Marţi, 13

Mai departe scrie-n carte »

O vârâciune marca Mishu. La 13/07/2010 00:40, în Aceste fete care mi-au mâncat zilele, Blog Job, Toate
Mânz, viezure, brânză, blog: , , ,

Metoda Charmat

• Abia când constaţi că unde aşteptai să ţi se ridice statuia ţi se construieşte doar mormântul îţi dai seama cât de bine ştie păcatul vanităţii să fenteze paznicii sufletului.

• Să nu-mi plâng de milă am învăţat de mult. Obiceiul de a-mi râde de milă e însă în continuare dovadă de slăbiciune din partea-mi şi mă şi dă de gol adesea.

• Femeia, carevasăzică, acest chelner care îţi face nota exact când îţi venise cheful de băut.

• O invocaţie blasfemică de pe la mine de la ţară, folosită în momente de maximă surpriză şi mirare: „Mânca-ţi-aş pula Ta, Doamne!“ Ce-i drept, şi îmi dau seama abia acum, la 20 de ani de când n-am mai auzit-o, că nu se putea găsi ceva care să topografieze mai bine poziţionarea omului în faţa lui Dumnezeu în momentele de ironie a sorţii.

O vârâciune marca Mishu. La 17/06/2010 00:45, în Aceste fete care mi-au mâncat zilele, Bârlozofie, Toate
Mânz, viezure, brânză, blog: , , , ,

Song for the Rori

(Cântă Barenaked Ladies)

O vârâciune marca Mishu. La 16/06/2010 19:30, în Aceste fete care mi-au mâncat zilele, Blog Job, Toate
Mânz, viezure, brânză, blog: , , ,

About a girl

O vârâciune marca Mishu. La 25/05/2010 00:57, în Blog Job, Toate
Mânz, viezure, brânză, blog: ,

Mici diferenţe terminologice

(Apres un banc spus, în vremurile noastre bune, de Sorin, la Velvet)

O vârâciune marca Mishu. La 30/04/2010 00:55, în Blog Job, Toate
Mânz, viezure, brânză, blog: , , ,

Şi-apoi să mergem la războiu’ sexelor

Azi mă distrai nesperat de bine. Iată reţeta:

http://pandoras.realitatea.net/razboiul-sexelor/in-pat-cu-dusmanul-sau-de-ce-e-bun-misoginul-la-casa-femeii-6878.html

O vârâciune marca Mishu. La 23/04/2010 18:57, în Aceste fete care mi-au mâncat zilele, Bârlozofie, Blog Job, Toate
Mânz, viezure, brânză, blog: ,

Frumuseţea mătrăgunei

• Îmi adusei aminte de ceva ce mă enervează foarte tare. Dar acuma o să fiu politicos, da, şi n-o să mai vorbesc ca un porc, pentru că ne adresăm unei doamne. Doamna Grecu. Dana Grecu. Cea mai mare gaiţă. I-am zis lu’ tata, la un moment dat, să schimbe postul, că mă enervează vocea ei. Şi el, după oţâră de gândire, a avut o revelaţie: Deci de-asta mă durea pe mine în fiecare după-amiază capul?

• De-acum înainte, când o să vreau să combat erecţiile nedorite, n-o să-mi mai imaginez grase care se cacă fac treaba mare. O să mi-o imaginez – adică o să mi-o amintesc – pe doamna Grecu vorbind într-una, numai şi numai tâmpenii, şi zicându-le ghinioniştor ei invitaţi, cu glăsciorul ăla suav ca microfonia: „Ia explicaţi-mi şi mie cum vine asta…“

• O povestioară adevărată, despre puterea cuvântului, dintr-un veceu cu patru cabine:
Cioc, cioc.
- Ocupat.
Cioc, cioc.
- Ocupat.
Cioc, cioc.
- Ocupat.
Cioc, cioc.
- Intră.
Şi a intrat.

• Beladona, uneori belladonna… Cum sună? Like in OMFG, gen… Şi dacă-i zici pe româneşte, mătrăgună, sună ca pula. Dacă-i spui unei pizde domnişoare că e frumoasă ca mătrăguna, facem pariu că-ţi dă cu poşeta în senzori?

• Mătrăguna e printre predecesorii medicamentelor: în doze mici, vindecă; în doze mari, ucide. Asta o face şi mai „belladonna“ decât era.

• Dar mie-mi place ideea de medicament homeopatic. Medicamentul care conţine, în doze mici, chiar boala pe care o vindecă. Probabil asta ar trebui să facă şi arta, să fie medicamentul homeopatic al sufletului. Dacă n-ar apărea atâtea şi-atâtea erori de dozare.

• Şi uite-aşa îi răspundem şi zmintitei noastre de serviciu, care, mai acum vreo zece minute, se uita ca curca la gadget la următorul vers din Coldplay: „Am I part of the cure or am I part of the disease?“ Poate eşti şi una şi alta, zăpăcito.

O vârâciune marca Mishu. La 22/01/2010 02:46, în Bârlozofie, Blog Job, Toate
Mânz, viezure, brânză, blog: , , ,

Timpula (2)

Odată, am scris şi eu o poezie. O poezie despre o poveste. Aşa mi se-ntâmplă mie, scriu poezii doar când mi se termină poveştile. Sau când încep altele. Aş fi, de bună seamă, un poet bun pentru naşteri şi înmormântări.
Şi poezia era cam aşa (copy/paste):

***

la târgul sufletelor de un leu
vroiam să-mi scot pârleala cu al meu;
ţucălarii lui Faust, ce oaste de strânsură,
dar vai!, nici un Mefisto nu ne-a fost pe tură.

strict refuzat de muze şi de zei,
bag seamă că doar tu, fetiţo, mă mai vrei

aşa că fac eu ultimul prim pas
te chem la uşă cu rugină-n glas
epavă după orice stas,
beat ca un popă după parastas
suflet de tomberon şi de pripas
îţi spun că asta-i tot ce mi-am rămas.

îmi ţineai predici despre-un nou început
de ce nu te bucuri, nu asta ai vrut?

***

Şi avea şi un titlu, se chema „Înapoi“. Titlul, cu siguranţă, a fost neinspirat. Dacă mă gândesc bine, trebuia să se fi chemat „Înainte“.

O vârâciune marca Mishu. La 21/01/2010 02:37, în Aceste fete care mi-au mâncat zilele, Blog Job, Secretul liricii lui Bachus, Toate
Mânz, viezure, brânză, blog: , , , ,

4 noaptea, lună cu r

• It’s four in the morning. E trecut deci de 3, ora sufletului. Credeam c-asta-i o găselniţă de mea, de pe vremea de când puneam mai mult preţ pe suflet şi pe ore, după aia am citit, cu surpriză enormă, că şi Nietzsche spunea la fel. Că ora 3 noaptea e ora la care niciun adevăr nu rămâne nerostit. Dar acum e deja 4.

• Sunt trist. Nu voiam să supăr conspiraţia ovarelor romantice cu postarea mea anterioară, dar faptul că le-am supărat mă întristă deodată. Brusc, nu mai fu vorba de un film sau de o atitudine, ci de întreaga mea viaţă. Principiile de funcţionare ale acestui blog sunt destul de simple şi le-am sintetizat cât de bine am putut când am spus că este legat de jumătatea plină a paharelor goale. Eu asta caut şi – logic – eu asta nu găsesc, că altfel n-aş mai căuta. Dar sper, în continuare, că voi găsi şi pe alţi ca mine, care să înţeleagă că a spune că viaţa e frumoasă e o axiomă nedemonstrabilă, nu teorema la care a ajuns mintea omului prin eforturi încâlcite şi conexiuni dubioase. De-aia nu mai am de ales. Nu vreau – şi nici nu sunt sigur că aş mai putea, de altfel – să ajung la concluzia că eu, cu mintea mea, pot să am alte opţiuni, alte gusturi, alte valori decât viaţa.  De-asta mă enervează, de-a valma, artiştii care profită de dramul lor de talent pentru a simula lupta cu axioma de mai-nainte, ştiind că se cumpără gestul lor energic şi patetic de a da pumni în stâncă, mă enervează cei fals lipsiţi de noroc şi mereu mâhniţi, ipocriţii, poeţii supăraţi pe Dumnezeu că nu le dă rime, bărbaţii care se fut în cur şi femeile care nu vor să facă copii. Din motivele astea sunt supărat pe propria-mi fire şi pe propriile-mi sentimente (mai puţin fututul în cur, de-asta m-a ferit natura) şi din motivele astea sper că, într-o bună zi, o să fiu eu însumi enoriaş al propriei mele biserici.

• Şi-n ziua aia, când mă voi fi împăcat cu toate, ştiu că voi avea luminiţe în ochi. Şi va fi mereu ora 3 noaptea. Şi sper doar să nu fie prea târziu, ca-n povestea aia:

- Părinte, dacă Dumnezeu îmi iartă păcatele, când să mă las de ele?

- Cu o zi înainte de a muri.

- Şi când o să fie ziua aceea?

- Asta, fiule, n-am de unde şti.

• Da, jumătatea mea masculină e din nou beată, iar jumătatea mea feminină se adresează vouă, conspiraţiei ovarelor romantice, şi vă zice aşa: nu cădeţi în capcană, feriţi-vă de lucrurile care n-au poveşti în ele aşa cum evreii de demult trebuia să se ferească de falşii profeţi şi, cel mai important, în lunile cu r în nume, îmbrăcaţi-vă bine când ieşiţi din casă şi dormiţi cu şosete în picioare. Ca să nu răciţi.

O vârâciune marca Mishu. La 17/01/2010 04:37, în Bârlozofie, Blog Job, Toate
Mânz, viezure, brânză, blog: , , , ,

Dragă Biliana,

Sincer îţi zic, am vrut mai demult să-ţi scriu, de ani buni, dar uite că abia acum m-am hotărât, fiindcă ţi-am văzut azi de dimineaţă poza în ziar. Noroc că am obiceiul ăsta, să citesc ziarele în fiecare dimineaţă, altfel, cine ştie, iar uitam. Şi am fost peste măsură de surprins, să ştii.

Nu m-aşteptam s-arăţi aşa. Nu vreau să spun că nu arătai bine, nu. Doar că, na, cum să-ţi explic, în mintea mea ai rămas un pic altfel.

Părul, desigur, părul. Nu prea mi-am dat seama din poza asta alb-negru, mai eşti blondă? Eu aşa te am în cap: blondă, cu părul drept şi mereu spălat, şi ţi-l flutura vântul când ne suiam pe blocuri turn şi pierdeam pe-acolo zile-ntregi, zi de vară până-n seară, cum se zice, că seara te duceam la tac-tu acasă.

Şi eu am zis că suntem Peter Pan şi Wendy. Şi tu mi-ai zis că aşa e, Biliana, mincinoasă mică.

Şi pe urmă, într-o zi, când m-ai lăsat să îţi bag un deget în păsărică, şi tu n-ai avut de unde să ştii, dar îţi spun acum, pe tot drumul spre casă mi-am mirosit degetul, fiindcă avea un iz de fân şi de dragoste, iar când am ajuns i l-am dat şi lu’ frate-meu să-l miroasă, dar el n-a simţit nici fânul, nici dragostea.

Biliana, Biliana, ce mai păsărică fără de pereche aveai pe vremea aia.

Şi-a mai fost atunci, când erau magnoliile înflorite şi mie mi se părea că-s de mâncare. Cred că-mi era foame, pe vremea aia. Şi ne-am plimbat prima oară cu metroul, şi mi-ai zis că aşa de mult îţi place că suntem doi oameni frumoşi în metrou. Şi toată lumea ştia pe ce parte are staţia următoare peronul, numai noi habar n-aveam, fiindcă eram îndrăgostiţi şi nu ne interesau micile detalii ale călătoriei.

Şi pe urmă, într-o noapte, când eu m-am îmbătat ca porcul şi tu a trebuit să fumezi repede o ţigară de marijuana ca să mă ajungi din urmă. Şi te-am dus acasă cu maşina, fiindcă nu mai erau metrouri şi nici tu nu mai erai aşa de sigură că suntem nişte oameni frumoşi.

Şi în ziua aia, când m-ai pus să te aştept, Biliana, şi tu n-ai mai venit.

Şi de-asta ţi-am scris azi, să-ţi spun că îmi pare rău că am zis atunci că eşti o curvă. Adică, nu ţi-am zis ţie direct, fiindcă nu se cuvenea, dar am gândit asta şi sunt sigur că tu ştii că am gândit aşa, fiindcă tu îmi citeai mereu gândurile.

Ba mai mult, de faţă cu unii care au stat să mă asculte, chiar am zis cu voce tare că tu, Biliana, erai o curvă.

Şi asta e ideea, Biliana, adică voiam să îţi spun că îmi pare rău că am fost un porc. Şi mă bucur că tu ai ajuns, cum scrie în ziar, chiar sub poză, o soţie devotată, o mamă şi o bunică iubitoare.

Lasă, Biliana, poate ne vedem zilele astea şi îţi mai povestesc eu de una-alta.

O vârâciune marca Mishu. La 15/12/2009 03:26, în Aceste fete care mi-au mâncat zilele, Blog Job, Toate
Mânz, viezure, brânză, blog: ,

Am şi eu dovlecelul meu

Stau aşa şi-mi spun câteodată că o relaţie, o poveste de dragoste, o afacere de cuplu – cum vreţi să-i ziceţi – e un amestec semiraţional de sentimente şi clişee, de nebunie şi ţâţe, alcool şi cur, nevroze şi cafele de dimineaţă, evadări şi reveniri etc. Cred că aşa trebuie să fi mers lucru şi între mine şi Majorică, de-a lungul vremii. Cred că aşa au început. Aşa trebuie să fi început. Între timp, au ajuns aici:

Dovleţii de Halloween

Mişu + Majo = Love

Da, am făcut dovleci de Halloween, cu Majorache. Şi aveţi o singură încercare ca să vă prindeţi care-i dovletele scobit de mine şi care-i ăla făcut de ea.

O vârâciune marca Mishu. La 03/11/2009 13:06, în Aceste fete care mi-au mâncat zilele, Blog Job, Toate
Mânz, viezure, brânză, blog: , , ,

Din dragoste

• Şi-această minunată invenţie a omului, numită wireless, pe care mi-am procurat-o acum aproape doi ani pentru numai una sută cincizeci lei noi, care îmi permite să mă bălăngăn în blogosferă în timp ce stau şi fumez pe veceu.

• De altfel, nu m-am putut deseori abţine să mă întreb, mai ales când scriam la ziare: câţi oameni mă citesc pe căcare? Câte găuri negre se deschideau şi se închideau întru comunicare cu natura, blagoslovite de sărmanele mele cuvinte şi de scofâlcitele mele idei?

• Acum opt ani, de exemplu: Gazeta de Sud, tiraj 40.000 BRAT. Îmi place să cred că măcar 2,5% din cititori, adică una mie bucăţi găoaze, mă savurau o dată cu căcarea de dimineaţă.

• Şi mai vechea mea problemă: când spui „o dată cu căcarea“, mai e nevoie să eviţi cacofonia?

• Nu ştiu când, cum şi de ce am devenit aşa scârbos. Cert e că acum am ajuns la un grad de fineţe suficient pentru a putea argumenta sau combate orice afirmaţie cu un vocabular de 30 de substantive, cu condiţia ca printre ele să se regăsească întregul lexic scato-sexual.

• Sunt o ţâră arţăgos noaptea asta. Am o capsă pusă, nu ştiu exact pe cine şi de ce, dar am încredere în intuiţie suficient încât să presupun că există nişte motive, pe care le voi conştientiza la un moment dat. E cam cum zicea un amic pretins misogin: muierea trebuie bătută din când în când; dacă nu ştii tu de ce o altoieşti, nu trebuie să-ţi faci griji: ştie ea.

• Amicul meu misogin s-a însurat la scurtă vreme după afirmaţie.

• Beau Becherovka. Încă mai are gustul indecis al mansardei ăleia din Praga. Avea o fereastră cu tocul găurit, şi-n gaura aia am îndesat un ob, ca să nu mă mai tragă curentul. De-a lungul vieţii, curentul şi ob-urile mi-au provocat numai neplăceri.

• A, şi mi-am adus aminte ceva demult uitat. La începuturile carierei mele de labagiu, prin ’93 să fi fost asta, materialul pornografic inspiraţional (Infractoarea mov, nu vă gândiţi la vreun Hustler) era foarte greu de procurat. De-asta trebuia să desenez mai întâi pe-o foaie un mascul pârlind o femeie şi abia după aia să iau castravetele la decojit. Foaia trebuia să fie velină. Pe vremea aia, mi se părea că desenele pe foi dictando sau caroiate nu sunt suficient de realiste.

• Cam asta fac şi-acum, câteodată, când scriu despre fostele iubiri. Mai întâi le acord o reprezentare ideală, pentru ca apoi să-mi orgasmizez sufletul citind-o.

• Dar nu azi. Azi sunt în toate proaste. Azi n-aş putea rememora decât ziua în care, vorba lu’ tata, am aflat cu nedisimulată stupoare cât de aproape e pizda de cur.

• După ce public asta, o să intru pe google translator şi-o să-mi citesc ultima frază în câteva limbi de circulaţie internaţională.

• N-am titlu pentru mizeria asta de post. O să-l botez, fără nicio legătură, „Din dragoste“.

• Sau cu legătură. Poate nu-mi place să recunosc.

O vârâciune marca Mishu. La 30/09/2009 01:18, în Blog Job, Toate
Mânz, viezure, brânză, blog: , ,

De ce nu iubim toate femeile

Jumate întrebare, jumate resemnare: De ce iubim femeile. O carte proastă a unui scriitor bun. Fiind bestseller, a fost uşor de împrumutat, deci nu m-a păgubit achiziţia. Dar m-a enervat lectura: de fiecare dată când pe cerul lui Cărtărescu apărea vreo cometă cu fustă, subconştientul îl trăda pe autor, care îşi începea capitolul cerându-şi scuze: asta o să fie cam urâtă, cam trecută, cam grasă etc. Fără-ndoială, poetul şi-a iubit femeile mai mult de nevoie decât de voie, şi, de aici, sechelele.

E drept că, dacă te dă politeţea afară din casă, poţi să minţi că toate femeile au ceva frumos în ele. Dacă însă începi să crezi asta de-a binelea, e grav. Păi cum, în vecii vecilor, o să se simtă norocoasă aleasa ta, dacă singurul tău criteriu de validare priapic a fost apartenenţa ei la sexul slab, fie el depilat sau nu? Pe scurt: niciun băiat nu-şi poate construi un discurs romantic dacă nu dispune de temelia unui solid misoginism. Mai departe scrie-n carte »

O vârâciune marca Mishu. La 26/03/2009 09:03, în Aceste fete care mi-au mâncat zilele, Din 24FUN, Toate
Mânz, viezure, brânză, blog: ,

Cum să scrii pe blog o labă despre o labă fără să pară labă

Încep să învăţ cum e cu blogurile astea, ceea ce sper să-mi folosească atât mie personal, în postările viitoare, dar şi vouă, în caz că vă veţi apuca de blogărit sau veţi dori să vă îmbunătăţiţi performanţele de gen.

Primul lucru pe care l-am înţeles e că blogării, cu mine în frunte, suferă de boala aia pe care o diagnosticase Cioran într-o cărţulie de-a sa: nu au nimic de spus, dar sunt chinuiţi de nevoia de a spune ceva. Neavând nimic de spus, ar putea să tacă, aşa cum aş putea şi eu să tac. Chinuindu-ne însă nevoia de a scrie, evident că activitatea noastră scriitoricească seamănă a labă. Şi, de aici, marea problemă: cum să maschezi această frecţie, cum s-o ambalezi frumos şi s-o faci să pară ditai travaliul de futai artistic?

Până acum, am descoperit câteva reţete simple, pe care, mărinimos cum mă ştiţi, vi le împărtăşesc gratis, în speranţa că bunul Dumnezeu mă va recompensa pentru marea mea bunătate şi îmi va pune pe bilet numerele câştigătoare la 6 din 49.

Mai departe scrie-n carte »

O vârâciune marca Mishu. La 24/03/2009 22:21, în Blog Job, Toate
Mânz, viezure, brânză, blog: , , ,

Ea era cam frumoasă

Normal că-mi aduc aminte. Prima dragoste nu se uită niciodată. Deci, întâi şi-ntâi de toate, ea era frumoasă. Acuma, ca o paranteză, ştiu şi eu că orice îndrăgostit crede că aleasa lui e cea mai frumoasă din curtea şcolii, fiindcă aşa e scris în firea omului, ca fiecare cioară să-şi iubească puiul. Dar ea avea genul ăla de frumuseţe universală, gata să-ţi sucească şi ţie gâtul între două staţii de autobuz. Când o plămădise, Dumnezeu îşi trimisese pe pământ cheia franceză, ca să deşurubeze şi să scoată din piept inimile ăle mai roase de rugină, cum era a mea.

Şi-avea şi-un suflet rotofei, care l-ar fi făcut şi pe Moş Crăciun să pară egoist, pentru că ea ştia cum să scotocească în tolba cu cadouri în fiecare seară, nu doar o dată pe an, şi uneori era atât de entuziasmată de opera ei de binefacere, încât abia mai puteam dezlipi, dimineaţa, guma ei de mestecat cu fructe de pe scurtele bucle ale părului meu. Suflet mare, după cum ziceam, oglindit într-o pereche de ochi enormi, stil manga, care, dintr-o privire, dezintegrau materia şi-o reasamblau mai aapoi, după matricele unei noi alchimii, pe care până atunci n-o ştiuseră decât unii poeţi mai norocoşi. Iar când clipea, îmi venea să-nchid ferestrele, ca nu cumva să mă tragă curentul de la genele ei lungi şi să mă pomenesc transformat cu totul într-o gâlcă mostofâlcă pe care niciun descântec băbesc să n-o mai poată vreodată vindeca.

Era şi deşteaptă. E drept că, fiind întâi de toate femeie, nu se prindea ea chiar la toate bancurile. Adică, nu se prindea nici la jumătate din ele, dar îmi dădea senzaţia că o face intenţionat, ca să lase în mine măcar o vagă iluzie a superiorităţii masculine. Însă, spre diferenţă de mine, era suficient de inteligentă încât să n-aibă nevoie de cărţi ca să ştie pe de rost diferenţa între ce e bine şi ce e rău, între ce e sănătos şi ce e lipicios, între ce e moral şi ce îngraşă. Şi râdea frumos, şi plângea şi mai frumos, şi mirosea cel mai frumos, şi tot ce făcea era frumos, iar asta trebuie să mă credeţi pe cuvânt, fiindcă n-am cum să descriu acum toate amănuntele.

Iar când eu am îmbătrânit, ea, care rămăsese tânără, şi-a luat toate frumuseţile la spinare şi s-a dus la fel de frumos, cum numai prima dragoste ştie să se ducă. Nu-i vina mea, îmi spun din când în când. Toate astea trebuia sa poarte un nume, un singur nume, dar ea avea zece, aşa că n-am putut să le iau de nevastă.

O vârâciune marca Mishu. La 13/11/2008 09:09, în Aceste fete care mi-au mâncat zilele, Am fost odată frumos şi deştept, Din 24FUN, Toate
Mânz, viezure, brânză, blog: , ,