Autocritica forumistului

Mai departe scrie-n carte »

O vârâciune marca Mishu. La 04/07/2010 14:24, în Blog Job, Toate
Mânz, viezure, brânză, blog: , ,

Adevăratul salut românesc (le vrai salut roumain)

Adevăratul salut românesc: "s'il vous plait, messieurs, mesdames..."

O vârâciune marca Mishu. La 21/04/2010 00:10, în Blog Job, Toate
Mânz, viezure, brânză, blog: , , ,

Chuck Norris Facts

Pregătindu-se să fie dat afară de la „taifasurile drăceşti“ (revista Taifasuri, băga-v-aţi pula-ntr-însa), unde scria ample reportaje despre efectele benefice ale tratamentului cu ciuboţica cucului, Lazio deveni tot mai inspirat.

Urmează Vin Diesel?

Iar eforturile sale fură răsplătite, Lazio fiind, în cele din urmă, dat afară de la taifasurile drăceşti. Ciuboţica pulii o să regrete mereu reprofilarea singurului ziarist care a înţeles-o cu adevărat.

O vârâciune marca Mishu. La 16/04/2010 13:50, în Blog Job, Chestii care se-ntâmplă, Toate
Mânz, viezure, brânză, blog: , ,

Abatele Felazio

De pe blogul lui Lazio:

Destin cu găină

I'm dead, I'm dead, you know that I'm dead...

Poţi reuşi. Noi te putem ajuta.

P.S. Lazio era coleg cu mine la Lupa. Ba nu, să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului, era subordonatul meu la Lupa. Sclavul meu. Era suficient să ridic o sprânceană sau să mişc dintr-o ureche şi Lazio deja făcea singur tot ziarul. Sau, pula mea, poate nu era aşa, dar a intervenit subiectivismul în amintiri…
Acuma, Lazio e la Bucureşti. Zice că s-a săturat să mănânce covrigi. N-a zis din coada cărui câine şi-i procură. Şi că s-a săturat să scrie despre rostopască şi coada şoricelului la o revistă de largă respiraţie populară. Aia e. Lasă, Lazio, că a trecut doar un an. Good things cum on those who wait.

O vârâciune marca Mishu. La 08/04/2010 12:19, în Blog Job, Chestii care se-ntâmplă, Toate
Mânz, viezure, brânză, blog: , , ,

Frumuseţea mătrăgunei

• Îmi adusei aminte de ceva ce mă enervează foarte tare. Dar acuma o să fiu politicos, da, şi n-o să mai vorbesc ca un porc, pentru că ne adresăm unei doamne. Doamna Grecu. Dana Grecu. Cea mai mare gaiţă. I-am zis lu’ tata, la un moment dat, să schimbe postul, că mă enervează vocea ei. Şi el, după oţâră de gândire, a avut o revelaţie: Deci de-asta mă durea pe mine în fiecare după-amiază capul?

• De-acum înainte, când o să vreau să combat erecţiile nedorite, n-o să-mi mai imaginez grase care se cacă fac treaba mare. O să mi-o imaginez – adică o să mi-o amintesc – pe doamna Grecu vorbind într-una, numai şi numai tâmpenii, şi zicându-le ghinioniştor ei invitaţi, cu glăsciorul ăla suav ca microfonia: „Ia explicaţi-mi şi mie cum vine asta…“

• O povestioară adevărată, despre puterea cuvântului, dintr-un veceu cu patru cabine:
Cioc, cioc.
- Ocupat.
Cioc, cioc.
- Ocupat.
Cioc, cioc.
- Ocupat.
Cioc, cioc.
- Intră.
Şi a intrat.

• Beladona, uneori belladonna… Cum sună? Like in OMFG, gen… Şi dacă-i zici pe româneşte, mătrăgună, sună ca pula. Dacă-i spui unei pizde domnişoare că e frumoasă ca mătrăguna, facem pariu că-ţi dă cu poşeta în senzori?

• Mătrăguna e printre predecesorii medicamentelor: în doze mici, vindecă; în doze mari, ucide. Asta o face şi mai „belladonna“ decât era.

• Dar mie-mi place ideea de medicament homeopatic. Medicamentul care conţine, în doze mici, chiar boala pe care o vindecă. Probabil asta ar trebui să facă şi arta, să fie medicamentul homeopatic al sufletului. Dacă n-ar apărea atâtea şi-atâtea erori de dozare.

• Şi uite-aşa îi răspundem şi zmintitei noastre de serviciu, care, mai acum vreo zece minute, se uita ca curca la gadget la următorul vers din Coldplay: „Am I part of the cure or am I part of the disease?“ Poate eşti şi una şi alta, zăpăcito.

O vârâciune marca Mishu. La 22/01/2010 02:46, în Bârlozofie, Blog Job, Toate
Mânz, viezure, brânză, blog: , , ,

Pe partea economică direct: ce breaslă de căcat e mass-media

Deci mă enervai atât de tare încât revin la nişte subiecte stupide, cum ar fi impozitul pe venit:

Mă enervă la maxim Mircea Badea, care face pe tâmpitul, în direct sau în reluare, chiar în timp ce scriu asta. Mă enervară aproape la maxim mulţi din mahării presei din ţară, care se apucară să facă o mare gălăgie legată de una dintre puţinele măsuri sănătoase la cap ale guvernului: contribuţia la fondurile de pensii şi sănătate a celor care au venituri din drepturi de autor.

Acuma să vă spun de ce călcară pe măsele: pentru că ei, alături de câţiva lăutari şi alţi muişti aidoma, vorbesc în numele tuturor salariaţilor din mass-media şi alte domenii de-astea anexe producţiei intelectuale şi îşi apără fix interesul lor de sugători de pulă îmbuibaţi.

Cu ce să încep? Hai să vă zic despre mine şi despre cel puţin douăj’ de oameni pe care-i cunosc: în ultimii patru ani, de când s-a inventat băşina asta cu drepturile de autor, pot spune că munca mea de ziarist a trecut dinspre zona alb/negru spre zona gri. Adică toţi sugătorii de ob-uri de angajatori ai mei mi-au făcut carte de muncă pe o sumă de căcat, eventual minimul pe economie (am aflat la plecarea de la unul din angajatorii lingători de diaree că, după un an de muncă în care îmi ştiam cartea de muncă în siguranţă, aveam venituri aferente unui sfert de normă, adică un sfert de minim pe economie). Restul banilor, desigur, drepturi de autor.

Aşa mi s-a întâmplat mie şi, presupun, unui procent de peste 80 la sută dintre ziariştii din ţară. Nu vorbesc de epilaţii la coaie care umplu presa din Bucureşti, unde lucrurile – şi veniturile – sunt relativ mai curate. Vorbesc de noi, cucuvelele de provincie, pe care Dumnezeu i-a ferit de mersul cu metroul.

Mai departe, pentru cine nu ştie: drepturile de autor nu sunt integral impozitate la sursă. Şi, după ce că iei în mână, lunar, o sumă de tot căcatul, afli la sfârşitul anului că mai ai de dat înapoi la stat echivalentul a unul sau două salarii de-ălea de căcat. Superb.

Continuăm, lua-mi-ar pula între gingii toţi domnii cu abdomenul perfect plat, sta-le-ar piticul porno sub goaze când fac ei sfoara. Deci, după ce că în 90 la sută din cazuri metoda e folosită de angajatori pentru a frauda statul şi angajatul (asta şi pentru că bună parte din ziarişti sunt tineri şi/sau proşti ca mine şi îi doare în cuc dacă plătesc ceva la pensii sau sănătate, pentru că li se pare că va mai dura o veşnicie până când va da peste ei vârsta pensiei sau vreo boală ), dezavantajele sunt susţinute de sistemul bancar, care, în principiu, se pişă pe tine de la etaj dacă te duci să ceri vreun ban împrumut justificându-ţi veniturile prin drepturi de autor.

Acuma, vine de-alde Mircea Badea, plus alţi lideri de opinie trăgători pe nas şi beliţi în găoaze şi zic: nu, domne, ne jefuieşte statul pe noi, artiştii… Şi mai iau şi nişte gurişti de nunţi, ca să-şi întărească dreptatea. Lua-re-aş Lua-le-aş viaţa în pulă de artişti.

După aia: vine ministrul muncii, Şeitan, şi nuanţează: nu se impozitează toate veniturile din drepturi de autor, ci doar ale celor care nu au cărţi de muncă. Ministrul e şi el un bou cu pedigree, pentru că formula sa permite în continuare erori majore. Dar, chiar şi aşa, ar fi capabilă să aducă la bani albi cel puţin jumate din ziariştii care actualmente sunt plătiţi la gri. Şi ce zice M.B.? Caterincă de două parale: că el vrea să plătească mai mult, că el vrea să dea jumate din ce câştigă. Şi îl mai şi face deontolog de căcat pe Sorin Ioniţă, singurul – după ştiinţa mea – care are o atitudine sănătoasă şi demnă în laba asta de scandal. (Aştept ceva şi pe Gândul, un ziar care, după ştiinţa mea, e printre puţinele care îşi plăteşte colaboratorii cu carte de muncă pe întreaga sumă).

Şi-acuma, un happy-end senzaţional: să vă spun ceva, în premieră, despre labagiul ăsta care se dă sărac pe la televizor şi zice că stă cu mă-sa mare în Titan. Vă ţineţi bine, stimaţi telespectatori? Are un milion jumate de euro depozitaţi numai într-o bancă. Păi dacă i s-ar fi impozitat drepturile de autor cu jumate, cum zice dându-se ciumeg, ar pierde 500.000 de euro, nu? Şi-i ia apărarea cui? Văduvei lui Ion Dolănescu, sărmana, care tocmai îi luă lui Ionuţ o casă cadou de ziua lui, lua-re-aş lua-le-aş şi lor corzile vocale în drujbă?

Nu vreau să exagerez cu socialismul. Dar mă enervează clonţarii ăştia botezaţi în slobozi, care fac pe proştii şi le iese.

Dar mai grav, ca să închei, e că cele câteva voci care, dintr-un motiv sau altul, au ajuns să aibă audienţe fenomenale în mass-media, se comportă exact precum ca cei pe care-i înjură şi, când au un interes personal, îşi bagă pulile blegi în restul colegilor. Colegii sunt oricum de căcat. Ei sunt geniile, ei sunt moţul lindicului, crema pizdei, sâmburele de strugure din vârful căcatului. Lor le adresez ultima şi cea mai gravă înjurătură din acest text: să le dea Dumnezeu pensie cât a mea.

O vârâciune marca Mishu. La 12/01/2010 01:25, în Blog Job, Toate, Vaca de pe şură
Mânz, viezure, brânză, blog: ,

Prietenul meu, asasinul

Pe vremuri, am lucrat şi eu la de-acum celebrul Doru Măgaru, interlopul de la masa preşedintelui. Asta ar trebui să mă facă acum mândru că am stat şi eu la masă cu oameni din apropierea şefului statului.

Cu mulţi ani înainte de asta, mă împrietenisem cu un băiat, ziarist şi dânsul, Cristian Vasilcoiu, poreclit, de bună seamă, Coiu. Acuma, cu ocazia scandalului Măgaru-Băsescu, băiatul ăsta se nimeri să fie unul dintre cei care scriseră cu înverşunare, în Cotidianul, despre fostul meu patron interlop. Reacţiile nu întârziară să apară şi uite-aşa putui şi eu să aflu, dintr-un ziar on-line, că prietenul meu Coiu e de fapt un asasin cu sânge rece, implicat în uciderea unui alt celebru interlop localnic, numitul Caiac.

Şerbănică, bineînţeles, nu se putu abţine să facă publică, în numele intereseului comunitar, toată tărăşenia (daţi click aici sau pe poză pentru completa edificare):

vasilcoiu asasinul

Cristian Vasilc**u

Coiule, tată, ai de dat mai multe beri. Eşti primul meu prieten suspectat de uciderea lui Caiac.

O vârâciune marca Mishu. La 11/09/2009 10:24, în Chestii care se-ntâmplă, Toate
Mânz, viezure, brânză, blog: ,

Cum făcu Şerbănică prima ştire în versuri

Nu ştiu dacă fuserăţi atenţi – eu unul nu fusei – dar marmota asta bătrână de Şerbănică se gândi el, între două Timişorene şi trei Ciuc, că n-ar fi rău să-şi testeze talentele scriind prima ştire în versuri (n-o fi ea prima, dar eu alta n-am mai pomenit) din istoria presei locale. Ştirea apăru prin surprindere în ultimul număr din Republica Oltenia, dar fraierul de poet făcu o greşeală: nu marcă vizibil prozodia, bătându-şi joc de propria-i muncă prin înşirarea versurilor unul după altul. Acuma vin io şi descâlcesc poezia, ca să vedeţi cu ce rasă de oameni dubioşi m-am înhăitat:

Adela bea vopsea

(ştire de Şerban Comănescu)

Când eşti proprietară a cafenelei Play,
Îţi poţi permite orice bizarerii să bei.
Aşa îşi luă Adela un Pepsi blue odată
Şi merse-acasă iute, să beie sticla toată.
(Nu, nu putea să-şi toarne la masă, în local:
ar fi crezut clienţii că-i spirt medicinal.) Mai departe scrie-n carte »

O vârâciune marca Mishu. La 26/06/2009 19:52, în Blog Job, Chestii care se-ntâmplă, Toate
Mânz, viezure, brânză, blog: , ,

Prima înfrângere e şi cea mai gravă de până acum

Am zbârcit-o mai rău decât pielea unei perechi de coaie octogenare şi mă simt atât de nasol încât cred c-o să renunţ la blog. Iată cum şi de ce:

Deci postasem io, în lipsă de inspiraţie, povestea cu masteranzii Marcea şi Roackeru, băgându-mă şi eu însumi în seamă pe-acolo, aşa cum muştele obişnuiesc să intre în atenţia curului de cal. Şi vine un comentariu, de la unul din cei cinci-şase cititori ai lui sarpente, sau câţi or fi ei, cu tot cu personajele în cauză.

Comentariul e ăsta, două puncte ghilimele.

Hai sa ti spun un secret tati. Jurnalist esti daca mazgalesti neste chestii destepte pa hartie si nu s luate din comunicate de presa. Nu te amagi ca daca ai platit si ti au dat nenii aia o cartie cum esti tare si mare chiar esti…Asa as putea sa mi iau si io diploma de om destept. A si inca ceva. Daca ai blog si scrii in iel nu esti jurnalist si nici scriitor. Anunti care ti e gradu de frustrare atata tot. Termometru stii?

Io acuma, în ignoranţa mea proverbială, îmi închipui că semnatarul răzvan o fi vreun muritor de rând şi, ca să aşez o tichie de mărgăritar pe calviţia-mi intelectuală, mă apuc să-i răspund.

Pula-n pizdă, Gigi Marga, hai să ne plimbăm cu targa, să vedeţi beleaua naibilii. Mai departe scrie-n carte »

O vârâciune marca Mishu. La 25/06/2009 12:32, în Blog Job, Toate, Vaca de pe şură
Mânz, viezure, brânză, blog: , ,