamului din întreaga lor istorie. După ce s-au numărat voturile, stupoare: Hasek era pe locul 39, Kafka pe locul 55, Milan Kundera pe 85, Milos Forman pe 30. Fiindcă pe locul întâi era, evident, Jara Cimrman. Realizatorii au vrut să-l descalifice, dar s-au lovit de criticile telespectatorilor. Mulţi dintre ei nici măcar nu ştiau că Cimrman n-a existat cu adevărat, atât de bine ţesută era biografia sa fictivă. A fost nevoie de schimbarea regulamentului, aşa încât Cimrman să câştige detaşat secţiunea de cei mai mari cehi imaginari.

***

Despre povestea asta stăteam de taină cu beţivanii mei, mai zilele trecute, pe terasă la Irish. Noi n-avem un muzeu al lui Păcală, ori un muzeu al lui Bulă, ori al lui Nea Mărin, ori al lui Sucă, ori un muzeu al lui Tetelu, dacă vreţi. N-avem imaginaţie. Deşi, culmea, mari maeştri ai absurdului, precum Eugen Ionescu ori Tristan Tzara, sunt plecaţi du pi la noi dupe-acilea. Dar avem, ca şi în Praga, tramvai.

Deci dă neică un click pe poză, să vezi cam cum o să fie la mine la nuntă.

Gata, revin la lucruri serioase, cum ar fi moartea. Rândurile de mai jos sunt scrise pe un cavou din cimitirul craiovean Nisipuri:

Trecătorule opreşte şi dacă vrei tu citeşte. Fac justificarea pentru copiii mei şi nepoţi şi chiar pentru tine om bun. Am început construcţia la acest cavou la data de 25 iunie 1994. După o lună a început cel din faţa mea. Deci eu am început primul. Mi s-a aşezat acest cavou cred că în mod premeditat. Păcat. Eu ştiu că nici eu nici soţia mea sau copiii nu le-am făcut în viaţă nici un rău. Dar Dumnezeu a fost, este şi v-a fi. Păcat pentru o lucrare care pentru Cimitiriul Nisip e unicat să fie condamnată la întuneric pentru tot restul vieţii.

RĂUTATEA LUMII AICI ÎNCETEAZĂ
NUMAI FAPTA BUNĂ NU SE ÎNMORMÂNTEAZĂ
TRECUTUL E NOAPTEA, IAR AMINTIRILE
CANDELELE, CARE CU VREMEA SE STING
AH! CE GREU E SĂ FI OM

Înţeleserăţi, da? Nu mai poţi să-ţi faci un cavou care, vorba aia, să se învârtă după soare, că se găseşte un bulangiu care îţi ia lumina mormântului, numai aşa, de-afurisit, să-şi doarmă somnul de veci la nasul tău şi să-ţi ia viermii de la gură.

Şi uite-aşa, o lucrare unicat – uitaţi-vă la pozele de pe mormânt şi o să vă convingeţi că aşa e – fu condamnată la întuneric pentru tot restul vieţii. Ba chiar şi mai mult, dacă e să ne gândim că e vorba de un cavou.

Că e concurenţă în viaţă, ştiam, dar iote ce concurenţă e în moarte!
Pentru poze mai bune şi pentru varianta colegului Ivanov, de la care m-am inspirat, daţi un clic acilea, pe republicaoltenia.ro.