THE BLOG-BÂRLOG

Odată ca niciodată, fetele zâmbeau în multe feluri.

Când te băgai în seamă cu ele, pe holurile liceului, zâmbeau la tine ca icebergul la Titanic. Apoi, când pe vreo bancă din parc mâna ta se aşeza ruşinată pe a ei, fetele aveau un zâmbet de ghiocel şi parcă dădeau de deochi micului secret al vostru. În timp ce le pupai în negura cinematografului, zâmbetul lor invizibil pişca limba ca şampania la miezul nopţii de revelion. Dacă le dăruiai vreun trandafir, zâmbeau mai încântate decât Narcis la malul lacului. Mai departe, frăgezite cu coniac prin cine ştie ce crâşmă, zâmbeau ca lacătul la cheie când tu le familiarizai cu veşnica dilemă: „La mine sau la tine?“. Înaintea ţigării de după zâmbeau relaxat şi larg, cu tot sufletul şi cu toţi dinţii. Zâmbeau stupid şi se gudurau ca puii de cocker, când, târâş – grăpiş, te luau să le cunoşti părinţii. Zâmbetul lor dulce se prăbuşea în rictus când, scotocindu-ţi în telefon, găseau tot soiul de sms-uri dubioase. Părăsite pentru zâmbetul alteia şi reîntâlnite întâmplător, după jumătate de an, zâmbeau trist, ca asfaltul sub o ploaie de toamnă.

De la o vreme încoace, fetele zâmbesc la fel. Cu ochi din două puncte şi buze închizând parenteze, prietena ta şi prietena ei cea mai bună, nevasta şi ibovnica, şefa de la serviciu şi vecina de la patru, împart toate şi mereu acelaşi surâs: „:) “. Pozând on-line pentru Leonardo, Giocconda însăşi n-ar putea fi mai misterioasă de-atât; nu i-ar da voie blestematul de Yahoo! Messenger.

De-ar şti ele, fetele din ziua de azi, cu câtă cruzime le-aş da sign out la toate şi le-aş sili să zâmbească iar pe băncuţele din parc ori prin colţurile crâşmelor, cred că le-ar îngheţa fibra optică şi nu s-ar mai hlizi aşa tont la id-ul meu.