THE BLOG-BÂRLOG

Uite, ce rău îmi pare că nu mi-am adus aminte de melodia asta în campania electorală…

Pentru fostul meu viitor cumnat, care între timp şi-a descoperit valenţe muzicale, hair-stilistice şi etnobotanice jamaicane, dau acest anunţ, deşi el nu m-a rugat:
Mai departe scrie-n carte »

Era o întrebare de acum foarte mulţi ani:

Acum ştiu răspunsul: it was me.

După socotelile mele, aşa se traduce „pomana porcului“.
Mai jos, e pomana unui elefant. O dedic, din nou, vechiului meu prieten care-n-are-niciodată-timp-să-bea-o-bere-pentru-că-e-prea-ocupat-dar-nici-el-nu-ştie-de-ce.

Pull me out of the aircrash,

Pull me out of the lake,

‘Cause I’m your superhero…

După o zi în care constatai, cu zâmbetul cuvenit pe buze, decesul încă unui vis. Să-i fie ţărâna uşoară, mai avem şi altele.

Acuma, că vrusei să scriu o povestioară, da’ nu putui de răul rds-ului, băga-mi-aş pula în curul lor ăla mare şi instabil, şi trebuie să plec s-o beau pe Andreea, pupa-i-aş burta aia mare de gravidoaică, vă las cu o melodie care, într-un final fericit, m-a scos din putina de melomelancolie blegoasă şi m-a făcut să mă simt cu 13 ani mai tânăr. Cu un plus de atenţie pentru dl. Dan-Care-Nu-Poate-Să-Bea-Niciodată-Bere-Pentru-Că-Are-Treabă-Şi-Se-Trezeşte-Devreme-A-Doua-Zi, mânca-i-aş io pula lui de bulangiu ce se află, că sigur o să-i placă.

După ultimele calcule, aş avea de făcut următoarele:

• să scriu pentru Jurnalul Naţional reportajul cu ţiganul ăla din Caracal, nu poci să vă zic despre ce e taina, că mă dă mogulu’ afară şi rămân fără renumeraţia mică, după buget.
• să mă ţin de cuvânt şi să-i scriu lu’ Şerbănică un frumos editorial pe probleme politice, despre criza guvernamentală, despre lansarea catindatului Geoană, despre ce căcat se mai întâmplă prin patria pentru unii mumă.
• să mă duc şi să-mi tratez răceala cu multe halbe pe la berăria lu’ Costi. Că tot e Sfânta Vineri, iar de Sfânta Joi n-am pus gura pe băutură, fiind consemnat la pat. Apropo: is there a doctor in the house? De ce nu mă crede nimenea că răceala trece cu bere, chiar dacă e rece, cu condiţia să fie exagerat de multă? Păi io nu ştiu?

Cred c-o să aleg, ca de obicei, să am grijă de sănătate. Şi dacă mă enervez, ca să-mi fac sorb de bere, îi scriu şi lu’ Şerbănică una scurtă, înainte s-o tai.

Friday, Friday, Friday! (Daţi click aici că n-am găsit embeddedu’)

• Mă mai uit şi eu în urmă, câteodată. Dacă aş şti sigur că Dumnezeu m-a iertat, n-aş regreta nimic. Chiar şi neavând nicio garanţie că Dumnezeu m-a iertat, nu-mi permit să regret nimic, ca să nu-L supăr.

• Pe cel mai recent album Muse, scos alaltăieri, putui regăsi, pe un final de melodie, nocturna în Mi bemol major a lui Chopin (Nocturne in E flat, pentru cine a chiulit la muzică şi vrea s-o caute pe net). N-am eu atâta cultură muzicală cât să-mi pemit să dau sentinţe grave, dar după gusturile mele ăsta e cel mai frumos cântecel pe care l-a putut închipui omul vreodată.

• Dacă la început a fost cuvântul, muzica e cel mai clar exemplu că Universul însuşi e capabil de progres în exprimare.

• Îmi zicea cineva că în manualele alternative, Jurnalul Fericirii, Nicu Steinhardt, se studiază în clasa a noua. O fi vreo concesie ironică făcută generaţiei emo, plină ochi de jurnalele nefericirii? Mi-l şi imaginez pe profesoraşul ăla tipic de liceu explicându-le copiilor cum stă treaba cu revelaţia mistică, cu priceperea şi elocinţa unui stabor ţigănesc pus să judece crime de război.

• Sunt două lucruri pe care tot încerc să le fac, şi ştiu cu precizie c-o să le fac cândva, deşi am eşuat de o sută de ori în fiecare: să mă las de fumat şi să scriu un roman. Mă gândesc oripilat ce-aş alege dacă m-aş întâlni cu peştişorul de aur şi mi-ar garanta reuşita uneia dintre cele două.

• Citii azi, în cărţulia aia cu „Platon şi ornitorincul intră într-un bar“ (da, da, o am la librărie, e super-tare), cum, din punctul de vedere al matematicii, oamenii se împart în trei categorii: cei care înţeleg cifrele şi cei care nu le înţeleg.

Eram chiar class of ‘99. De-aia mă simt la melodia asta cam cum trebuie să simtă cei care au absolvit liceul în ‘75 ascultând-o pe-aia cu seventy-four – seventy-five…

Acum zece ani şi câteva luni. Nu apăruseră în viaţa mea internetul, telefoanele mobile şi fetele complet depilate jos.  Încă mai prizam aurolac, fumam Bond Lights şi pretindeam că învăţ pentru căcatul de bac. Aveam mobră şi două erecţii pe noapte – când avea cine să le provoace, desigur. Mergeam pe jos şi scriam poezii.

Da, mai aveam niţel până la bac şi nu dansam din principiu. Decât tradiţionalele bluzuri de băgare în seamă cu fetele, pe la câte-o zi mare. Cântecul ăsta (Luhrmann e regizor de film, el a făcut videoclipul şi probabil şi melodia. Versurile s-ar părea că sunt ale unui editorialiste înţelepte de la Chicago Tribune, Mary Schmich sau ceva de genul) m-a convins să dansez.

Şi dacă azi îmi pare rău de ceva, nu-mi pare rău că am burtă, că nu mai merg pe jos sau că nu mai scriu poezii. Nu-mi pare rău că visele mele de acum un deceniu s-au împlinit în cel mai cinic mod cu putinţă. Îmi pare rău doar că nu mai pot să mă duc într-un club, să închid ochii, să uit de toate şi să-mi aduc aminte de orice şi să dansez.

Sau, mă rog, mai aproape de realitate: să mă duc într-o crâşmă bailantă, să mă îmbăt turtă şi după aia să scot două-trei moldovence să joace un Gabi Luncă pe Matizul parcat în mijlocul străzii, cu avariile puse, să ne ocolească autobuzele care duceau oamenii la muncă pe la ora aia a dimineţii. Cum era Matizul ăla când l-am dat înapoi la ziar… I-au văzut plafonul doar după ce s-au răsturnat cu el: toc lângă toc lângă toc. Şi moldovencele aveau numai tocuri de-alea cui. Într-o zi la poarta mea, un băiat c-o fată sta…

Toată lumea îmi spune că am început să beau prea mult. Eu cred, totuşi, că beau prea puţin.

Dacă aş bea mai mult, nu m-ar mai vedea soarele atât de des şi n-ar mai fi nevoie să wear sunscreen.

După cum era de aşteptat, tata crede că Michael Jackson a fost asasinat:

- Nu, e clar… L-au lichidat…

Aşa zice el când se conectează la teoria conspiraţiei:

- Nu, e clar… Americanii-s de vină…

Mai ales de când citeşte toate romanele ălea de spionaj de le cumperi la pachet cu Săptămâna Financiară, parcă. Oricum, n-a mai fost aşa de conectat la teoria conspiraţiei de pe vremea lui Pavel Coruţ. Atunci zicea:

- Nu, e clar, bubulii…

Bubulii erau ăia răi. Dar nu aveau ce să ne facă, decât să ne sugă pula. Eram protejaţi de laserul din Carpaţi şi de puterea lui Zamolxe.

Şi zic:

- Păi de ce să-l lichideze, tati? Mai departe scrie-n carte »