THE BLOG-BÂRLOG

Mai departe scrie-n carte »

Mai departe scrie-n carte »

Mai departe scrie-n carte »

Asta îmi plăcu:

Stima noastră şi mândria: Băsescu şi datoria

Am primit linkul unui text grozav de interesant, de pe blogul lui Varujan Pambuccian, legat de intenţiile stârpiturii noastre de prim-ministru de a impozita veniturile programatorilor. Care sunteţi curioşi cum stă treaba şi vreţi să bifaţi voluntar unul din cele trei ceasuri rele cuvenite azi, be my guests:

Genul proxim şi diferenţa specifică

Nu am mai scris demult pe-aici şi îmi pare rău. Celor pentru care am tot scris şi sper că o voi mai face în curând, le cer iertare pentru faptul că astăzi nu voi scrie ca de obicei. Astăzi am să scriu nu din plăcerea de a scrie ci din nevoia de a clarifica un lucru pe care îl consider important. Aşa că, uite, îmi calc pe inimă şi îi fac loc aici unui subiect de care am tot ferit până acum blog-ul. Sper să fie pentru prima şi ultima dată când mă abat de la felul în care mi-am dorit să îl alcătuiesc. (Citiţi continuarea în original, ca să vedeţi şi comentariile…)

• Mă puseră să semnez un angajament că, dacă va fi să ne ceară Guvernul banii înapoi, suntem de acord să-i dăm. Îl semnai indescifrabil: MuieBoc. Şi făcui un M frumos, buclat, ca atunci când iscălesc de-adevăratelea, şi pe urmă nişte litere înghesuite, ca să nu se prindă lumea.

• Numai din lipsă de spaţiu nu trecui semnătura completă, care e cam aşa:

MuieEmilSă-iDeaDumnezeuGumăDeMestecatPeToateScaunelePeCareSeVa
AşezaVreodatăSăiFieToateVeştileProastePânăÎnDecembrie2018SăISe
UsucePulaDarNuToatăNumaiCapulCâtSăISeMaiScoaleTotuşiDarSă
NuPoatăSăFutăŞiToţiDentiştiiLaCareSeDuceSăAibăNumaiAnestezic
ChinezescExpiratSăSeÎneceCuUnOsDePeşteDupăCeAStatUnAnNumai
PeApăŞiFasoleBoabeSă-LMuşteUnRoiDeAlbineDeCoiulStângŞiUn
ŢânţarAnofelDeCelDreptSăLoveascăCăcareaÎnConferinţaDePresăŞi
SăN-aibăNiciodatăHârtieIgienicăĂiaDeLAPeco-ulDePeDrumSă-i
CadăPărulDinCapŞiSă-iCreascăLaLocÎnNasSă-iRămânăVataÎnUreche
CândSeScobeşteCuBeţişorulSăVisezeNoapteaCă-iScârţâieCretaPeTablă
SăBeaApaCâineluiDeSeteSăISe-nnoadeŞiretulCândSeGrăbeşteSăI
SeIaApaCândECuClăbuciiÎnCapSăUiteContulBănciiDinElveţiaUndeA
StrânsBaniiDinŞpagăŞiSăFacăInundaţieÎnBucătărieÎnFiecareDuminică DimineaţăŞiSăTrăiascăAşaPânăLa100DeAniBoc.

Uite, ce rău îmi pare că nu mi-am adus aminte de melodia asta în campania electorală…

Să vorbească şi nea Ion, că e şi el om. Treaba asta cu preşedintele pălmuitor de copii merită trei rânduri.

La episodul „Monica Lewinsky“, câţi ani au trecut de atunci, ziceam că mi se pare genială ipocrizia mass-media americane, toţi ziariştii/ziaristele ălea care parcă erau nepoţii lui Martin Luther, niciunul nu dăduse vreo muie extraconjungală la viaţa lui, niciuna nu luase pula la gingie. P-ormă, s-a schimbat un pic nuanţa scandalului: preşedintele a minţit şi a agravat ceea ce putea trece drept un gest politic aproape normal, adică futerea în gură a secretarei.

Acum, mi se pare demn de observat felul în care Băsescu este încuiat de un scandal absolut tâmpit şi este pus la zid exact cu arma sa preferată: ipocrizia. Dacă vine un derbedeu sau un boschetar şi te păgubeşte de-un dos de palmă la semafor, n-o să zică nimeni vai, chiar dacă boschetarul are 10 ani. Eu unul îl înţeleg perfect pe Băsescu în gestul său. Ba chiar zic: bine i-a făcut. Nici nu susţin teoria lui Mircea Badea cu forţele inegale, pentru că Băsescu şi cu prostul nu s-au luat la trântă. Nu, e un dos de palmă, scăpat bagabonţeşte, fără eye-contact. Sau ce trebuia să-i facă – în cazul în care, de nervi, nu-l mai putea ignora: să-i explice cum e cu liberul arbitru, cum e cu civilizaţia europeană? Să fim serioşi: 90 la sută din copii, dacă nu sunt urecheaţi sau pocniţi din când în când, o să se transforme în nişte loaze imbecile şi alintate, cu mari probleme de adaptare la realitate, atunci când vor creşte. Eu unul m-am săturat să mă cert cu părinţi incoştienţi, care îşi imaginează că un copil de 4, 5, sau 7 ani poate fi doar educat, fără să fie şi dresat din când în când. Şi să nu existe tâmpiţi care să-mi spună ceva de maltratarea copiilor: eu vorbesc aici de un capac, o palmă, un tras de urechi, nu de meciuri tip K1. Evident că nu trebuie să se ajungă acolo.

Revin la Băsescu şi mi-e aproape milă de el. El ştie că n-a greşit. Ştie şi că majoritatea celor care îl critică ar fi făcut la fel în locul său. Şi, totuşi, nu poate spune asta. E învins de marea stafie a ipocriziei naţionale.

Şi, din punctul ăsta de vedere, o merită: a câştigat prin marea ipocrizie a anticorupţiei, când a pozat în corbul gata să scoată ochii stolului, acum n-are decât să se frigă şi el.

Printre motivele pentru care eu nu-l votez pe Băsescu nu o să se regăsească niciodată faptul că a pleznit o haimana. O să se regăsească în schimb faptul că haimanaua aia a ajuns, în timpul mandatului său, la şcoală (a se citi muncă, furat, cerşit etc) în Italia. Asta înseamnă că ţara lui n-a avut ce să-i ofere, n-a avut cum să-l educe. Şi încă vreo patru milioane de motive care n-au împlinit 18 ani, şi care o să-şi ia porţia de dos de la palmă de la viaţă, în ţara asta adânc îngropată în căcat de neica T.

Tocmai când eram gata să mă întristez de imbecilitatea virilă şi violentă a colegilor de breaslă, după aflarea veştii proaste că favoritul lor, al tuturor, nu intră în turul doi, îmi regăsii umorul, văzând că nici alţii nu şi l-au pierdut. Să-i mulţumim lui Tetau, care, iată dovada, n-a murit, şi care mi-a dat linkul ăsta:

Hitler suferă după Crin

A, şi dacă n-aveţi timp să vedeţi filmuleţul, vedeţi să nu luaţi titlul postării drept o chestie pe bune.