THE BLOG-BÂRLOG

Mi-a vorbit cineva, într-o seară, de noua psihoză internautică mondială: Second Life. Pân-atunci n-auzisem de jocul ăsta, dar m-am documentat: e vorba de o lume virtuală, care are acum vreo 13 milioane de locuitori şi un trend demografic care-o s-o facă mai populată decât Germania până la anul. Regulile sunt simple: intri pe site, îţi creezi un cont, o nouă identitate, devii rezident, plăteşti o taxă, cumperi pământ, îţi faci o casă, îţi începi existenţa paralelă: acolo munceşti, acolo creezi, acolo te distrezi, acolo iubeşti (cu sexul, sincer, n-am prea înţeles cum e), acolo faci bani.

Mi s-ar fi părut o joacă până am aflat că:
Banii virtuali sunt convertibili în banii reali. În Second Life există magazine virtuale ale firmelor reale care vând produse virtuale oamenilor virtuali. Există bănci virtuale, cazinouri virtuale, muzee virtuale. Lituania şi alte câteva state şi-au deschis deja ambasade virtuale în Second Life. Chiar şi ziarul Gândul are o redacţie virtuală în SL. Trupele nou apărute susţin concerte şi turnee de promovare în SL. Vedetele din SL şi-au schimbat dolarii Linden (aşa le zice) în USD şi au devenit milionari de-adevăratelea. UE a impus deja TVA la comerţul cu obiectele virtuale din Second Life (pe bune!). Etc etc. Oricum, am înţeles repede că ăsta o să fie viitorul omenirii: viaţa virtuală. Asta o să fie noua televiziune, ăsta o să fie noul internet, ăsta o să fie noul opium al maselor.

Cu (numai) 80 de ani în urmă, Hesse se plângea, prin gura lupului de stepă Harry Haller, că radioul, cea mai agresivă invenţie a omului până la ora aia, dezumanizează. Ho-ho! Păi, pe lângă Second Life, să asculţi o emisiune de noapte la tranzistor îmi pare la fel de dulce-desuet ca un foc de lemne în şemineu! Eu n-am priceput că radioul mă rupe de lume. Copiii mei, probabil, n-o să mai înţeleagă că există o primă viaţă înaintea celei de-a doua.

Cine mi-a zis de jocul ăsta mi-a dat subiectul cu tot cu adnotări. E ca-n Sorescu, mi-a zis, când se roagă Iona de mă-sa: „Mai naşte-mă o dată! Prima viaţă nu prea mi-a ieşit ea. Dar poate a doua oară…“ Ocazie cu care îmi dau seama că, orişicât aş mai cârcoti unoeri, în sinea mă simt un norocos. Spre diferenţă de Iona, de exemplu, n-am simţit nevoia să renasc, instant şi online, în lumea rezidenţilor Second Life.