Tantum Rosa
• Am senzaţia aia de jucărie pe final de baterie. Nu mă înveseleşte nici sticla asta de Johnny poliţist texan. Aştept primăvara şi simt nevoia să înjur.
• Sau să fiu înjurat: să mă bage cineva în pizda mamii. Din câte îmi dau seama, pizda mamii e un fel de Amsterdam.
• Nu, serios. Când mă piş, evitând să-mi văd pula ca să nu mă deprim, îmi arunc ochii prin baie. Şi mereu văd o cutie pe care scrie tantum rosa. Aflai acum că Tantum Rosa, un medicament bun pentru spălături vaginale (Benzidamidă), a devenit noua minune a drogaţilor în pană de ierburi. Se pare (cf. loripedia, verificat şi din alte surse) că are un efect halucinogen situat undeva între marijuana şi cocaină. Trebuie ţinută sub limbă până se înmoaie, după aia stinsă cu multă apă, pula mea şi doi bani şi-o căruţă de jidani, citiţi totuşi prospectul sau ambalajul, în cazul în care apar manifestări neplăcute pe mine mă doare-n cur.
• Cică ţine două zile efectul unui pliculeţ de-ăla. Nu şi în cazul în care speli pizda cu el.
Mânz, viezure, brânză, blog: caterincă, ciudăţenii, prosteală, viaţă, vicii